Ascultă Radio București FM Live

iMapp Bucharest în Piaţa Constituţiei

iMapp Bucharest în Piaţa Constituţiei
Foto: imapp Bucharest/facebook

Articol de arionmihaela, 11 septembrie 2026, 13:14

Piaţa Constituţiei devine, pentru un weekend, scena unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente multimedia din Europa.

iMapp Bucharest aduce împreună artişti internaţionali, show-uri de muzică electronică, instalaţii vizuale monumentale, experienţe de entertainment şi cea mai importantă competiţie de video mapping din România, într-un mega eveniment care transformă faţada Palatului Parlamentului şi centrul Bucureştiului

iMapp Bucharest 2026 Winners League completează programul celei de-a 11-a ediţii cu două nume internaţionale, prezente la marile festivaluri:

-RUDIMENTAL (DJ + Production), pe 19 septembrie,

-WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set), pe 20 septembrie.

Cele două concerte se alătură competiţiei internaţionale de video mapping, momentului special dedicat gimnastei Nadiei Comăneci şi programului de entertainment care va transforma, timp de două zile, Piaţa Constituţiei într-un spaţiu dedicat artei digitale, muzicii şi experienţelor audiovizuale.

Organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB, în cadrul Zilelor Bucureştiului, iMapp Bucharest ajunge în 2026 la cea de-a 11-a ediţie, sub tema PAST. FORWARD.

Propune publicului un weekend în care trecutul şi viitorul se întâlnesc prin imagine, muzică, tehnologie şi arhitectură.

RUDIMENTAL şi WHOMADEWHO, două prezenţe muzicale internaţionale în programul iMapp

Pe parcursul celor două zile, atmosfera de festival din Piaţa Constituţiei va fi completată de muzică live, entertainment şi zone de food & drinks.

Sâmbătă, pe 19 septembrie, iMapp Bucharest îşi deschide porţile la ora 16:00, iar programul se încheie la ora 23:00.

Programul zilei începe cu muzică, food & drinks şi entertainment, şi continuă cu RUDIMENTAL (DJ + Production), unul dintre numele internaţionale importante ale scenei electronice.

Mai târziu, în aceeaşi seară, Winners League aduce în faţa publicului competiţia internaţională de video mapping, în care şapte creaţii sunt proiectate pe faţada Palatului Parlamentului.

Programul serii include şi un moment special dedicat Nadiei Comăneci

Cu un sound aflat la intersecţia dintre drum & bass, electronic, soul, pop şi live instrumentation, RUDIMENTAL (DJ + Production) este una dintre trupele care au contribuit la aducerea drum & bass-ului în prim-planul scenei internaţionale.

Originari din Londra, membrii grupului au transformat energia cluburilor şi a scenei underground într-un sound recognoscibil pe marile scene şi festivaluri internaţionale.

Piese precum ‘Feel the Love’, ‘Waiting All Night’, ‘These Days’ şi ‘Not Giving In’ au devenit hituri globale, iar show-urile RUDIMENTAL sunt construite în jurul unei combinaţii de beat-uri puternice, energie live şi momente create pentru un public numeros.

Prezenţa trupei RUDIMENTAL (DJ + Production) la iMapp Bucharest 2026 aduce astfel o nouă dimensiune programului de sâmbătă, într-o seară în care muzica live şi arta digitală se întâlnesc în acelaşi spaţiu, iar faţada Palatului Parlamentului devine scena uneia dintre cele mai spectaculoase competiţii internaţionale de video mapping.

Pe 20 septembrie, iMapp Bucharest continuă de la ora 12:00 până la ora 22:00, într-o formulă de zi care invită publicul să se bucure de atmosfera de festival şi de timpul petrecut în centrul Bucureştiului.

Programul muzical de duminică îl aduce pe scena din Piaţa Constituţiei pe WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set)

Trio-ul danez WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set) are o prezenţă scenică puternică, fiind cunoscut publicului pentru stilul electronic, indie şi dance, dar şi pentru mix-ul între producţia electronică cu instrumentaţia live.

De-a lungul carierei, trupa şi-a construit un public internaţional printr-un sound care funcţionează la fel de bine într-un club, într-un context de festival sau într-un show live de mari dimensiuni.

Aflat la întâlnirea dintre zona alternativă şi cultura electronică, sound-ul WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set) aduce în programul iMapp Bucharest 2026 un registru diferit faţă de energia drum & bass a serii de sâmbătă.

Prin RUDIMENTAL (DJ + Production) şi WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set), iMapp Bucharest 2026 extinde experienţa festivalului dincolo de arta digitală şi propune două seri cu personalităţi muzicale distincte: energia drum & bass şi a marilor festivaluri, sâmbătă, respectiv universul electronic şi live al WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set), duminică.

Winners League: o competiţie internaţională de artă digitală

În centrul iMapp Bucharest 2026 rămâne Winners League, competiţia internaţională care aduce la Bucureşti şapte artişti şi studiouri desemnaţi câştigători ai unor competiţii de video mapping organizate de festivaluri partenere din Ungaria, Japonia, Germania, Franţa, China, SUA şi Brazilia.

Mai mult decât o succesiune de proiecţii, Winners League propune publicului o competiţie artistică spectaculoasă în aer liber, în care şapte creaţii internaţionale concurează pe faţada de aproximativ 23.000 de metri pătraţi a Palatului Parlamentului, una dintre cele mai ample suprafeţe de proiecţie din lume.

Cele şapte lucrări propun perspective diferite asupra timpului şi memoriei, reinterpretând arhitectura monumentală prin imagine, sunet şi tehnologie. Un juriu internaţional va acorda Premiul Juriului, în timp ce publicul îşi va putea vota lucrarea preferată prin SMS cu tarif normal la 1755, desemnând câştigătorul Premiului Publicului.

Astfel, publicul devine parte din competiţie, iar experienţa iMapp se construieşte în jurul întâlnirii dintre spectacol, creaţie digitală şi participare.

PAST. FORWARD. Trecutul ca punct de plecare pentru viitor

Tema ediţiei 2026, PAST. FORWARD., explorează dialogul dintre trecut şi viitor prin memorie, patrimoniu, tehnologie şi imaginaţie.

Cele şapte lucrări din competiţie pornesc de la perspective diferite asupra timpului şi memoriei, transformând Palatul Parlamentului într-un spaţiu în continuă schimbare. Monumentalitatea clădirii devine parte din fiecare poveste, reinterpretată prin limbajul artei digitale.

În acelaşi timp, momentul dedicat Nadiei Comăneci aduce în prezent memoria unei performanţe care a depăşit graniţele sportului şi a devenit un reper pentru generaţii întregi. La 50 de ani de la nota 10 obţinută la Montreal, povestea Nadiei se întâlneşte cu tema acestei ediţii: un moment din trecut care continuă să privească spre viitor şi să inspire.

PROGRAM iMAPP BUCHAREST WINNERS LEAGUE 2026

19-20 septembrie 2026

Piaţa Constituţiei, Bucureşti

Intrarea este liberă.

Sâmbătă, 19 septembrie

16:00 – Deschiderea porţilor

* Muzică, entertainment, food & drinks

* RUDIMENTAL (DJ + Production) – live show

* Winners League – competiţia internaţională de video mapping

* Moment special dedicat Nadiei Comăneci

23:00 – Închiderea evenimentului

Duminică, 20 septembrie

12:00 – Deschiderea porţilor

* Muzică, entertainment, food & drinks

* WHOMADEWHO (Hybrid DJ Set) – live show

22:00 – Închiderea evenimentului

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB

Bucureşti FM este partener media.

Harry Kane a câștigat Balonul de Aur!
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 07:46

Harry Kane a câștigat Balonul de Aur!

Atacantul englez Harry Kane, de la Bayern München, a câștigat Balonul de Aur, la gala organizată luni seară, la Londra. În vârstă de 33 de...

Harry Kane a câștigat Balonul de Aur!
Ce se vede în luna noiembrie la Teatrul Ion Creangă
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 07:34

Ce se vede în luna noiembrie la Teatrul Ion Creangă

În luna noiembrie, Teatrul Ion Creangă propune un program plin de culoare, emoție și surprize, aducând în atenția publicului aventuri...

Ce se vede în luna noiembrie la Teatrul Ion Creangă
Vreme rece și ploioasă în Capitală!
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 07:20

Vreme rece și ploioasă în Capitală!

Vremea se menține rece și ploioasă, astăzi, în Capitală, anunță Administrația Națională de Meteorologie. Cerul va fi noros, temporar va...

Vreme rece și ploioasă în Capitală!
Laveta de microfibră versus buretele clasic – când și cum le folosești
Actualitate marți, 27 octombrie 2026, 07:01

Laveta de microfibră versus buretele clasic – când și cum le folosești

Când vine vorba de curățenie, nu doar produsul contează, ci și accesoriul pe care îl folosești. Laveta de microfibră și buretele clasic nu...

Laveta de microfibră versus buretele clasic – când și cum le folosești
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 21:16

Ministerul Sănătăţii vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente

Ministerul Sănătăţii vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente. Ministerul Sănătăţii urmăreşte prevenirea sincopelor în...

Ministerul Sănătăţii vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 21:09

Traseul pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate

Traseul pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate. Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază...

Traseul pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 20:08

ANM: Cod galben de ploi în cinci judeţe, marţi şi miercuri

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 octombrie, ora 10:00 – 28 octombrie, ora 12.00, va fi în vigoare Codul galben de ploi...

ANM: Cod galben de ploi în cinci judeţe, marţi şi miercuri
Actualitate luni, 26 octombrie 2026, 19:31

Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziţionarea unei locuinţe de până la 140.000 euro

Proiectul a fost adoptat cu 102 voturi ‘pentru’ şi o abţinere şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind...

Senat: Tinerii sub 35 de ani pot da un avans de 5% la achiziţionarea unei locuinţe de până la 140.000 euro