Reprezentanți ai mass-media, agresați în fața unei instituții publice din Sectorul 3
Articol de bucurestifm, 5 octombrie 2026, 18:50
Poliția Capitalei a fost sesizată, astăzi, cu privire la faptul că doi reprezentanți ai mass-media ar fi fost agresați de către un bărbat, în fața unei instituții publice din Sectorul 3.
”Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că cele sesizate se confirmă, victimele fiind lovite în mod intenționat, cu un obiect metalic. Polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptelor, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 50 de ani. În cauză, polițiștii Secției 10 au întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, precizează DGPMB.
Cercetările sunt în desfășurare, iar în funcție de probatoriul administrat și de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
Bărbatul a fost adus de către un echipaj de jandarmi, la sediul Secției 10 Poliție, pentru audieri, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Cercetările sunt continuate de către Secția 10 Poliție, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă, în vederea stabilirii situației de fapt și luării măsurilor legale care se impun.
”Poliția Capitalei condamnă ferm orice formă de agresiune sau comportament violent, la adresa jurnaliștilor. Libertatea presei și siguranța jurnaliștilor trebuie respectate, iar orice faptă de violență este tratată cu fermitate și verificată cu celeritate de către polițiști”, menționează sursa citată.