Ascultă Radio București FM Live

Ce se vede în luna octombrie la Teatrul Ion Creangă

Ce se vede în luna octombrie la Teatrul Ion Creangă

Articol de Vicentiu Andrei, 1 octombrie 2026, 08:58

Toamna aceasta aduce o lună octombrie plină de emoție, zâmbete și povești de neuitat la Teatrul Ion Creangă. Am pregătit un repertoriu variat, menit să stârnească curiozitatea tuturor copiilor, indiferent de vârstă, de la primii pași ai celor mai mici exploratori în universul fascinant al teatrului, până la aventurile captivante dorite de școlari. Fiecare reprezentație este o invitație la bucurie și la momente prețioase petrecute alături de cei dragi, în mijlocul unei comunități unite de pasiunea pentru artă.

Pe lângă magia de pe scenă, în octombrie continuă oportunitățile create pentru micii artiști de a-și descoperi și cultiva talentul. Programul nostru include un curs special de actorie, început în luna septembrie, conceput pentru a le dezvolta încrederea în sine, expresivitatea și lucrul în echipă, într-un mediu sigur, cald și prietenos. Prin joc, exerciții de improvizație și ghidaj atent din partea coordonatorilor, copiii au ocazia să exploreze lumea din spatele cortinei și să devină chiar ei creatorii propriilor povești.

Surprizele nu se opresc însă aici! Ne pregătim cu pași repezi pentru un eveniment extrem de drag nouă și comunității noastre: Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii (FITC), ajuns la cea de-a XVI-a ediție! Ne dorim să vă oferim o experiență memorabilă, așa că vă invităm să rămâneți aproape de noi.

PROGRAM OCTOMBRIE 2026

Punguța cu doi bani (3-6)
02.10, ora 18:00 & 24.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Un spectacol muzical și interactiv, „Punguța cu doi bani” este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă talentată, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă – și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

Fata babei și fata moșului (3-6)
03.10, ora 11:00 & 30.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Amu, cică era odată o poveste veche, neaoșă și amuzantă, așa cum sunt toate poveștile lui Ion Creangă, cu o fată a moșului bună la suflet și senină, de-ți era mai mare dragul de ea, și o fată a babei leneșă și rea la inimă, de numai năzbâtii cocea. Ați recunoscut cu siguranță aventurile pe care urmează să le urmărim pe scenă. Dar să nu mai zăbovim, căci ne așteaptă un drum plin de peripeții și încercări – și un spectacol plin de umor, muzică și dans.

Mica sirenă (4+)
03.10, ora 18:00 & 25.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Iubirea îi face pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a-și împlini iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Pornește apoi într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul pentru iubire, într-un spectacol muzical fascinant care vă va face s-o adorați.

Hainele cele noi ale împăratului (3-6)
04.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Luminăția Sa, măritul Împărat prea bine îmbrăcat și foarte lăudat are tot timpul nevoie de aplauze și complimente. Lui nu-i pasă de regat; toată ziua visează țesături fine și broderii de calitate, de fiecare dată unele mai noi și mai grozave. Dar când supușii săi ajung la capătul puterilor și al răbdării, împăratului i se pregătește o surpriză. Spectacolul livrează o întreagă paletă de dungi, buline și nuanțe fine. Și un final neașteptat, pe care copiii și părinții vor trebui să îl descurce, pentru a salva Împărăția.

Peter Pan (4+)
04.10 & 24.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)


Aflat în căutarea umbrei sale, Peter Pan ajunge în casa familiei Darling, unde, ajutat de micuța Wendy, reușește să o recupereze. Împreună cu frații acesteia, Michael și John, pleacă toți patru într-o călătorie spre Țara de Nicăieri, acolo unde locuiește Peter Pan. Praful de zâne le-a dat copiilor Darling puteri magice, prin urmare, drumul deasupra oceanului va fi unul plin de surprize. Apariția Căpitanului James Hook, pornit să îl captureze pe Peter Pan, va face aventura și mai trepidantă. Odată ajunși în Țara de Nicăieri, se ivesc noi și noi provocări, dar și tot atâtea întâmplări fantastice.

Călătorii prin galaxii (4+)
16.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Oamenii au studiat cerul și astrele de foarte multă vreme. Dar astrele se studiază, oare, între ele? Marele Soare și frumoasa Lună se cunosc cu celelalte planete? Ce personalitate are o planetă și cum comunică între ele? Veniți alături de aceste personaje fantastice de dincolo de nori să vedeți un spectacol deosebit, care le va trezi interesul celor mici pentru lumea vastă cuprinsă în bolta cerească.

Fetița cu chibrituri (3+)
17.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Inspirat de povestea care a emoționat generații de cititori, spectacolul „Fetița cu chibrituri” propune o interpretare originală, în care mesajul principal este speranța, încrederea și curajul de a evada în lumi imaginare. Muzica și dansul devin ele însele personaje, decorul construiește un peisaj feeric, iar personajele dau viață unei narațiuni care va rămâne mult timp în amintirea copiilor. „Fetița cu chibrituri” va face mulți ochișori să zâmbească și multe mânuțe să aplaude!

Ursul păcălit de vulpe (3-6)
17.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Un urs flămând întâlnește o vulpe vicleană, ca toate vulpile. Grămada de pește din jurul acesteia îl face pe urs să poftească la hrana vecinei sale. Însă, o baltă întreagă doar pentru el sună mai bine decât un singur pește. Din gelozie pentru coada frumoasă despre care se vorbește în toată pădurea, vulpea îi plănuiește acestuia o farsă. Despre cum l-a păcălit vulpea pe urs ne va povesti chiar peștele, mărul discordiei. Lăcomia și falsa prietenie îi vor da ursului din poveste o lecție pe care nu o va uita prea curând.

Motanul încălțat (5+)
18.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Ați auzit de contele de Travertin? Dar de Motanul care se transformă când în Pirat, când în Vrăjitor? Care vorbește când românește, când franțuzește, care nu se teme de nimic și, în plus, este și pasionat de modă? Haideți să-l cunoașteți în toată complexitatea farmecelor lui, într-un spectacol memorabil, al cărui titlu l-ați intuit deja: „Motanul încălțat”! O dramatizare plină de inspirație, muzică și dans, cu replici frumos spuse, costume de poveste și un decor de neuitat. A, și un final complet schimbat!

De-a Micul Prinț (4-6)
18.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Oamenii mari tind să fie tare neînțelegători. Ei nu pot să facă diferența dintre un elefant aflat în burta unui șarpe și o pălărie. Au uitat să mai fie copii. Să-și aprecieze florile, să se bucure de conversația cu o vulpiță neîmblânzită, să exploreze cu entuziasm numeroasele planete din univers. Micul Prinț e tare curios să descopere universuri noi și caută pe cineva la fel de pasionat care să i se alăture în aventură. Credeți că puteți fi voi aceia?

Pinocchio (6+)

23.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Uneori, este nevoie să te rătăcești, să greșești și chiar să minți. Să fii vulnerabil și să te abați de la drumul „cel bun”. Însă mereu, după orice deviere de la cale, rămâi cu o lecție învățată. Așa se întâmplă și cu Pinocchio, personajul transformat în copil dintr-o mică, dar fermecată bucată de lemn. Fiecare întâlnire din lunga lui călătorie și fiecare interacțiune cu personajele care-i ies în cale – fie ele negative (cum sunt vulpoiul John, motanul Gideon sau „marele” Stromboli), fie pozitive (cum sunt Zânele ori greierele Jiminy) – sunt un pas înainte spre devenirea lui finală. „Să fii un băiețel adevărat” nu e deloc ușor, însă noul spectacol „Pinocchio” le va demonstra copiilor că imposibilul este doar un detaliu, atunci când forțele care îi guvernează sunt curajul, optimismul și ambiția de a merge mereu înainte.

Glasul copilăriei (6+)

25.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

O zi din viața unui copil pare foarte simplă din exterior. Dar dacă privim prin ochișorii lor, lucrurile arată, poate, puțin mai altfel decât am crede. Spectacolul „Glasul copilăriei” este un îndemn prietenos pentru părinți de a fi mai deschiși la dificultățile celor mici, oferindu-le o perspectivă diferită asupra acestui subiect. Un umăr înțelegător pe care micuții se pot sprijini necondiționat le poate schimba enorm existența inocentă și învolburată, amenințată de pericole nebănuite.

Amintiri din copilărie (6+)

29.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Bucuria cu care sunt descrise peripețiile lui Nică, pitorescul personajelor și în special umorul din „Amintiri din copilărie”, au făcut ca textul lui Ion Creangă să fie unul dorit pentru dramatizare de către mulți regizori. Spectacolul „Amintiri din copilărie”, în regia lui Dan Tudor, bazat pe povestirile semnate de unul dintre cei mai iubiți scriitori români, aduce pe scenă fantezie, veselie și multă originalitate. Părinții vor rememora anii dulci ai primilor ani de viață, iar copiii vor trăi o experiență teatrală unică.

Albă ca zăpada (4+)

31.10, ora 11:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Aflată singură, în mijlocul unei păduri, Albă ca zăpada se vede nevoită să înfrunte destinul. Dar soarta i-a surâs eroinei noastre într-un loc în care damnarea părea inevitabilă – iată o dovadă a faptului că niciodată nu trebuie să ne pierdem speranța! Și totuși, chiar dacă e înconjurată de prieteni loiali, prințesa resimte doar iluzia siguranței, pentru că Împărăteasa îi urmărește fiecare pas prin intermediul unei oglinzi magice. Pericolul este iminent, iar Albă ca zăpada va primi ajutor de la cine se așteaptă mai puțin.

O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin (6+)
31.10, ora 18:00, Sala Mare (Str. Piața Amzei nr. 13)

Am auzit cu toții povestea lui Aladin. Însă spectacolul „O mie și una de nopți – Lampa lui Aladin” propune o perspectivă nouă asupra faimoasei povești. Șeherezada și Șehreiar pictează, de-a lungul celor o mie și una de nopți, aventura lui Aladin, care nu mai este un hoț mărunt. Cât despre dorințe, accentul se mută de la numărul acestora, care devin infinite, la felul în care sunt folosite. În final, cel mai important lucru este ca binele să iasă învingător.

Trafic restricționat, joi, pe Strada Edgar Quinet
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 21:14

Trafic restricționat, joi, pe Strada Edgar Quinet

Pe 1 octombrie, se restricționează traficul pe Strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între Str. Academiei și Str. Biserica Enei și pe...

Trafic restricționat, joi, pe Strada Edgar Quinet
ANM: Cer senin, joi, la București
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:57

ANM: Cer senin, joi, la București

Joi, Vremea va fi frumoasă, însă rece dimineața. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări...

ANM: Cer senin, joi, la București
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:51

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.

Restricții de circulație, instituite pe Autostrada A2, pe sensul de mers Constanța – București,  pentru a permite efectuate unor lucrări de...

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța: Restricții de circulație pe Autostrada A2, pe sensul Constanța – București.
Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 20:35

Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1

Noi locuri de parcare de reședință în Sectorul 1, anunțate de administrația locală. Aproape 800 de locuri de parcare au fost preluate de la...

Sute de noi locuri de parcare de reședință, în sectorul 1
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:37

SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!

Proiecții unice în lume, instalații de lumină, timp de trei zile! Luna octombrie aduce vel mai mare festival al luminii, din București,...

SPOTLIGHT, pe Calea Victoriei, la a X-a ediție!
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:21

Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie

În weekendul 3-4 octombrie, bucureștenii sunt invitați să participe la două tururi ghidate, în cadrul programului „Străzi Deschise –...

Înscrieri la cele două tururi ghidate, în programul „Străzi Deschise – București”, pe Calea Victoriei, în weekendul 3-4 octombrie
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 19:09

STB: Liniile STB 162 și 163, deviate temporar

  Liniile 162 și 163 vor circula pe trasee modificate, în perioada 01.10 – 03.10.2026. Motivul îl constituie necesitatea executării...

STB: Liniile STB 162 și 163, deviate temporar
Actualitate miercuri, 30 septembrie 2026, 18:57

Piața Unirii va fi, din nou, traversată de tramvai

Tramvaiul care traversează Piața Unirii este un proiect asumat de Primăria Capitalei, în perioada 2021-2022. Miercuri, studiul de fezabilitate...

Piața Unirii va fi, din nou, traversată de tramvai