Cum să înțelegi sănătatea mintală a adolescentului tău: fază sau semnal de alarmă?

Articol de Vicentiu Andrei, 26 octombrie 2026, 07:13

Expresia „mental health” a intrat în vocabularul de zi cu zi al părinților, dar este adesea înțeleasă pe jumătate. În noul episod al podcastului „Cum Să…?”, Flavia Voinea și Amada Bălțățeanu își propun să pună conceptul sub umbrela corectă și să răspundă la întrebarea care îi neliniștește pe mulți părinți de adolescenți: când ar trebui, de fapt, să ne îngrijorăm?

„Aș vrea să știu când ar trebui să ne îngrijorăm, ce semne ar trebui să ne ridice atenția și îngrijorarea în relație cu copiii”, spune Flavia Voinea la începutul discuției.

Între îngrijorare și hiperanaliză

Amada Bălțățeanu pornește chiar de la cuvântul „îngrijorare”. Din poziția de părinți, spune ea, ar trebui să ne întrebăm de la ce punct o îngrijorare are sens și când ea vine din obiceiul de a analiza fiecare gest al copilului: „îl despicăm în trei, în cinci și facem o analiză și o hiperanaliză”.

Tradusă mot-à-mot, expresia duce rapid cu gândul la psiholog, la psihiatru, la tratament. Un copil rezervat, anxios sau trist pare, dintr-odată, un copil care „are nevoie de ceva”. Amada Bălțățeanu propune o privire mai largă: „Conceptul în sine e mult mai cuprinzător.” Când vorbim despre mental health, explică ea, vorbim despre cum suntem noi din mai multe perspective.

Podcastul propune cinci direcții la care merită să fim atenți: relația copilului cu emoțiile, relația cu sine, relația cu ceilalți, felul în care face față presiunii și relația cu plăcerea de a-și trăi viața. Asta nu înseamnă însă că părinții trebuie să se transforme în anchetatori: „Nu înseamnă că noi trebuie să devenim niște detectivi acum, în care ne luăm cinci indicatori și căutăm să-i vânăm”, spune Amada Bălțățeanu.

Capcana concluziei pripite

Unul dintre cele mai importante avertismente ale episodului privește concluziile pe care le tragem prea repede. „În momentul în care tu ai tras o concluzie a ta despre copilul tău, fără să îți dai seama, și modul în care te comporți se schimbă”, spune Amada Bălțățeanu. Între ce gândim și ce facem există o legătură pe care nu o putem ocoli, iar comportamentul nostru ajunge să confirme eticheta pe care am pus-o.

Un adolescent poate fi obosit, supărat pe cineva sau îndrăgostit fără să fie iubit înapoi. Toate acestea îi pot schimba reacțiile, dar „nu înseamnă că are o problemă, înseamnă că are o perioadă”. Echilibrul cerut părinților este fin: „nici să nu ne grăbim, nici să fim nepăsători”. Între „lasă-l, e o fază” și panica ce blochează orice reacție constructivă se află zona de mijloc, a observației atente și a disponibilității.

Emoțiile: ce predomină și cât durează

Prima direcție este cea a emoțiilor. Nimeni nu poate fi doar bucuros sau entuziasmat; furia, dezamăgirea, frica sau nesiguranța fac parte din viață. „Alternează pozitiv cu negativ, e bine. Există negativ, e normal”, spune Amada Bălțățeanu. Semnalul apare atunci când trăirile negative predomină mult timp, când copilul se retrage tot mai mult în sine și nu mai are chef de nimic. Atunci e bine să afli, împreună cu el, ce se întâmplă – sau să accepți că poate are nevoie de un specialist în fața căruia să se deschidă.

Imaginea de sine: un rezultat nu e o identitate

A doua direcție privește felul în care copilul se vede pe sine. E firesc să fie dezamăgit de o notă mică sau de un meci pierdut. Diferența apare când dezamăgirea devine generalizare: „nu-mi mai iese nimic”, „eu nu pot niciodată”. Sănătatea mintală, explică psihoterapeuta, înseamnă să poți separa rezultatul de persoană: „Rezultatul de astăzi nu mă definește pe mine.”

Relația cu ceilalți

La adolescență, prietenii, grupul și validarea contează enorm. Părintele poate observa însă contrastul dintre un copil foarte viu printre oameni și unul secat de energie atunci când rămâne singur – fără poftă de mâncare, fără chef de vorbă, cu somnul dat peste cap. Ușa închisă la cameră și monosilabele sunt normale. Dispariția micilor ritualuri de familie – un meci văzut împreună, emisiunea preferată, gătitul – merită, în schimb, un semn de întrebare.

Presiunea din jur

Examenele, schimbările nedorite, situațiile care îl scot pe copil din confort sunt firești. „Deci e normal să fie stresat înaintea unui examen, înaintea unui test. Dar nu e normal să avem acest comportament prelungit sau să nu-și revină după ce a trecut examenul”, punctează Flavia Voinea. Răspunsul Amadei Bălțățeanu se întoarce la durată și la capacitatea copilului de a se detașa după ce și-a spus îngrijorarea, nu de a se încărca la nesfârșit cu propriile gânduri.

Plăcerea de a trăi

Ultima direcție este poate cea mai grăitoare. Fiecare copil are lucrurile lui care îi aduc bucurie. Când acestea își pierd brusc însemnătatea – nu unul, ci toate cele care îi făceau viața plină – avem un semnal care nu ar trebui ignorat.

Fără ștampile

Concluzia episodului este una de măsură: semnalele contează atunci când apar pe mai multe planuri. O dificultate într-un singur domeniu indică mai degrabă o cauză punctuală, care trebuie totuși urmărită, pentru că, spune Amada Bălțățeanu, dacă nu se închide, „rămâne ca o rană deschisă”. Și, mai ales: „nu ne grăbim să punem ștampile”.

„Încercăm să ne uităm la mai multe direcții ale copilului, nu generalizăm și încercăm să facem într-adevăr diferența dintre e o fază sau e un comportament”, rezumă Flavia Voinea.

Episodul complet poate fi urmărit pe canalul de YouTube „Cum Să…?”.