Copiii și rețelele sociale. Când devine telefonul o problemă

Comisia Europeană propune acum reguli mai stricte, prin proiectul EU Kids Act, pentru accesul copiilor la social media și pune o parte mai mare din responsabilitate pe platforme.

Articol de Monica Liche, 21 septembrie 2026, 16:43

Ce poate rezolva o interdicție și ce nu poate rezolva? Ce se întâmplă cu un copil atunci când îi iei accesul la o lume în care deja și-a construit o parte din viață? Și cum îl înveți să se descurce în mediul digital, în loc să te bazezi doar pe interdicții?
Discutăm aceste subiecte cu Jeni Chiriac, psiholog clinician, invitata Ioanei Brușten, În Comunitate

Telefonul ca „dădacă digitală”

Pentru un copil foarte mic, telefonul nu este doar ceva care îl ține ocupat. Jeni Chiriac atrage atenția că, folosit constant pentru a-l liniști, poate lua locul experiențelor prin care copilul descoperă lumea și învață să-și gestioneze emoțiile.

„Pui telefonul în mână copilului de 2 ani. El tocmai a început să exploreze, să se uite în stânga, să se uite în dreapta, să ceară diferite lucruri din jur. Iar tu, când îi dai telefonul, considerând telefonul un soi de dădacă digitală, greșești, pentru simplul motiv că pe termen scurt pare să fie ceva benefic, dar pe termen lung copilul nu mai explorează lumea înconjurătoare, nu mai are parte de prezența ta activă și de învățarea socială și socio-emoțională. (…) Este un fals sentiment de liniștire, pentru că el nu se autoliniștește, el doar se liniștește și nu învață de la tine, adult, să se autoliniștească.”

Când înseamnă, de fapt, prea mult telefon

Nu există un număr de ore care să spună singur că avem o problemă. Reperul propus de psihologul Jeni Chiriac este mult mai simplu pentru părinți, iar asta presupune că ar trebui să fie atenți la ce se întâmplă cu viața copilului și cu relația lor atunci când telefonul ocupă tot mai mult loc.

„În momentul în care calitatea vieții copilului este afectată și inclusiv relația ta părinte-copil, atunci trebuie să-ți pui întrebări. (…) Suntem în era digitală. Partea aceasta e nevoie să fie prezentă în viața noastră, dar cu utilitate de sine stătătoare. În momentul în care permitem, fără monitorizare, fără educație digitală, accesul la gadgeturi, lăsăm copilul fără nicio protecție. Noi suntem cei care am crescut cu cheia de gât. Iar acum copiii noștri cresc cu telefonul de gât.”

La adolescenți, nu numărul de ore spune totul

Un adolescent poate petrece mult timp online fără ca asta să însemne automat că are o problemă. Mai important este ce se întâmplă în restul vieții lui, dacă merge la școală, doarme, își păstrează pasiunile și activitățile care nu depind de ecran.

„Nu numărul de ore este important, cât calitatea vieții dincolo de numărul de ore. Dacă adolescentul sau preadolescentul continuă să meargă la școală, continuă să-și facă temele, continuă să-și mențină în mod real un anumit nivel de performanță și anumite preocupări sau pasiuni care sunt independente de folosirea gadgeturilor (…) doarme, nu ascunde telefonul, nu îl deschide peste noapte… Trebuie să realizăm cât de prezent și implicat este telefonul în ceea ce facem.”

Copilul are nevoie să-și găsească locul și în lumea reală

Online-ul poate oferi rapid apreciere și sentimentul că ești bun la ceva. Dar copilul are nevoie de prieteni, activități și experiențe în care să descopere cine este și dincolo de ecran. Soluția, spune Jeni Chiriac, nu este să demonizăm lumea digitală, ci să păstrăm un echilibru între cele două.

„Datoria noastră de părinți este de a încuraja acest contact cu viața offline. Monitorizăm viața online și încercăm, prin activitățile în care îl implicăm pe copil, ca acesta să poată să-și probeze forțele și să-și valideze identitatea și în lumea reală. Dacă nu are o gașcă, nu are un grup de prieteni, nu are activități care să-i valorifice și să-i oglindească aceste calități ale lui, ulterior are o falsă imagine de sine și o stimă de sine erodată. (…) Nu demonizăm partea online, dar nici nu putem să neglijăm viața în lumea reală.”

Limitele de vârstă pentru social media

Propunerea Uniunii Europene prevede restricționarea accesului la social media pentru copiii sub 13 ani și control parental până la 15 ani. Jeni Chiriac consideră că astfel de limite pot fi utile, dar pune accentul pe relația dintre copil și părinte și pe educația digitală începută devreme.

„În contextul unor relații pozitive părinte-copil, sunt niște măsuri cât se poate de sănătoase, pentru că, dacă nu intervenim, încurajăm, într-o formă sau alta, probleme legate de inteligența emoțională și, implicit, deficite de autoreglare, adaptare și relaționare interpersonală. (…) Este nevoie să înțelegem că, în momentul în care lumea se schimbă, noi nu trebuie să schimbăm foarte multe, ci doar să introducem educația digitală. Și asta începe de prima dată când îl vedem pe copilul nostru că se uită la noi când avem telefonul în mână.”