Ascultă Radio București FM Live

Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție

Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție

Articol de Vicentiu Andrei, 30 septembrie 2026, 08:39

Trei trasee. Trei culori. Un singur spirit. Împreună pentru eroi, pentru România.

Joi, 1 octombrie 2026, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a crescut an de an, reunind comunități din întreaga țară în jurul unei misiuni comune: păstrarea vie a memoriei eroilor României și promovarea valorilor naționale prin voluntariat și sport.

Startul oficial va avea loc la Monumentul Eroilor Patriei, din fața Universității Naționale de Apărare „Carol I” din București. Participanții sunt așteptați începând cu ora 08:15, iar ceremonia de deschidere va începe la ora 08:30.

Primele trei tronsoane vor porni împreună, purtând simbolic cele trei ștafete, în culorile Drapelului Național – albastru, galben și roșu. Alergătorii vor parcurge împreună traseul de la Monumentul Eroilor Patriei până la Palatul Elisabeta, unde vor fi primiți de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și Alteța Sa Regală Principele Radu.

De la Palatul Elisabeta, cele trei ștafete se vor despărți și își vor continua drumul prin țară: Traseul Albastru către Pitești, Traseul Galben către Târgoviște, iar Traseul Roșu către Lehliu Gară.

Între 1 și 25 octombrie, voluntari Invictus, militari activi și în rezervă, veterani, militari răniți în teatrele de operații, sportivi, studenți, elevi, profesori și membri ai comunităților locale vor purta ștafetele, în alergare sau pe bicicletă, pe mii de kilometri.

Pe fiecare dintre cele trei trasee, participanții se vor opri la monumente și cimitire ale eroilor, unde vor avea loc momente de reculegere și ceremonii simbolice de predare-primire a ștafetei.

Pe monumentele întâlnite de-a lungul drumului sunt înscrise numele celor care au făcut sacrificiul suprem pentru România. Ștafeta Veteranilor le readuce simbolic în atenția comunităților și îi aduce împreună pe cei care aleg să nu uite.

După mii de kilometri parcurși prin sate și orașe, peste câmpii și munți, cele trei trasee se vor reuni la Carei, în 25 octombrie, de Ziua Armatei României, loc cu o semnificație aparte în memoria eliberării teritoriului național în anul 1944.

Ștafeta Veteranilor este construită, an după an, prin voluntariat. Din 2014, proiectului i s-au alăturat oameni din întreaga țară care au ales să alerge, să pedaleze, să organizeze, să sprijine sau pur și simplu să întâmpine ștafeta atunci când aceasta ajunge în comunitatea lor.

Și în acest an, participarea este deschisă tuturor. Cei care doresc să se alăture pot parcurge un tronson întreg, pot alerga sau pedala doar câțiva kilometri ori pot veni să îi întâmpine și să îi încurajeze pe voluntari de-a lungul traseului.

Sunt mii de kilometri, dar fiecare kilometru contează. Fiecare comunitate contează. Fiecare om care ni se alătură duce memoria mai departe.

Trei trasee. Trei culori. Un singur spirit.

Onorăm eroii. Promovăm valorile naționale.

Împreună suntem mai puternici!

Noi spectacole imersive la MINA
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 21:31

Noi spectacole imersive la MINA

„Povești Ascunse în Tablouri” Prima producție pornește de la premisa că operele de artă continuă să evolueze și să se transforme chiar...

Noi spectacole imersive la MINA
Circul Metropolitan anunță deschiderea stagiunii de toamnă-iarnă
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 18:22

Circul Metropolitan anunță deschiderea stagiunii de toamnă-iarnă

Circul Metropolitan deschide stagiunea de toamnă-iarnă sâmbătă, 3 octombrie. Sâmbătă, de la ora 18:00, puteți vedea „Best of Circul...

Circul Metropolitan anunță deschiderea stagiunii de toamnă-iarnă
De joi, 1 octombrie, se va circula pe centura Comarnic
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 18:04

De joi, 1 octombrie, se va circula pe centura Comarnic

Centura Comarnic va fi inaugurată şi deschisă joi, traficului rutier, la aproape trei ani de la demararea lucrărilor, a anunţat, marţi,...

De joi, 1 octombrie, se va circula pe centura Comarnic
ANM: Miercuri, vreme apropiată de normalul termic al datei
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 17:52

ANM: Miercuri, vreme apropiată de normalul termic al datei

Miercuri, Vremea va fi frumoasă și apropiată de normalul termic al datei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat cu...

ANM: Miercuri, vreme apropiată de normalul termic al datei
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 17:44

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia DIICOT şi a decis ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu să fie...

Călin Georgescu, arestat preventiv pentru 30 de zile!
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 17:29

Criza locuințelor scoate mii de oameni în stradă la Madrid, în Puerta del Sol, piață protestelor

La 15 ani de la mișcarea „indignaților”, corturile au reapărut în kilometrul zero al capitalei Spaniei. De această dată, protestul are...

Criza locuințelor scoate mii de oameni în stradă la Madrid, în Puerta del Sol, piață protestelor
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 16:55

Copiii din sistemul de protecție au nevoie de 1.000 de voluntari

Care sunt nevoile unui copil care crește fără familia lui? Cum îi câștigi încrederea și cât de importantă devine prezența unui adult în...

Copiii din sistemul de protecție au nevoie de 1.000 de voluntari
Actualitate marți, 29 septembrie 2026, 16:19

„6 inimi, 3 greșeli”, comedia despre cupluri, sinceritate și greșelile pe care le ascundem

Cât de multă sinceritate poate suporta un cuplu? Ce se întâmplă atunci când lucrurile pe care încercăm să le ascundem ies, inevitabil, la...

„6 inimi, 3 greșeli”, comedia despre cupluri, sinceritate și greșelile pe care le ascundem