Ascultă Radio București FM Live

De ce nu mai este suficientă diploma și ce competențe contează pe piața muncii?

De ce nu mai este suficientă diploma și ce competențe contează pe piața muncii?

Articol de Vicentiu Andrei, 7 octombrie 2026, 11:13

Legătura dintre universități și piața muncii devine tot mai importantă într-o perioadă în care tehnologia schimbă rapid meseriile, iar experiența este cerută încă de la primul job.

Raluca Păduraru, cofondatoare Upvance Global, a vorbit la „Bună dimineața, București!” despre ce ar trebui să ofere facultatea, cât de importantă este experiența practică și de ce adaptabilitatea poate deveni una dintre cele mai valoroase competențe profesionale.

Facultatea nu și-a pierdut rostul. Din contră

Într-un moment în care există tot mai multe cursuri online și instrumente de inteligență artificială care promit să ne învețe rapid aproape orice, apare întrebarea: mai merită să investim trei sau patru ani într-o facultate?

Pentru Raluca Păduraru, răspunsul este da. Mai mult, educația universitară poate deveni chiar mai importantă într-o perioadă în care inteligența artificială face ca accesul la informație și la rezultate „suficient de bune” să fie mai ușor ca niciodată.

„Instrumentele de inteligență artificială democratizează accesul la mediocritate”, spune Raluca Păduraru, explicând că, tocmai de aceea, devine tot mai important să avem o expertiză reală și să înțelegem ceea ce facem, nu doar să obținem un rezultat cu ajutorul unui instrument. Iar expertiza nu se construiește doar din teorie. Ea se formează prin exercițiu, experimentare și contact cu situații reale.

Piața muncii trece printr-o perioadă dificilă

Discuția despre dificultatea găsirii unui loc de muncă pentru absolvenți nu poate fi pusă exclusiv pe seama inteligenței artificiale. Potrivit Ralucăi Păduraru, încetinirea angajărilor are legătură și cu contextul macroeconomic și geopolitic, într-o perioadă în care mai multe crize se suprapun.

Ea face o comparație cu perioada de după 2009, când piața muncii a trecut printr-o situație asemănătoare, fără ca inteligența artificială să existe în forma în care o cunoaștem astăzi. „Nu e o problemă care vine din cauza AI-ului. Este o problemă care ține în momentul de față de contextul macroeconomic, sociogeopolitic în care trăim cu toții”, explică aceasta.

În astfel de perioade, companiile devin mai prudente, angajările încetinesc, iar pozițiile de junior pot fi mai greu de găsit. Totuși, piața muncii se poate regla pe măsură ce organizațiile înțeleg mai bine schimbările prin care trec.

Universitățile și companiile trebuie să lucreze împreună

Una dintre principalele idei ale discuției a fost nevoia unei legături mai strânse între mediul universitar și cel privat.

Raluca Păduraru consideră că universitățile ar putea construi parteneriate mai puternice cu organizațiile și companiile, astfel încât studenții să aibă acces la experiență practică încă din timpul facultății.

Un astfel de model ar putea însemna ca universitățile și companiile să construiască împreună curricule, proiecte și forme de ucenicie, astfel încât absolventul să nu ajungă la finalul studiilor fără să fi avut contact cu mediul profesional.

Provocarea este cu atât mai mare cu cât universitățile trebuie să pregătească tineri pentru meserii care, în unele cazuri, nici măcar nu există încă.

„Trebuie să pregătim niște oameni pentru ceva ce încă nu știm cum va arăta”, spune Raluca Păduraru. De aceea, una dintre mizele educației ar trebui să fie pregătirea tinerilor pentru ambiguitate și pentru capacitatea de a se adapta.

Masterul nu trebuie să fie doar o continuare automată a facultății

Când vine vorba despre master, Raluca Păduraru propune o abordare mai degrabă practică: facultate, intrare în piața muncii, experimentare și apoi specializare.

În loc ca un absolvent să aleagă automat un master în aceeași zonă în care a făcut facultatea, ar putea fi mai util să intre mai întâi într-un mediu profesional și să descopere ce îi place și unde simte că are nevoie de aprofundare.

Experimentarea poate deveni astfel o etapă importantă în construirea unei cariere. Un prim job poate arăta nu doar ce știm să facem, ci și ce nu ne place, ce ne interesează și în ce direcție am putea să ne dezvoltăm.

Profesorii trebuie să se adapteze

Transformările nu îi vizează doar pe studenți. Și profesorii trebuie să își regândească metodele de lucru, inclusiv modul în care evaluează.

Dacă inteligența artificială poate genera un eseu sau poate rezolva anumite teme în câteva secunde, evaluarea bazată exclusiv pe produsul final devine mai puțin relevantă. O alternativă ar fi proiectele în care contează și procesul: cum a fost luată o decizie, de ce a fost aleasă o anumită soluție, ce variante au fost analizate și cum a fost folosit AI-ul.

Important nu este doar rezultatul obținut cu ajutorul tehnologiei, ci capacitatea de a-l analiza și de a înțelege de ce acel rezultat este bun sau nu.

Cine este responsabil pentru legătura dintre facultate și piața muncii?

Răspunsul Ralucăi Păduraru este simplu: toți. Universitățile au nevoie de o legătură mai puternică cu mediul privat, companiile trebuie să investească în formarea viitorilor angajați, iar studenții trebuie să fie activi în propria dezvoltare.

Pentru companii există și o miză pe termen lung. Dacă nu mai angajează juniori, apare întrebarea: de unde vor veni viitorii specialiști cu experiență? Formarea unui senior începe, până la urmă, cu un junior căruia i se oferă prima oportunitate.

În același timp, Raluca Păduraru atrage atenția și asupra schimbării relației tradiționale dintre angajat și angajator. Modelul în care loialitatea față de o singură companie garantează automat stabilitatea pe termen lung nu mai funcționează pentru toată lumea. În acest context, tot mai mulți oameni se îndreaptă către antreprenoriat sau freelancing.

Cea mai importantă abilitate: „agency”

Întrebată ce competență va rămâne valoroasă indiferent de cât de repede evoluează tehnologia, Raluca Păduraru vorbește despre „agency”. Este, în viziunea sa, combinația dintre discernământ și capacitatea de a acționa pe baza lui: să înțelegi contextul în care te afli, să vezi cum te afectează și să iei decizii care te pot duce într-o direcție mai bună. Cu alte cuvinte, să îți asumi responsabilitatea pentru propriul viitor.

De aici pornesc și alte competențe importante: adaptabilitatea, flexibilitatea cognitivă, capacitatea de a învăța constant și disponibilitatea de a te perfecționa pe tot parcursul vieții.

Nu este niciodată prea târziu pentru o reprofilare

Un alt mesaj important al discuției a fost că schimbarea profesională nu are o vârstă-limită.

Raluca Păduraru și-a găsit, spune ea, „rostul” profesional în jurul vârstei de 38 de ani, după ce a experimentat mai multe domenii și roluri. Tocmai aceste experiențe diferite au ajutat-o să acumuleze expertiza de care are nevoie astăzi.

De aceea, schimbarea unui domeniu nu trebuie privită neapărat ca un eșec sau ca o întârziere, ci poate fi rezultatul firesc al experimentării. Curiozitatea poate fi mai utilă decât teama de a nu fi suficient de pregătit.

Ce ar trebui să ofere facultatea dacă nu mai garantează un job?

Poate cea mai importantă întrebare a discuției a venit la final: dacă facultatea nu mai poate garanta un loc de muncă, ce ar trebui să ofere în schimb? În opinia Ralucăi Păduraru, universitatea ar trebui să ofere oportunități reale de practică și de interacțiune cu ceilalți.

Pentru că oamenii nu învață doar din cărți, cursuri sau videoclipuri. O parte importantă a învățării apare în relația cu ceilalți: observând cum lucrează cineva, punând întrebări, testând idei și discutând soluții. Universitatea poate deveni astfel nu doar locul în care acumulăm informații, ci și spațiul în care învățăm să le folosim.

Iar într-o piață a muncii în continuă schimbare, poate că aceasta este una dintre cele mai importante promisiuni pe care educația le poate face: nu că ne va pregăti pentru un singur job, ci că ne va ajuta să fim pregătiți pentru schimbare.

Percheziții în dosarul violențelor de la protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 10:12

Percheziții în dosarul violențelor de la protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei

Poliția Capitalei informează că astăzi sunt puse în aplicare 21 de mandate de percheziție domiciliară și 21 de mandate de aducere, în...

Percheziții în dosarul violențelor de la protestul din 15 septembrie din Piața Victoriei
Israelienii comemorează 3 ani de la masacrul din 7 octombrie 2023
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 09:32

Israelienii comemorează 3 ani de la masacrul din 7 octombrie 2023

În urmă cu exact trei ani, gruparea teroristă Hamas, sprijinită de o altă organizaţie teroristă din zonă, Jihadul Islamic, a lansat un...

Israelienii comemorează 3 ani de la masacrul din 7 octombrie 2023
Break the fake: Cum ne influențează platformele digitale alegerile
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 09:01

Break the fake: Cum ne influențează platformele digitale alegerile

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în...

Break the fake: Cum ne influențează platformele digitale alegerile
Piața Obor devine scenă pentru cinci spectacole de animație
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 08:37

Piața Obor devine scenă pentru cinci spectacole de animație

Teatrul de Animație Țăndărică organizează, în perioada 10-24 octombrie, proiectul “Târgoveții de povești – traseu...

Piața Obor devine scenă pentru cinci spectacole de animație
Actualitate miercuri, 7 octombrie 2026, 06:03

Temperaturi de vară la București

Vremea va fi predominant frumoasă, iar în orele amiezii în continuare cu mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această dată. Cerul va...

Temperaturi de vară la București
Actualitate marți, 6 octombrie 2026, 21:23

Bucureștiul la pas alergător: Tot ce trebuie să știi despre Bucharest Marathon, de la traseu și restricții, la culisele organizării

Bucureștiul își schimbă complet ritmul în acest weekend, pe 10 și 11 octombrie, când peste 13.500 de alergători vor cuceri marile bulevarde...

Bucureștiul la pas alergător: Tot ce trebuie să știi despre Bucharest Marathon, de la traseu și restricții, la culisele organizării
Actualitate marți, 6 octombrie 2026, 18:00

Cărțile ne deschid mintea: întâlniri despre lectură, copii și curiozitate, în acest weekend, la București

Ce îi face pe copii să se îndrăgostească de o poveste? Cum alegem o carte potrivită pentru ei și ce facem atunci când cititul devine mai...

Cărțile ne deschid mintea: întâlniri despre lectură, copii și curiozitate, în acest weekend, la București
Actualitate marți, 6 octombrie 2026, 17:44

Vremea se menține frumoasă în Capitală!

În această noapte, în Capitală, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab, anunță Administrația Națională de Meteorologie....

Vremea se menține frumoasă în Capitală!