Trafic restricționat pe strada Sergent Ion Iriceanu după ce o femeie a fost lovită de un TIR
Articol de bucurestifm, 26 octombrie 2026, 09:26
O femeie în vârstă de 58 de ani a fost lovită de un autotren, luni dimineață, 26 octombrie, pe strada Sergent Ion Iriceanu, din Sectorul 4 al Capitalei.
Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a produs în jurul orei 07:35, în apropierea imobilului cu numărul 2. Un tânăr de 28 de ani conducea autotrenul dinspre Șoseaua Berceni către Șoseaua Olteniței, moment în care a surprins și accidentat pietonul.
În urma accidentului de circulație, victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatura din dotarea polițiștilor, rezultatele fiind negative atât în cazul testării pentru consumul de alcool, cât și al celei pentru substanțe psihoactive.
Polițiștii efectuează cercetări la fața locului pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.
În urma evenimentului, traficul rutier este restricționat pe strada Sergent Ion Iriceanu, pe sensul de mers dinspre Șoseaua Berceni către Șoseaua Olteniței.