Organizațiile românilor din diaspora, reunite la București pentru o rețea de sprijin și colaborare
Peste 30 de organizații ale românilor din diaspora și din comunitățile istorice au participat la un proiect dedicat dezvoltării sectorului neguvernamental și creării de noi parteneriate.
Peste 70 de reprezentanți ai organizațiilor românești din diaspora, ai comunităților istorice de români și ai unor instituții și organizații din România s-au întâlnit la București, pe 16 și 17 octombrie, la evenimentul de încheiere a proiectului „Noi pentru Noi – o rețea de suport pentru sectorul ONG din diaspora”.
Inițiativa, derulată de Asociația E Ceva Bine cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, a urmărit dezvoltarea competențelor organizațiilor neguvernamentale și consolidarea colaborării dintre acestea. Proiectul a reunit peste 30 de organizații din mai multe țări europene, Statele Unite ale Americii și România.
Participanții au beneficiat de un program de formare care a inclus șapte sesiuni online despre atragerea de fonduri, identificarea oportunităților de finanțare, comunicare și relații publice, aspecte juridice și management financiar. Programul a fost completat de ateliere dedicate domeniilor Educație și Cultură.
Un moment important al întâlnirii de la București a fost masa rotundă la care reprezentanții organizațiilor din diaspora au discutat direct cu reprezentanți ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Dialogul a vizat dificultățile cu care se confruntă asociațiile, nevoile comunităților pe care le reprezintă și soluțiile care ar putea facilita activitatea acestora.
Un catalog online pentru organizațiile românești din diaspora
Printre rezultatele concrete ale proiectului se numără inițierea unui catalog public online al organizațiilor participante. Acesta va reuni informații despre asociații, domeniile lor de activitate, proiectele în desfășurare și datele de contact, cu scopul de a facilita colaborările și dezvoltarea unor proiecte comune.
Catalogul va putea fi accesat pe site-ul Asociației E Ceva Bine și după încheierea proiectului, pentru a susține legăturile dintre organizații și pentru a le ajuta să identifice noi oportunități de parteneriat și finanțare.
„Evenimentul final de la București a reprezentat momentul în care rețeaua construită pe parcursul proiectului a căpătat formă concretă”, a declarat Iulian Constantin Văcărean, președintele Asociației E Ceva Bine, care și-a exprimat speranța că acest catalog va deveni un instrument util pentru organizațiile românești din afara granițelor.
Proiectul „Noi pentru Noi – o rețea de suport pentru sectorul ONG din diaspora” a avut un buget total de 230.550 de lei, din care 216.265 de lei au reprezentat finanțarea nerambursabilă acordată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar 14.285 de lei au fost contribuția proprie a Asociației E Ceva Bine.
Prin această inițiativă, organizațiile implicate au făcut un pas spre o colaborare mai strânsă, schimb de experiență și dezvoltarea unor proiecte care să răspundă mai bine nevoilor comunităților românești din diaspora și din comunitățile istorice.