Intervenție a forțelor de ordine privind un conflict la o unitate medicală din Sectorul 4
Articol de bucurestifm, 8 septembrie 2026, 13:33
Poliția Capitalei informează că astăzi, în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției 26 au fost sesizați, prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, de către reprezentantul unei societăți de pază, cu privire la faptul că, în fața unei instituții medicale, situată pe o stradă din Sectorul 4, mai multe persoane ar fi devenit recalcitrante la adresa personalului medical, întrucât acestora nu le-ar fi fost permisă ridicarea trupului neînsuflețit al unui membru de familie, decedat în urmă cu câteva zile.
Precizarea vine având în vedere imaginile și informațiile apărute în spațiul public cu privire la un conflict produs în fața unei instituții medicale situate pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei.
La fața locului s-au deplasat, de îndată, mai multe echipaje de ordine publică din cadrul Poliției Sectorului 4, care au constatat că cele sesizate se confirmă.
”Din verificările preliminare efectuate a rezultat faptul că persoanele în cauză ar fi adresat injurii cadrelor medicale, pe fondul nemulțumirii generate de faptul că nu le-ar fi fost permisă ridicarea trupului neînsuflețit al unui membru de familie. Polițiștii au intervenit pentru restabilirea ordinii și liniștii publice, persoanele implicate fiind legitimate. Totodată, au fost efectuate verificări asupra autoturismelor cu care acestea s-ar fi deplasat, în vederea identificării unor posibile obiecte a căror deținere este interzisă de lege. Pentru prevenirea escaladării situației și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, la fața locului au fost solicitate, în sprijin, un echipaj din cadrul Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.” precizează DGPMB.
În continuare, polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Autor: Bogdan Verman