ANM: Luni, temperaturi specifice datei din calendar
La București, prima zi de școală se anunță a fi una cu cer senin și vreme caldă.
Articol de alinadecu, 7 septembrie 2026, 03:50
LUNI,
În Capitală,
Vremea va fi frumoasă, iar regimul termic caracterizat de valori normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin și vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade.
Litoral,
Vremea va fi predominant frumoasă, normală termic. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ușoare ziua.
Temperaturile maxime se vor încadra între 23 și 26 de grade, iar cele minime între 13 și 18 grade.
Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 și 23 de grade.
La munte,
Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii septembrie.
Cerul va fi variabil, mai mult senin în masivele sudice, iar vântul va sufla slab și moderat. Noaptea, izolat pe văi și în depresiuni va fi ceață.