VIDEO| “Viața în doi și jumătate”: Gelu Duminică despre ce învățăm în familie și repetăm în cuplu

Articol de bucurestifm, 21 septembrie 2026, 11:03

Sociologul Gelu Duminică a venit la București FM pentru a vorbi despre cea mai recentă carte a sa, „Viața în doi și jumătate. Ce am văzut, ce am preluat și cum să nu repetăm aceleași tipare”, un volum despre relații, familie, parenting și modelele pe care le moștenim fără să ne dăm seama.

Cum învățăm să fim într-o relație? Cât din ceea ce facem astăzi vine din propriile alegeri și cât vine din ceea ce am văzut în familie? Și ce se întâmplă cu un cuplu atunci când apare un copil? Cartea nu își propune să ofere rețete pentru o relație perfectă sau pentru creșterea unui copil, ci pornește de la o întrebare mai dificilă: ce modele am primit și ce facem cu ele atunci când devenim adulți?

Învățăm relațiile înainte să avem propriile relații

Potrivit lui Gelu Duminică, primele noastre modele despre relații se formează în familie, încă din copilărie. Nu este vorba doar despre ceea ce ni se spune, ci și despre ceea ce vedem: felul în care părinții se ceartă, se împacă, își vorbesc, se susțin sau, dimpotrivă, se ignoră.

Unele dintre aceste comportamente ajung să fie normalizate. Tăcerea dintre doi oameni, de exemplu, poate să nu fie percepută de un copil drept o formă de violență emoțională, mai ales dacă în jurul său conflictele au fost asociate mai degrabă cu forme vizibile de agresivitate.

“Noi am normalizat lucrurile ca să putem supraviețui cât de cât sănătoși. Dar, normalizând, am fost condamnați să preluăm”, explică sociologul.

Iar aceste modele nu dispar atunci când devenim adulți. Le putem reproduce în propriile relații, chiar și atunci când ne-am promis că nu vom repeta ceea ce am văzut acasă.

Când responsabilitatea se transformă în vinovăție

Un alt exemplu discutat în emisiune este felul în care învățăm să raportăm performanța la valoarea personală. Comparațiile din copilărie, presiunea de a nu-i dezamăgi pe părinți și ideea că trebuie să fim mereu „mai buni” pot transforma responsabilitatea într-un sentiment de vinovăție.

Aceste experiențe nu rămân izolate în copilărie. Ele pot influența modul în care reacționăm la greșeli, la conflicte sau la așteptările partenerului.

De aici apare și una dintre ideile centrale ale cărții: dacă vrem să schimbăm anumite comportamente, primul pas este să le recunoaștem și să înțelegem de unde vin.

“Schimbarea nu se poate întâmpla decât în momentul în care începem să vorbim despre lucrurile pe care trebuie să le asumăm pentru a dori să le schimbăm”, spune Gelu Duminică.

Copilul nu repară relația. O pune la încercare

Un capitol important al discuției a fost apariția copilului și schimbarea profundă pe care aceasta o aduce într-un cuplu. Gelu Duminică vorbește despre un mit pe care mulți îl moștenim: ideea că un copil „unește” familia. În realitate, apariția unui copil poate scoate la suprafață fisurile care existau deja în relație și poate obliga doi oameni să-și redefinească rolurile, prioritățile și modul în care comunică.

Oboseala, lipsa timpului personal, schimbările fizice și emoționale prin care trece mama, responsabilitățile noi și reducerea timpului petrecut în doi pot transforma relația. Tocmai de aceea, spune Duminică, apariția copilului nu ar trebui să însemne dispariția cuplului în spatele identității de părinți.

„Înainte să fim părinți, am fost parteneri”

Una dintre ideile recurente din discuție a fost nevoia de a păstra și celelalte identități ale celor doi oameni, chiar după apariția copilului. A deveni mamă sau tată adaugă o identitate nouă, dar nu le anulează pe celelalte. Cei doi rămân parteneri, oameni cu propriile nevoi, interese și dorințe, iar relația are nevoie de timp și atenție pentru a nu deveni exclusiv o „echipă funcțională” în jurul copilului.

De aici și întrebările simple, dar importante: mai găsim timp să ieșim împreună? Mai avem momente doar pentru noi? Mai știm să fim parteneri și nu doar părinți? Responsabilitatea nu aparține unui singur om. O relație este construită de doi oameni, iar apariția copilului presupune o reașezare care trebuie făcută împreună.

Nu există relația perfectă

Un alt punct important al discuției a fost conflictul. Pentru Gelu Duminică, problema nu este faptul că doi oameni se ceartă. Conflictul poate fi firesc și chiar necesar într-o relație. Diferența este felul în care este gestionat.

În locul competiției pentru a stabili cine are dreptate, o relație sănătoasă presupune posibilitatea de a spune: avem o problemă, nu suntem de acord, dar putem să discutăm și să găsim un compromis.

Asta înseamnă și asumarea propriilor greșeli. Poți ridica tonul, poți reacționa greșit sau poți spune lucruri pe care ulterior le regreți. Important este să existe și momentul în care poți spune: „Aici am greșit eu”.

„Nu ne certăm” nu este neapărat semnul unei relații bune, spune sociologul. Mai important este cum ne certăm și ce facem după conflict.

Ce învățăm de la propriii copii

Cartea lui Gelu Duminică a pornit, în parte, din experiența personală a autorului. El povestește că a început să scrie după ce s-a trezit într-o etapă a vieții pentru care simțea că nimeni nu îl pregătise suficient: aceea în care devenea tată.

Inițial, și-a imaginat un volum despre felul în care un bărbat trăiește schimbările din cuplu după apariția copilului. Pe măsură ce a scris însă, perspectiva s-a lărgit. Cartea a devenit o analiză a relației dintre doi oameni și a bagajului pe care fiecare îl aduce cu sine. Iar copilul nu apare doar ca factor care schimbă dinamica familiei, ci și ca sursă de învățare pentru părinți.

„Eu am învățat de la copilul meu atât de multe”, spune Gelu Duminică, amintind printre altele despre răbdare și despre o înțelegere diferită a iubirii.

De la familie la societate

Poate cea mai amplă întrebare ridicată de carte este ce se întâmplă cu toate aceste modele atunci când ies din familie. Dacă învățăm acasă că un conflict se rezolvă prin tăcere, reproșuri, competiție sau încercarea de a-l domina pe celălalt, există riscul să reproducem aceleași mecanisme și în relațiile sociale. Familia devine astfel unul dintre locurile în care învățăm nu doar cum să fim parteneri sau părinți, ci și cum să trăim împreună cu ceilalți.

Pentru Gelu Duminică, schimbarea începe prin asumarea acestui trecut, fără a transforma însă părinții într-o explicație universală pentru tot ceea ce devenim. La un moment dat intervine și propria noastră responsabilitate. Putem înțelege ce am primit, putem decide ce păstrăm și, mai ales, ce nu vrem să transmitem mai departe.

„Îmi iubesc copilul atât de tare încât nu vreau să-i dau toate lucrurile pe care le-am primit eu”, spune sociologul. Iar acesta este, poate, unul dintre mesajele centrale ale cărții „Viața în doi și jumătate”: nu putem alege familia în care am învățat primele lecții despre relații, dar putem deveni conștienți de aceste lecții și putem decide ce fel de relații construim mai departe.

Autor: Denisa Radu