”Livada de vișini”, în regia lui Horațiu Mălăele, premieră la TNB
Articol de andreiabarsanbfm, 28 septembrie 2026, 15:41
Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București anunță premiera spectacolului ”Livada de vișini”, în regia lui Horațiu Mălăele.
De mai bine de un secol de la prima sa montare, textul cehovian rămâne deschis interpretărilor. Mulți au încercat să pătrundă taina Livezii, descoperind când drama, când farsa, când melodrama sau tragicomedia. ”Livada…” lui Mălăele este toate acestea la un loc și ceva mai mult. Este un carusel de stări, de emoții, de senzații și pasteluri.
Livada de vișini se vinde. O lume se sfârșește și, odată cu ea, o parte din noi. Personajele lui Cehov se agață de amintiri, visează, iubesc, fac planuri și amână inevitabilul, în timp ce lumea pe care o cunosc se schimbă pentru totdeauna. De-acum, șampania are gustul nostalgiei și al trecutului.
Mălăele surprinde poezia cehoviană a pierderii, dar nu ne lasă indiferenți la frumusețea efemeră a vișinilor înfloriți.
Actor și regizor de teatru și film, cu o carieră de peste cinci decenii, Horațiu Mălăele și-a construit un univers artistic unic, în care comicul, ironia, poezia și melancolia se întâlnesc firesc. Relația sa cu universul cehovian are deja o istorie, atât ca actor, cât și ca regizor, iar această nouă întâlnire cu Cehov poartă amprenta unui creator ajuns la maturitate.
În centrul distribuției se află Ofelia Popii – Ranevskaia și Alexandru Potocean – Lopahin, alături de Maruca Băiașu – Ania, Ioan Andrei Ionescu – Gaev, George Ivașcu – Piscik, Ștefania Cîrcu – Varia, Mihai Munteniță – Epihodov și Carmen Ungureanu – Charlotta.
Distribuția este întregită de Ciprian Nicula / Ștefan Iancu – Trofimov, Jacqueline Stan / Buse Őzgül – Duniașa, Cristian Bota / Axel Moustache – Iașa, Rodica Ionescu / Afrodita Androne – Mașa și Horațiu Mălăele – Firs.
Traducerea este semnată de Alexa Visarion, decorul este creat de Nina Brumușilă și costumele, de Lia Manțoc. Muzica originală este compusă de Răzvan Alexandru Diaconu, și coregrafia îi aparține lui Florin Fieroiu. Din echipa de creație mai fac parte Marius Drăguș – iluzionist, Liviu Stoica și Bogdan Golumbeanu – sound design și Laurențiu Iordache – light design.
Asistent de regie este Eduard Păuna, asistent decor – Maria Alexandra Ivan, asistente costume – Nicole Cârnu și Sofia Iorga. Regia tehnică este asigurată de Adrian Ștefan Ionescu și Tudor Dobrescu, iar producător delegat este Mădălina Ciupitu.
Spectacolul ”Livada de vișini” este realizat în coproducție de Teatrul Național ”I.L. Caragiale” din București, Teatrul Metropolis și Centrul Cultural Municipal ”George Coșbuc” Bistrița.
Prima reprezentație cu public are loc pe 30 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Național din București, fiind urmată de o nouă reprezentație pe 1 octombrie.
Pe 4 octombrie, de la ora 19.00, are loc premiera oficială.
”Livada de vișini” se regăsește, în programul ”Teatrokosmos – Pilonul marilor spectacole”, al managerului TNB, dedicat întâlnirii dintre opere fundamentale ale dramaturgiei și creatorii care le redescoperă pentru spectatorul contemporan.