Ana Coman, în Colțișorul de Cultură: „Muzica sau arta te ajută să scoți din tine ceva ce altfel n-ai cum”

În Colțișorul de Cultură, produs de Generația Z la București FM, artista Ana Coman vorbește despre muzica indie, vulnerabilitate, emoțiile transformate în versuri și felul în care piesele sale îi ajută pe oameni să se regăsească.

Colțișorul de Cultură cu Ana Coman

Cultura are nevoie de timp, iar timpul e exact ce ne lipsește atunci când derulăm conținut de câteva secunde. Într-o lume în care consumăm tot mai mult material scurt, care rareori are ca scop livrarea unei idei, simțim nevoia să ne întoarcem la ceva care cere atenție și ne lasă cu ceva după. De aceea, Generația Z lansează Colțișorul de Cultură, o rubrică dedicată conținutului lung și semnificativ, din care avem ceva de învățat.

Astăzi facem cunoștință cu o artistă care scrie din suflet, care își transpune cele mai intense sentimente în versuri. Ana Coman vine din zona indie-alternative a muzicii și este cunoscută pentru piesele construite pe teme precum dorul, suferința și iubirea. Și-a început parcursul muzical la un radio, printr-o rubrică intitulată „Ana are cântec”, iar primul ei single, „Real Life”, a apărut în 2018. De atunci, a lansat patru albume: „9 Missed Calls”, „Pretext”, „Tu nu o să mă uiți” și, cel mai recent, „Reacții adverse”. A cântat pe scene precum Expirat și Control și la festivaluri precum Electric Castle.

Există public în România pentru muzica indie?

Bianca Pieszczoch: Și consideri că avem public în România pentru muzica indie?

Ana Coman: Consider că este public pentru genul ăsta de muzică, clar este public. Singura chestiuță este că eu cred că publicului i-ar plăcea foarte mult zona asta indie, dar majoritatea oamenilor nici nu știu că există. Adică nu e atât de ușor accesibilă, nu e atât de promovată și multe melodii și mulți artiști rămân underground, cu 100 de ascultări, când probabil, dacă ar ajunge la oameni, le-ar plăcea enorm și ar avea milioane de ascultări.

Muzica, un refugiu pentru cei care simt mult și spun puțin

B.P.: Ai spus despre muzica ta că este un refugiu pentru cei care simt mult și spun puțin. Tu ești unul dintre oamenii ăștia?

A.C.: Cred că simt mult, dar și spun multe eu. Mereu mi-a fost mai ușor să mă exprim artistic, adică să pun într-o melodie ce simt, decât să zic. Mi se pare că nu exprim atât de bine ce simt eu. Și foarte mulți oameni vin la mine, mai ales după concerte, și îmi spun că se regăsesc 100% într-o anumită melodie de-a mea și că sunt niște sentimente acolo pe care nu știau cum altfel să le acceseze în ei și că muzica i-a ajutat. Deci, cred că e foarte mișto treaba asta, că muzica sau arta te ajută să scoți din tine ceva ce altfel n-ai cum.

Cât din propria poveste ajunge în versuri?

B.P.: Ești o artistă care scrie piese foarte personale și expui foarte mult din ce simți sau ce ai simțit la un moment dat. Cum decizi ce intră într-o piesă și ce totuși rămâne doar al tău?

A.C.: Când mă apuc de scris, mă apuc într-un moment în care simt ceva foarte intens. Dacă am avut o experiență nasoală, de obicei de acolo pornesc piesele. Încerc să o scriu astfel încât să pot să dau afară din mine ce am simțit, dar nici să devină ca un jurnal pe care oamenii după aia să-l citească, pentru că nu o să rezoneze cu nimic din ce am zis. Încerc cumva să pun mai degrabă emoția pe care am simțit-o în piese decât ce s-a întâmplat per se, ca să ajungă și la oameni cum trebuie și ca să mă descarc și eu, dar totuși să mai păstrez și eu niște secrete.

Vulnerabilitatea de pe scenă

B.P.: Dar totuși nu ajungi să te simți un pic prea expusă în fața oamenilor, în fața publicului? Poate prea vulnerabilă?

A.C.: Uneori mă simt vulnerabilă, dar mai ales pe scenă, în timpul concertelor. Pentru că atunci când cânt melodiile, mă transpun cu totul acolo. Adică mă gândesc numai la ce fac acolo. Sunt foarte sensibilă, mă mai emoționez când îmi aduc aminte de diverse chestii pe care le cânt, mă emoționez când văd oamenii în fața mea. Doar că e o zonă foarte safe în care să fii vulnerabil. Eu sunt vulnerabilă atunci când cânt și când scriu piesele, dar personalitatea mea nu e atât de vulnerabilă. Mai țin niște chestii pentru mine, astfel încât nu mă simt atât de expusă sau nu expusă într-un mod în care să mă simt prea out there.

Ce piesă a Anei Coman sună cel mai mult a octombrie?

B.P.: Care dintre piesele tale sună cel mai mult a octombrie?

A.C.: Cred că „Contratimp” sună cel mai mult a octombrie. Pentru că nu e nici foarte tristă, veselă nu e deloc, dar are așa un soi de melancolie frumoasă pe care o simt tot timpul când începe toamna, mai ales pe la început de septembrie.

Autor: Bianca Pieszczoch