Ascultă Radio București FM Live

STB, apă caldă, tramvaie și datorii. Ciprian Ciucu, despre problemele care apasă bugetul Bucureștiului

Bucureștiul are multe proiecte în lucru și altele care urmează să înceapă. De la transportul public și Pasajul Basarab până la reparațiile din centrul orașului, sunt investiții care îi privesc direct pe bucureșteni. Primăria pregătește tramvaie și troleibuze noi și continuă modernizarea liniilor de transport. În același timp, situația financiară a Capitalei a adus schimbări și în programele sociale: voucherul Materna a fost eliminat, iar ajutoarele restante pentru persoanele cu dizabilități vor fi plătite etapizat.

STB, apă caldă, tramvaie și datorii. Ciprian Ciucu, despre problemele care apasă bugetul Bucureștiului
Foto: Credit 📷 - Alexandru Dolea

Articol de Monica Liche, 7 septembrie 2026, 19:49 / actualizat: 8 septembrie 2026, 16:35

Ce urmează pentru București și care sunt proiectele pe care le vom vedea finalizate în perioada următoare? Aflăm astăzi, de la Ciprian Ciucu, primarul general al Capitalei, invitatul Ioanei Brușten, În Comunitate.

Insolvența STB nu ar trebui să afecteze călătorii

Situația financiară a STB este una dintre problemele pe care primarul spune că le-a găsit deja acumulate. Datoriile către ANAF au fost rostogolite de-a lungul anilor, au apărut penalități, iar Ciucu vorbește și despre contracte neperformante și despre lipsa unei restructurări reale a companiei. Pentru bucureșteanul care urcă dimineața în autobuz sau tramvai, miza este însă mult mai simplă: ce se întâmplă cu transportul dacă STB intră în insolvență?

„Stb-ul este într-o situație proastă din cauza că primăria nu i-a dat banii. (…)  De-a lungul timpului a fost rostogolită această datorie și s-au acumulat și penalități. Pe de altă parte, foarte multe contracte neperformante, niciun fel de reformă și restructurare la nivelul STB. (…) Sper ca de data aceasta judecătorul să accepte insolvența STB, pentru că altfel o să ducă PMB, Primăria Capitalei, în incapacitate de plată. Nu ne jucăm cu astfel de lucruri, sunt foarte serioase.”

 

 

Tramvaie și troleibuze noi, dar fără un termen promis

Bucureștiul are nevoie de investiții. Primăria vrea să cumpere 100 de troleibuze și 79 de tramvaie. Banii și lansarea procedurilor sunt lucruri pe care administrația le poate controla. Ce nu poate controla, spune Ciprian Ciucu, este cât vor dura eventualele contestații și procese dintre participanții la licitații. Tocmai de aceea, primarul refuză să dea acum o dată la care noile vehicule vor apărea pe străzi.

Credit 📷 – Alexandru Dolea

„Când o să le avem, o să le avem. Nu promit nimic, pentru că ceea ce depinde de mine aș promite. Eu pot să promit când dau drumul la licitații și când fac rost de bani. Dar când o să le vedem nu pot să promit, pentru că se vor da în judecată, ca de fiecare dată, între ei, toți operatorii. (…) Evident că o să urmăresc și o să fac tot ce ține de mine. Dar nu promit că o să fie anul acesta. Va depinde foarte mult de instanțe.”

De ce un șantier poate ajunge să dureze mai mult

Lucrările la liniile de tramvai au adus restricții și trasee schimbate în mai multe zone ale orașului. Dincolo de disconfortul pe care îl vede toată lumea la suprafață, problemele pot apărea după începerea lucrărilor. Ciprian Ciucu spune că informațiile din avize și planuri nu corespund întotdeauna cu rețelele găsite efectiv sub șine. O conductă sau un cablu apărut acolo unde documentația nu îl indica poate însemna expertize, alt proiect tehnic, bani suplimentari și luni adăugate lucrării.

„În momentul în care s-a decopertat, ai văzut că într-un fel era avizul și era pe hârtie și altfel este situația în teren. (…) Nu întotdeauna o țeavă apare pe harta subterană. Și nu numai la apă-canal, ci și la termie, la gaze și la electricitate. (…) Comanzi o expertiză. E normal, pentru că e decopertat și vezi ceea ce este acolo. Comanzi un nou proiect tehnic. (…) Mai trec șase luni sau poate un an între timp.”

Termoficarea: lucrări necesare, dar și verificări la Termoenergetica

Lipsa apei calde are două explicații diferite, potrivit primarului: lucrările programate, când conductele sunt înlocuite, și avariile unei rețele vechi. Primarul Capitalei ridică însă și o altă problemă. Spune că a primit informații care îl fac să suspecteze o operare defectuoasă în anumite situații și anunță că va trimite Corpul de Control. Este o afirmație a primarului Ciprian Ciucu care, în acest moment, nu reprezintă o concluzie a unei verificări.

„Avem probleme cu rețeaua de termie. Două probleme. Pe de-o parte, avem lucrările planificate. (…) Oamenii trebuie să înțeleagă că trebuie să aibă apă caldă la iarnă și trebuie să înlocuim acum, vara, conductele. Și, doi la mână, din cauza situației rețelei de termoficare, a faptului că e veche, ruginită, pocnește. (…) Încep să vină la mine informații (…) și apar avarii și dintr-o proastă operare. (…) O să trimit Corpul de Control.”

700 de milioane de lei pentru persoanele cu dizabilități

Una dintre cele mai sensibile discuții ale emisiunii a pornit chiar de la mesajele ascultătorilor. Primăria are de achitat o datorie pe care Ciucu o estimează la 700 de milioane de lei pentru ajutoarele destinate persoanelor cu dizabilități. Planul prezentat este plata a 250 de lei lunar până la stingerea datoriei, ceea ce ar însemna un efort bugetar anual de peste 130 de milioane de lei. Dacă situația financiară se îmbunătățește, primarul spune că plățile ar putea fi accelerate.

„Poate chiar mai repede. Dacă rămân resurse financiare, de ce să stau până în 2030? (…) 700 de milioane de lei. O sumă imensă. (…) Le-am promis că vom plăti 250 de lei pe lună până la momentul în care va fi integral achitată datoria. Lună de lună. Asta înseamnă un efort bugetar în jur de 130 și ceva de milioane de lei pe an. (…) Dacă o să stăm mai bine financiar, nu o să stau să plătesc 250 de lei pe lună până în 2030, ci putem plăti mai mult.”

Mai puține mașini pe trotuare și parcări mutate sub pământ

Schimbarea centrului Bucureștiului pornește de la o problemă pe care pietonii o cunosc prea bine: trotuarele ocupate de mașini. Planul prezentat de primarul general leagă eliminarea parcărilor de la suprafață de amenajarea unor parcări subterane și de pietonalizarea unor zone.

„Nu creăm locuri de parcare noi în centru. Cele vechi, de pe trotuare, sau cele vechi care sunt acum vor dispărea și le vom muta în subteran. Deci acesta este mesajul meu. Și mai mult, anumite zone se vor pietonaliza și aerul va fi mai curat. (…) Oamenii au nevoie să vină și cu auto individual și să-l pună undeva. Ce faci? Faci parcări subterane. (…) Dar dacă tu le iei de pe trotuare, și eu când zic că le iau de pe trotuare, le iau de pe trotuare.

 

 

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:38

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani

Precizări legate de blocul din Drumul Taberei nr. 30 Crăpătura între scările 1 și 2, veche de 9 ani Blocul OD3 a fost costruit în 1964, are...

PMB: Crăpătura între scările 1 și 2 de la blocul din Drumul Taberei nr. 30, veche de 9 ani
STB: Program prelungit pentru mai multe linii, sâmbătă – 24 octombrie, la meciul de fotbal FCSB – Rapid București
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 15:04

STB: Program prelungit pentru mai multe linii, sâmbătă – 24 octombrie, la meciul de fotbal FCSB – Rapid București

Sâmbătă, 24 octombrie, va avea loc meciul de fotbal dintre FCSB și Rapid București. Partida se va juca de la ora 21:00, pe Arena Națională....

STB: Program prelungit pentru mai multe linii, sâmbătă – 24 octombrie, la meciul de fotbal FCSB – Rapid București
Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 13:11

Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări

Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări, de la nivelul etajului 5 până la 8, al unui imobil de...

Bloc semnalizat pentru risc seismic, evacuat după o crăpătură între două scări
Lucrările avansează pe strada Roții!
Actualitate sâmbătă, 24 octombrie 2026, 10:37

Lucrările avansează pe strada Roții!

Lucrările avansează pe strada Roții, transmite Primăria Sectorului 6. Se lucrează la rețeaua de canalizare, infrastructura rutieră și...

Lucrările avansează pe strada Roții!
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 20:58

Mai mult verde, în sectorul 4!

În perioada următoare, propice pentru plantări, peste 2.000 de arbori din mai multe specii își vor găsi loc la marginea străzilor din Sectorul...

Mai mult verde, în sectorul 4!
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 20:34

STB: trecerea la ora de iarnă nu modifică programul liniilor de transport în comun

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25.10.2026, ora 04:00 devine ora 03:00, conform prevederilor Ordonanţei de Guvern nr. 20/18.08.1997 cu...

STB: trecerea la ora de iarnă nu modifică programul liniilor de transport în comun
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 20:19

ANM: Toamnă veritabilă, cu cer acoperit, burniță și temperaturi specifice perioadei

Sâmbătă, Cerul va fi variabil, mai mult noros în prima parte a zilei când va fi ceață și trecător burniță. Vântul va sufla slab....

ANM: Toamnă veritabilă, cu cer acoperit, burniță și temperaturi specifice perioadei
Actualitate vineri, 23 octombrie 2026, 20:06

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR

Organizatorii anunță că la evenimentul care se desfășoară între 23 și 25 octombrie, în cunoscutul Parc IOR,  vizitatorii vor avea parte de...

”Caravana Dovlecilor – Parade of Giants”, în weekend, în Parcul IOR