Ascultă Radio București FM Live

Despre libertate, apartenență si promisiunea unui zbor colectiv: „Liber Volatilium”, o alegorie semnata de Vanner Collective

Despre libertate, apartenență si promisiunea unui zbor colectiv: „Liber Volatilium”, o alegorie semnata de Vanner Collective

Articol de Vicentiu Andrei, 11 septembrie 2026, 16:16

Pe 12 si 13 septembrie, la București, în parteneriat cu Teatrul Metropolis, Vanner Collective prezintă premiera noului spectacol „Liber Volatilium”, care va porni apoi într-un turneu național, cu reprezentații la Râmnicu-Valcea, Galați și Bacău.

Ce se întâmplă atunci când nevoia de a aparține devine mai puternică decât nevoia de a gândi cu propria minte?

Cât de ușor putem ajunge să credem în promisiunea unei lumi mai bune atunci când ea ne este oferită de cineva care pare să știe drumul?

Și ce se întâmplă cu libertatea noastră atunci când, pentru a face parte dintr-un „noi”, începem să renunțăm, puțin câte puțin, la propriul discernământ?

„Liber Volatilium”, un spectacol despre libertate, manipulare și nevoia de apartenență, construit de Vanner Collective sub forma unei alegorii politice contemporane, are premiera pe 12 și 13 septembrie, la Sala Mică a Teatrului Metropolis din București, de la orele 19.30.

„Liber Volatilium” este o alegorie despre mecanismele manipularii în masă și despre felul în care promisiunea apartenenței poate deveni un instrument de control. Zborul colectiv devine aici imaginea unei societăți în care oamenii sunt atrași de discursuri care promit siguranță, sens și un viitor mai bun, în timp ce limitele dintre solidaritate și conformism devin din ce în ce mai greu de observat.

Spectacolul continuă direcțiile tematice și estetice deschise de „Bestiar”, producție care a avut premiera în 2024 și care se joacă cu casa închisă de atunci. Dacă „Bestiar” a privit vulnerabilitatea individului în relație cu presiunile sociale, „Liber Volatilium” urmărește ce

Liber Volatilium – foto Andrei Gindac

se întâmplă mai departe: felul în care vulnerabilitățile, aspirațiile și nevoia noastră de sens pot deveni materia primă a unor construcții ideologice fragile, dar seducătoare.

În centrul spectacolului se află un univers utopic populat de păsări. Patru tineri înaripați se află în competiție pentru poziția de lider a unei lumi noi și testează, pe rând, limitele dintre solidaritate și trădare, încredere și abandon, libertate și obediență. Într-o lume în care tuturor li se promite zborul, întrebarea devine cine stabilește direcția.

Am pus pe masă toate conceptele acestea uriașe – libertate, zbor, manipulare – și le-am privit și le-am dat o formă care mi-a stârnit curiozitatea. Și pe urmă, le-am lăsat să se joace neîngrădite de preconcepții și încrâncenări, cu mici fărâme din noi toți care am contribuit la eliberarea lor.  În „Liber Volatilium”, libertatea nu este un dat, ci o alegere care trebuie făcută și refăcută. Când credința în liderii pe care i-am investit cu rolul de salvatori se destramă, rămâne întrebarea esențială: ce facem cu propria noastra capacitate de a alege?” , spune Denisa Nicolae, regizoarea spectacolului.

Spectacolul pornește de la o cercetare interdisciplinară asupra propagandei contemporane, manipulării emoționale, esteticii discursului extremist și simbolisticii păsărilor în diferite ideologii. Cercetarea a stat la baza unei dramaturgii colaborative, dezvoltate de trei tinere dramaturge în cadrul unui laborator de co-creație. Spectacolul are la bază textele „Încredere / Iertare” de Raluca Circiumaru, „Putere” de Alina Pietrareanu si „Nido Celeste” de Ioana Dajbog, adaptat de Raluca Mănescu. Conceptul și regia îi aparțin Denisei Nicolae, coregrafia și mișcarea scenică sunt semnate de Teodora Velescu, scenografia de Șteff Chelaru, sound designul de Adrian Piciorea, lighting designul de Alexandros Raptis, iar consultant muzical este Oana Pușcatu.

Din distribuție fac parte Valentina Kocsis, Razvan Ionescu, Anais Agi-Ali, Adelin Tudorache și Nicholas Catianis.

Dupa premiera din București, spectacolul va porni într-un turneu național, deschizând în trei comunități spații de dialog despre responsabilitate individuală, gândire critică și dinamica manipulării colective.

Reprezentațiile din turneu sunt programate astfel:

Ramnicu-Valcea: 24 și 25 septembrie – Teatrul Anton Pann (ora 19.00)

Galați: 30 septembrie și 1 octombrie – Casa Studentilor (ora 19.00), în parteneriat cu Teatrul Fani Tardini

Bacau: 2 octombrie – Teatrul Bacovia  – două reprezentații în aceeași zi (ora 15.00 și ora 19.00)

„Liber Volatilium. Pentru uz ideologic” este un proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

Proiectul este inițiat și produs de Vanner Collective, în parteneriat cu Teatrul Metropolis.

Vanner Collective este un colectiv de creatori din România, format în 2016. Crescând idei și proiecte artistice inovatoare, Vanner le vorbește oamenilor prin intermediul unor proiecte culturale provocatoare și actuale, care deschid discuții, cresc conștientizarea și îndeamnă la empatie.

Misiunea Asociaţiei Vanner Collective este de a apropia produsul cultural și lumea creatorilor de publicul din România, prin crearea unor medii colaborative și participative, multi și interdisciplinare. Demersurile Asociaţiei conțin o puternică componentă educativă și de creștere, precum și o componentă itinerantă a proiectelor ce deschide dialoguri cu comunitățile în care ajunge, invitănd la chestionare și introspecție.

PMB: Specialiştii au terminat evaluarea blocului din Rahova
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:31

PMB: Specialiştii au terminat evaluarea blocului din Rahova

Primăria Capitalei informează că echipele specializate au finalizat evaluarea blocului din cartierul Rahova, afectat anul trecut de explozie....

PMB: Specialiştii au terminat evaluarea blocului din Rahova
Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 15:28

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală pentru desfăşurarea unor evenimente. Traficul auto va fi restricţionat în mai...

Brigada Rutieră: Trafic restricţionat în weekend în Capitală
Proprietarii de clădiri și terenuri au și obligații!
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 14:20

Proprietarii de clădiri și terenuri au și obligații!

Dreptul de proprietate asupra unui bun imobil – teren sau construcție, vine, in afară de prerogativele cum sunt folosirea, închirierea sau...

Proprietarii de clădiri și terenuri au și obligații!
„Trecut-au anii 2026”, expoziția care pune orașul față în față cu propriul trecut
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:55

„Trecut-au anii 2026”, expoziția care pune orașul față în față cu propriul trecut

Andrei Bîrsan, fondatorul Asociației „Bucureștiul meu drag”, și fotograful Mihai Petre au fost invitați în Sens Unic, Marius Stoica și...

„Trecut-au anii 2026”, expoziția care pune orașul față în față cu propriul trecut
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:47

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a fost chemat la Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel...

Raed Arafat, inculpat pentru contrabandă în dosarul privind achiziţionarea unui elicopter
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:24

Irina Margareta Nistor, în dialog cu un traducător din Tanzania: „Suntem doi pirați”

Vizita traducătorului tanzanian DJ Black la București a fost pretextul evenimentului în care cei doi au avut ocazia să își compare...

Irina Margareta Nistor, în dialog cu un traducător din Tanzania: „Suntem doi pirați”
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 13:14

iMapp Bucharest în Piaţa Constituţiei

Piaţa Constituţiei devine, pentru un weekend, scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente multimedia din Europa. iMapp Bucharest aduce...

iMapp Bucharest în Piaţa Constituţiei
Actualitate vineri, 11 septembrie 2026, 12:25

Andrei Bănuță, în De10xRomânia: De la emoțiile verii la “Nunta lui Bănuță”

În ediția de colecție a emisiunii De10xRomânia, de vineri, 11 septembrie 2026, invitatul lui Răzvan Petre a fost Andrei Bănuță. Artistul...

Andrei Bănuță, în De10xRomânia: De la emoțiile verii la “Nunta lui Bănuță”