Ascultă Radio București FM Live

Gică Popescu, George Copos şi Mihai Stoica, încarceraţi în regim închis

Articol de DSRNetworkAdmin, 25 martie 2014, 20:10

Comisia Penitenciarului Rahova a stabilit marţi, în cazul a trei dintre condamnaţii din dosarul transferurilor, Gică Popescu, Mihai Stoica şi George Copos, ca aceştia să efectueze pedepsele în regim închis de detenţie Reprezentanţii penitenciarului au precizat că, deocamdată, nu s-a stabilit locul în care cei trei vor efectua în continuare pedeapsa, scrie www.mediafax.ro.”Nu există alte dispoziţii, deocamdată. Ei se află, în acest moment, în custodia penitenciarului Rahova”, au precizat oficiali ai instituţiei.Decizia Comisiei Penitenciarului Rahova a fost luată după ce lui Popescu, Copos şi Stoica le-a expirat perioada de carantină.Perioada de carantină a expirat şi pentru fraţii Ioan şi Victor Becali şi Cristian Borcea, toţi trei încarceraţi la Penitenciarul Poarta Albă, precum şi pentru Jean Pădureanu, aflat la Spitalul Penitenciarului Jilava, având probleme medicale.Pentru că pedepsele primite de Ioan Becali, Victor Becali şi Cristian Borcea depăşesc, în fiecare caz, trei ani de închisoare, cel mai probabil regimul de detenţie pe care îl vor primi va fi unul închis, motiv pentru care nu vor mai putea rămâne la Penitenciarul Poarta Albă.Miercuri, perioada de carantină va expira şi pentru al optulea condamnat din dosarul transferurilor, Gheorghe Nețoiu, încarcerat la Penitenciarul Craiova.Marian Gînjoveanu, purtătorul de cuvânt al unităţii de detenţie, a precizat că, cel mai probabil, comisia din penitenciar se va întruni până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a stabili regimul de detenţie în cazul lui Neţoiu.Potrivit Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedepse mai mari de trei ani, dar care nu depăşesc 13 ani.În schimb, regimul semideschis se aplică iniţial deţinuţilor condamnaţi la pedepse mai mari de un an, dar care nu depăşesc trei ani.Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat, în 4 martie, pe Jean Pădureanu la trei ani şi patru luni de închisoare, pe George Copos la trei ani şi opt luni, pe Mihai Stoica la trei ani şi şase luni, pe Cristian Borcea şi Ioan Becali la câte şase ani şi patru luni, pe Victor Becali la patru ani şi opt luni, pe Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile, iar pe Gigi Neţoiu la trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.Avocaţii lui Mihai Stoica şi Cristian Borcea au depus la Curtea de Apel Bucureşti contestaţie în anulare în cazul condamnărilor primite în dosarul transferurilor de jucători.Sesizarea lui Mihai Stoica a avut primul termen de judecată în 21 martie. Instanţa a amânat atunci judecarea pentru 4 aprilie, întrucât decizia din dosarul transferurilor de jucători nu a fost motivată.Contestaţia lui Cristian Borcea a fost înregistrată în 12 martie şi va fi judecată în 28 martie.Şi avocaţii lui Ioan şi Victor Becali au depus, în 14 martie, la Curtea de Apel Bucureşti, contestaţii în anulare, care se vor judeca la 11 aprilie, în dosare separate.

Etichete:
Proiect pentru reorganizarea Poliţiei Locale a Capitalei
Actualitate luni, 4 mai 2026, 18:04

Proiect pentru reorganizarea Poliţiei Locale a Capitalei

Numărul total de posturi din Poliţia a Locală a Capitalei urmează să fie redus la 384, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut...

Proiect pentru reorganizarea Poliţiei Locale a Capitalei
Maraton de ateliere de prim ajutor în liceele și colegiile de stat din București
Actualitate luni, 4 mai 2026, 17:19

Maraton de ateliere de prim ajutor în liceele și colegiile de stat din București

Maraton de ateliere de prim ajutor în liceele și colegiile de stat din Municipiul București, în luna mai! În perioada 4–29 mai 2026,...

Maraton de ateliere de prim ajutor în liceele și colegiile de stat din București
Libertatea presei în fața noilor tehnologii cu Ioana Avădani și Cătălin Doscaș
Actualitate luni, 4 mai 2026, 17:13

Libertatea presei în fața noilor tehnologii. Este inteligența artificială o amenințare?

Discutăm despre libertatea presei și despre provocările actuale pentru mass-media, cu Ioana Avădani – Președintele Centrului pentru...

Libertatea presei în fața noilor tehnologii. Este inteligența artificială o amenințare?
Pericol major de avalanşă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi
Actualitate luni, 4 mai 2026, 16:47

Pericol major de avalanşă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi

Pericol major de avalanşă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi, avertizeaza Salvamontiştii din Prahova. Acestia recomandă evitarea traseelor...

Pericol major de avalanşă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi
Actualitate luni, 4 mai 2026, 15:58

Continuă reparațiile și reabilitarea străzilor din Sectorul 5

Continuă lucrările din cadrul Programului Anual de Modernizare a Străzilor din Sectorul 5 și, începând de săptămâna trecută, intervențiile...

Continuă reparațiile și reabilitarea străzilor din Sectorul 5
Actualitate luni, 4 mai 2026, 15:54

E seara Galei aniversare Gopo, Ediția 20

Gala premiilor Gopo, cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, are loc în această seară, 4 mai, în sala Ion Caramitru a...

E seara Galei aniversare Gopo, Ediția 20
Actualitate luni, 4 mai 2026, 15:28

1 Mai în 2026: cum aleg tinerii să-și petreacă timpul liber

Pentru mulți tineri, 1 Mai a devenit una dintre acele zile care vine cu un plan deja stabilit: ieșiri cu prietenii, grătare, poate un drum la...

1 Mai în 2026: cum aleg tinerii să-și petreacă timpul liber
Actualitate luni, 4 mai 2026, 15:19

Un copil din trei îşi doreşte mai mult timp cu familia

Un copil din trei îşi doreşte mai mult timp cu familia şi mai multe ore petrecute în aer liber, conform unui sondaj al Salvaţi Copiii. Aproape...

Un copil din trei îşi doreşte mai mult timp cu familia