SAB 2026 este deschis, începând de azi, până pe 11 octombrie
Articol de Mircea Apostolescu, 6 octombrie 2026, 15:58
Cea de-a 23-a ediție a Salonului Auto București și Accesorii și-a deschis porțile astăzi și poate fi vizitată până pe 11 octombrie.
Ediția din acest an include o premieră europeană, șase premiere naționale, peste 160 de modele de autoturisme și 1.200 de mărci și branduri de accesorii.
La exterior, pe platoul din incinta Romexpo, vizitatorii pot urmări demonstrații de drift în cadrul Arenei Motorsport.
“Putem spune că în momentul de față avem o premieră europeană adusă de către unul din importatorii Salonului Auto București și Accesorii. Avem șase premiere naționale, de asemenea, peste 160 de modele de autoturisme, 1.200 de mărci și branduri de accesorii, Arena Motorsport, la exterior, împreună cu Arena Food. Și cu o bogată expunere a vehiculelor comerciale”, a declarat Sorin Rădăcineanu, organizator SAB.
Guvernul trebuie să faciliteze dezvoltarea producției de autoturisme si tehnologii pentru autoturisme, în România, iar, din perspectiva Ministerului Apărării, trebuie să găsească finanțări pentru producătorii auto pentru a-și redirectiona activitatea catre zona militară.
“Eu cred că devine din ce în ce mai de actualitate momentul în care România să-și dorească, nu doar să cumpere automobile, ci să producă mai mult automobile, să ia parte la dezvoltarea proiectelor de automobile și să contribuie la tehnologia din spatele automobilelor.
Și, dacă pentru o fabrică auto condițiile de a fi îndeplinite sunt mai complicate, pentru componente și în special pentru zona de tehnologie există suprapunere mult mai eficientă peste piața din România.
Guvernul are o responsabilitate de care nu trebuie să fugă și de la care nu trebuie să întoarcă capul, să fie acel liant care, în limita posibilităților, facilitează dezvoltarea unor astfel de proiecte. Iar, din perspectiva, acuma, a Ministerului Apărării, unde există un proces intens de a transfera tehnologie în România, cred că e destul de clar că o bună parte din componentele care presupun dezvoltarea capabilităților militare se regăsesc și în industria auto. Și, dincolo de finanțările pentru a crește aceste proiecte în zona de apărare, în paralel, trebuie să existe finanțări care să faciliteze producătorilor din zona auto redirecționarea activității pentru componente din zona militară, acolo unde fiecare consideră că i se potrivește business-ului”, a declarat ministrul Apărării Radu Miruță.
Ministerul Afacerilor Interne participă la SAB cu trei standuri, cel al Politiei Române, cel al Jandarmeriei si cel al Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Mobilitatea urbană este foarte importantă pentru cetățeni, dar una dintre coordonatele acesteia trebuie să fie siguranța. De aceea, instituțiile din cadrul MAI trebuie să țină pasul cu tehnologia, să coopereze, pentru un nivel cât mai crescut de siguranță.
“Un eveniment care are în prim-plan mobilitatea urbană, mobilitate care se leagă foarte mult cu ceea ce înseamnă siguranță, iar pentru noi, Ministerul Afacerilor Interne, este cel mai important obiectiv, siguranța cetățenilor.
Suntem prezenți la acest eveniment cu trei standuri. Suntem prezenți cu Poliția Română, cu Jandarmeria și.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
În ceea ce înseamnă tehnologie, ne ancorăm în activitatea noastră cu dezvoltarea pentru siguranță, așa cum spuneam, iar dezvoltarea pentru siguranță ține foarte mult de activitatea de cooperare, de activitatea de prevenire și de comportamentul celor care folosesc tehnologia.
Plecăm de la ideea că mobilitatea urbană este foarte importantă pentru cetățeni, dar mai importantă pentru noi este siguranța. Și, de aceea, cred că instituțiile trebuie să coopereze foarte mult, să se pună la punct cu ce înseamnă dezvoltarea tehnologiei, să țină cont de specificul fiecăruia dintre noi, de specificul societății, de specificul dezvoltării” – Bogdan Despescu (secretar de stat MAI).
Și administrația publică locală are in centrul preocuparilor sale mobilitatea urbană durabilă și calitatea vieții cetățenilor. De aceea, administrația locală trebuie să rămână conectată la ceea ce înseamnă dezvoltarea tehnologiei de mobilitate urbană, de parcări etc, sustine primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă.
Rareș Hopincă spune că participă la Salonul Auto București atât în calitate de vizitator, cât și ca primar, fiind interesat de soluțiile moderne pentru mobilitate și de colaborarea administrației cu industria auto și tehnologică.
“În orașul nostru, principala problemă este problema mobilității – cum reușim să facem ca să stăm mai puțin în trafic, să avem tehnologii mai puțin poluante, să avem soluții moderne de mobilitate. Și, atunci, cred că este absolut obligatoriu ca autoritățile să vină alături de liderii din domeniu, fie că vorbim de producătorii de tehnologie, de mașini, de soluții inovative de parcare și așa mai departe, trebuie să lucrăm împreună ca să facem până la urmă viața comunității mai bună”, a declarat primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă.