Consultări publice pentru reamenajarea parcurilor
Articol de arionmihaela, 13 noiembrie 2026, 14:48
Consultări publice pentru reamenajarea parcurilor Titan, A. I. Cuza, Gheorghe Petraşcu şi Titanii.
Primăria Sectorului 3 face consultări publice pentru reamenajarea parcurilor Titan, Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Petraşcu şi Titanii,.
Autoritatea locală îşi doreşte să răspundă cât mai bine nevoilor comunităţii, indiferent dacă este vorba despre plimbare, joacă, activităţi sportive, relaxare sau petrecerea timpului liber alături de familie şi prieteni.
Potrivit unui comunicat al Primăriei , locuitorii Sectorului 3 sunt invitaţi să completeze un chestionar prin care pot transmite ce apreciază la parcurile din apropierea lor, ce elemente consideră că ar trebui păstrate şi ce îmbunătăţiri şi-ar dori să regăsească în viitoarele proiecte de reamenajare.
Chestionarul este disponibil prin scanarea codurilor QR afişate în parcuri şi distribuite de angajaţi ai autorităţii locale pe pliante informative, dar şi online.
Completarea durează doar câteva minute, iar răspunsurile sunt 100% anonime.
Momentan, primul chestionar disponibil pentru completare este cel pentru parcul Titanii, urmând ca săptămâna viitoare să fie distribuite şi celelalte aferente parcurilor cuprinse în proiect.
Termenul-limită pentru transmiterea propunerilor este 6 decembrie.
De asemenea, în cadrul acestui proces vor fi organizate patru ateliere de consultare publică, câte unul în fiecare parc, deschise tuturor cetăţenilor interesaţi.
Datele şi locurile de desfăşurare vor fi comunicate prin afişaje amplasate în parcuri şi pe site-ul Primăriei Sectorului 3.