”Piatră, foarfecă, hârtie”, filmul lui Adrian Sitaru, intră, vineri, în cinematografe
Articol de andreiabarsanbfm, 11 noiembrie 2026, 16:29
”Piatră, foarfecă, hârtie” (Blind sight), cel mai recent lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, intră în cinematografele din România vineri, 13 noiembrie 2026.
Filmul, pentru care Adrian Sitaru a primit Premiul pentru cea mai bună regie la Tallinn Black Nights Film Festival (PÖFF) 2025, explorează fragilitatea memoriei, limitele percepției și adevărurile pe care credem că le cunoaștem, într-un univers în care nimic nu este chiar ceea ce pare.
Din distribuție fac parte Ioana Flora, Cosmina Stratan, Bogdan Albulescu, András Buzási și Elias Ferkin.
Laura, o femeie de 45 de ani, suferă de amnezie severă și depresie în urma unui accident. Nu își mai amintește cine sunt oamenii din jurul ei și acceptă cu greu propunerea familiei de a porni într-o călătorie cu barca spre Turcia. Numai că, pe măsură ce se apropie de destinație, lucrurile devin tot mai greu de înțeles. Scopul călătoriei nu mai este atât de limpede, realitatea pare să se schimbe de la o situație la alta, iar personajele ajung să își pună la îndoială propriile convingeri. Ceea ce părea sigur cu câteva clipe înainte devine discutabil, principiile se relativizează, iar alegerile lor sunt uneori surprinzător de iraționale.
Cu umor, mister și situații absurde, ”Piatră, foarfecă, hârtie” ne poartă printr-un joc al aparențelor, în care fiecare personaj pare să aibă propria versiune a realității. Cine spune adevărul? Cât din ceea ce vedem este real și cât este doar felul nostru de a interpreta lucrurile? Și ce se întâmplă atunci când nu mai putem avea încredere nici măcar în propria memorie?
Sunt întrebări care depășesc povestea Laurei și care ne privesc, într-un fel sau altul, pe fiecare dintre noi. Dincolo de situațiile neobișnuite prin care trec personajele, filmul vorbește despre cât de ușor ne schimbăm perspectiva, despre felul în care îi judecăm pe ceilalți și despre cât de fragile pot fi convingerile de care suntem atât de siguri.
Preocuparea pentru felul în care percepem și interpretăm realitatea se regăsește și în alte filme ale lui Adrian Sitaru. „Aș vrea să ne punem problema asta de percepere a realității din jur”, mărturisea regizorul într-un interviu anterior. În ”Piatră, foarfecă, hârtie”, această preocupare capătă forma unui joc cinematografic în care fiecare nouă perspectivă poate schimba sensul poveștii.
Adrian Sitaru revine în lungmetrajul de ficțiune după filme precum ”Fixeur” (2016), ”Ilegitim” (2016), ”Domestic (2012), ”Din dragoste cu cele mai bune intenții” (2011) și ”Pescuit sportive” (2008). Relațiile de familie, dilemele morale și contradicțiile comportamentului uman sunt teme care traversează cinematografia sa.
După premiera mondială de la Tallinn Black Nights Film Festival (PÖFF), unde Adrian Sitaru a fost recompensat cu Premiul pentru cea mai bună regie, secțiunea Rebels with a Cause, filmul și-a continuat parcursul festivalier la International Film Festival of India – Goa 2025, Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) 2026, în secțiunea Zilele Filmului Românesc, în afara competiției, Ceau, Cinema! 2026, TIFF Sibiu 2026 și Les Films de Cannes à Bucarest 2026.
Scenariul și regia sunt semnate de Adrian Sitaru, imaginea îi aparține lui Adrian Silișteanu, iar montajul este realizat de Alex Pintică.