Ascultă Radio București FM Live

Cristian Dumitrescu preia, miercuri, interimarul la şefia Senatului

Articol de DSRNetworkAdmin, 5 martie 2014, 10:25

Biroul Permanent al Senatului se reuneşte, miercuri dimineaţă, pentru înregistrarea demisiei lui Crin Antonescu, stabilirea interimatului la şefia Senatului şi a programului pentru alegerea unui nou preşedinte al acestui for legislativ. Biroul Permanent al Senatului va înregistra cererea lui Crin Antonescu de demisie de la şefia Senatului, care se va publica apoi în Monitorul Oficial. Pe perioada vacanţei postului, Biroul permanent stabileşte interimatul, cel mai probabil acesta urmând a fi preluat de către vicepreşedintele Cristian Dumitrescu (PSD), care a şi prezidat ultima şedinţă de plenului. Conducerea Senatului stabileşte miercuri şi programul alegerii unui nou preşedinte al Senatului. În acest sens, grupurile parlamentare vor face propuneri de candidaturi pentru şefia Senatului. Potrivit unor surse parlamentare, noul preşedinte al Senatului va fi ales, în plen, în şedinţa de luni. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut încă în Monitorul Oficial, iar decizia Parlamentului este semnată de un vicepreşedinte, ceea ce “poate fi un motiv de respingere” la Curtea Constituţională.”Dacă luăm la puricat decizia asta, demisia lui Crin Antonescu de la şefia Senatului nu a apărut în Monitorul Oficial.Hotărârea a fost semnată de un vicepreşedinte. Eu vă spun că este o realitate, nu ştiu dacă PDL şi PMP s-au legat de acest amănunt, care, din punct de vedere legal, poate fi un motiv de respingere şi la Curtea Constituţională”, a spus şeful statului.Preşedintele a ţinut să precizeze că “Antonescu este preşedintele Senatului, până la apariţia deciziei în Monitorul Oficial”.Parlamentul a adoptat, marţi, prin vot secret cu bile, cu 346 voturi “pentru” şi 191 “împotrivă”, proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a menţionat că Hotărârea este semnată, după ce a trecut de votul Parlamentului, de el, ca preşedinte al Camerei Deputaţilor şi de Cristian Dumitrescu, vicepreşedinte al Senatului.Hotărârea Parlamentului privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.

Etichete:
Erupție a vulcanului ETNA: aeroportul din Catania își suspendă zborurile!
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 16:01

Erupție a vulcanului ETNA: aeroportul din Catania își suspendă zborurile!

Operatorul aeroportului a anunțat suspendarea tuturor operațiunilor, atât pentru sosiri, cât și pentru plecări, până duminică la prânz....

Erupție a vulcanului ETNA: aeroportul din Catania își suspendă zborurile!
Programul de guvernare: TAROM, Otopeni și Portul Constanța, vizate de noi măsuri
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 14:42

Programul de guvernare: TAROM, Otopeni și Portul Constanța, vizate de noi măsuri

În cazul TAROM, documentul prevede că statul nu va mai acorda noi ajutoare companiei și propune stabilirea unui termen pentru privatizare....

Programul de guvernare: TAROM, Otopeni și Portul Constanța, vizate de noi măsuri
Aproape 100 de soferi amendati aseara in Capitala
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 09:48

Aproape 100 de soferi amendati aseara in Capitala

9 dintre acestia au fost depistati in trafic cu modificari la sistemul de evacuare a noxelor. Alti 9o conduceau vehicule cu diferite deficiente...

Aproape 100 de soferi amendati aseara in Capitala
Vreme placuta
Actualitate sâmbătă, 26 septembrie 2026, 07:02

Vreme placuta

Vreme frumoasa astazi in Capitala cu cer variabil, temporar noros, vant slab si moderat si o maxima de 22.. 23 de grade. In tara vor fi maxime intre...

Vreme placuta
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 23:46

Tricolorii pierd în Suedia dar ne dau speranțe

La debutul în meciurile oficiale din noul mandat ca selecționer al lui Gheorghe Hagi, naționala României a arătat determinare, tonus și...

Tricolorii pierd în Suedia dar ne dau speranțe
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 20:48

Programul de circulație pe Transalpina se modifică

Programul de circulație pe Transalpina (DN67C) se modifică începând de sâmbătă, 26 septembrie, anunță CNAIR. Având în vedere condițiile...

Programul de circulație pe Transalpina se modifică
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 20:14

A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului

Cel mai mare târg imobiliar din ţară şi-a deschis porţile la Palatul Parlamentului. Până duminică, aproape 200 de expozanţi îşi prezintă...

A XX-a ediţie a Salonului Imobiliar Bucureşti, la Palatul Parlamentului
Actualitate vineri, 25 septembrie 2026, 19:08

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său

Premierul desemnat Siegfried Mureșan  a anunța pe pagina sa de Facebook,  componența cabinetului său. Sâmbătă va depune la Parlament...

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan a prezentat componența cabinetului său