Lucrări realizate în cadrul terapiei prin artă, expuse la Galeria Madrigal
Articol de bucurestifm, 1 septembrie 2026, 15:24
Galeria Madrigal va găzdui, în perioada 3-6 septembrie, expoziția “Lumina dinăuntru devine culoare”, care reunește lucrări de artă plastică realizate de copii, tineri și adulți aflați în îngrijirea Spitalului de Psihiatrie Titan “Dr. Constantin Gorgos” din București.
Expoziția va fi vernisată joi, 3 septembrie, de la ora 18:00, la Casa Madrigal, situată pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11.
Evenimentul va include și un moment artistic susținut de Corul “Viorele”, dirijat de Sorana Mănăilescu, parte a Programului Național Cantus Mundi.
Expoziția este organizată în cadrul programului “Madrigal pentru spitale”, realizat în parteneriat cu Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. Programul urmărește aducerea muzicii și artelor în mediul clinic, ca formă de sprijin emoțional pentru pacienți, aparținători și personalul medical.
Selecția de lucrări „Lumina dinăuntru devine culoare” propune o întâlnire între mediul clinic și comunitate, aducând în atenția publicului creații realizate în cadrul unui proces de exprimare și descoperire personală.
“Publicul va descoperi în acest weekend pe simezele noastre expresii artistice care vin dintr-o profundă dorință de cunoaștere și vindecare a propriului sine”, a declarat Silvana Dulamă-Popa, curatoarea Galeriei Madrigal.
Expoziția va putea fi vizitată după următorul program:
- Joi, 3 septembrie: 18:00 – 20:00;
- Vineri, 4 septembrie: 14:00 – 17:00;
- Sâmbătă, 5 septembrie: 10:00 – 13:00;
- Duminică, 6 septembrie: 10:00 – 13:00.
Accesul publicului se face pe bază de rezervare, prin completarea formularului online pus la dispoziție de organizatori.
Galeria Madrigal funcționează în Casa Madrigal, o vilă de patrimoniu de pe Dealul Mitropoliei, și este un spațiu dedicat muzicii și artelor vizuale, realizat de Corul Național de Cameră “Madrigal – Marin Constantin” și Centrul de Cultură Arcuș.