25 octombrie – Ziua Armatei României
Articol de arionmihaela, 23 octombrie 2026, 14:33
25 octombrie – Ziua Armatei României
Cu prilejul Zilei Armatei României, 25 octombrie, vor avea loc ceremonii în principalele garnizoane din ţară, în bazele militare în care sunt dislocaţi militarii români şi în teatrele de operaţii, precum şi în statele în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în capitalele statelor unde ţara noastră are reprezentanţe permanente.
În Bucureşti:
– Ora 10.00, Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I – Ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori, urmată de schimbarea gărzii şi de survolul monumentului de aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
– Ora 12.00, Monumentul Eroilor Patriei din cel de-Al Doilea Război Mondial, din faţa Universităţii Naţionale de Apărare ‘Carol I’ – Ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.
– Ora 12.00, Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe Teritoriul României, din faţa Palatului Naţional al Copiilor – Ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori.
– Ora 17.00, Parcul Cişmigiu – Concert susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.
– Ora 19.00, retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, Calea Victoriei, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, B-dul Eroilor Sanitari, Str. Profesor Doctor Gheorghe Marinescu, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul General Paul Teodorescu, B-dul Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’.
În ţară:
– Ora 09.00, Satu Mare, Monumentul Ostaşului Român – Ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori.
– Ora 12.00, Carei, Ansamblul Monumental ‘Glorie Ostaşului Român’ – Ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori, sosirea ‘Ştafetei Veteranilor Invictus’.
– Ora 12.00, Iaşi, Brigada 15 Mecanizată Podu Înalt – Ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori. Ora 19.00 – Retragere cu torţe pe traseul Muzeul Unirii, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt.
– Ora 12.30, Cluj-Napoca, Monumentul ‘Glorie Ostaşului’ Român din Piaţa Avram Iancu – Ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori.
– Ora 14.00, Păuliş, Monumentul Eroilor – Ceremonie de depunere de coroane şi jerbe de flori.
Ceremonii similare vor avea loc în principalele garnizoane din ţară, la Monumentele eroilor, precum şi la cimitire şi la monumente ale ostaşilor români din Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Republica Moldova şi Ungaria.
În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 şi-au pierdut viaţa, aproape 60.000 au fost daţi dispăruţi, iar peste 330.000 au fost răniţi în luptă.
După eliberarea teritoriului naţional, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obţinută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.