Marea Britanie își schimbă banii!
Articol de Vicentiu Andrei, 8 octombrie 2026, 09:00
Oficialii de la Londra au decis să elimine figurile istorice și marile personalități care apăreau pe bancnote iar în locul acestora pe bancnote vor apărea pe animale precum ariciul şi bufniţa.
Printre personalitățile istorice eliminate de Bancă Angliei se numără marele om politic Winston Churchill, cel care a
condus rezistența insularilor în cel de-al doilea război mondial și scriitoarea Jane Austen, urmând ca animale precum un arici, un papagal de mare, o bufniță de hambare și un bondar de pământ să îi înlocuiască.
Animalele au fost alese în urma unui studiu realizat vara aceasta cu ajutorul a nu mai puțin de 500.000 de britanici, dintr-o listă de 18 opţiuni.
Toate aceste modificări au loc după ce o primă consultare publică, de anul trecut, a stabilit ca fauna şi flora britanică să fie imaginile centrale ale noii serii de bancnote, în locul imaginilor cu personalități care au marcat istoria și dezvoltarea Marii Britanii.
Firesc, anunţul acestui proiect de modificare radicală a felului în care arată lirele sterline a provocat mânia unei părţi a clasei politice britanice, revoltată de posibilitatea ca fostul prim-ministru britanic Winston Churchill, romanciera Jane Austen, pictorul William Turner sau matematicianul de geniu Alan Turing să fie înlocuiți de bursuci, vidre și alte animale pe bancnotele de 5, 10, 20 şi 50 de lire sterline.
Doar capetele regale “vor scăpa” de înlocuirea cu alegerile populare, bancnotele britanice urmând să afişeze în continuare portretul regelui Charles al III-lea, în timp ce și bancnotele cu efigia reginei Elizabeth existente în circulație a II-a vor rămâne valabile.
„Ne vom apuca acum de proiectarea, testarea şi producerea bancnotelor, combinând elementele vizuale anunţate astăzi cu caracteristici de securitate de ultimă generaţie şi cu cele mai recente progrese din ştiinţa materialelor“, a explicat Rhys Phillips, viitorul responsabil cu emisiunea de bancnote la Bank of England.
Acest proces ar urma să dureze câţiva ani, la finalul cărora noile bancnote vor fi puse în circulaţie.