Acordarea stimulentului financiar pentru persoane adulte cu handicap, suspendată până în noiembrie 2030
Articol de arionmihaela, 28 august 2026, 14:28
Acordarea stimulentului pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap va fi suspendată până la data de 1 noiembrie 2030, conform unei hotărâri aprobate de Consiliul General al Capitalei, cu 28 de voturi ‘pentru’ şi 4 împotrivă.
Opţiunile pentru acest proiect au fost exprimate prin vot secret, în urma unei propuneri formulate de consilierul general Andrei Badiu (PNL).
Edilul general, Ciprian Ciucu, a anunţat că persoanele adulte cu dizabilităţi ar urma să primească 250 de lei lunar, până ce Primăria Capitalei îşi va achita datoriile privind plata stimulentului financiar.
‘Aceste ajutoare, denumite stimulente – fără a fi stimulente, pentru că nu stimulează ceva anume – prin votul acestora, cu mai mult timp în urmă şi prin neplata lor, am ajuns la aproape 690 de milioane datorii la aceşti oameni. O să ajungem la 700 în curând. Nu ştiu dacă vă imaginaţi ce înseamnă această sumă. Este o sumă fabuloasă, foarte, foarte mare. În condiţiile în care suntem cu plata facturii la Termoenergetica la nivelul lunii decembrie 2025’, a spus el.
Ciucu a adăugat că, dacă nu va fi suspendată hotărârea privind stimulentele financiare pentru persoane cu dizabilităţi, datoriile PMB vor creşte tot mai mult, iar la acestea se vor adăuga şi penalităţi.
‘De acum înainte, ne asumăm că aceşti bani vor fi plătiţi lună de lună. Şi în momentul în care va fi plătită ultima tranşă – şi am calculat că va fi în octombrie 2030 – automat se va de-suspenda hotărârea şi va merge mai departe. Vă rog să suspendăm aplicabilitatea ei, ca să nu mai primim alte dosare, pentru că nu le putem duce. Şi eu mă angajez în faţa oamenilor, în faţa celor cărora le datorăm aceşti bani, că în fiecare lună vom plăti aceşti bani. Până acum nu au fost plătiţi în fiecare lună, pentru că nu am avut de unde’, a spus Ciucu.
Hotărârea CGMB vizează atât depunerea de noi cereri, cât şi acordarea stimulentului către beneficiarii eligibili aflaţi deja în baza de date a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti (DGASMB).
Conform referatului de aprobare, programul de stimulente pentru persoanele adulte cu handicap a generat întârzieri în valoare de peste 650.000.000 lei la data de 31 iulie 2026, reprezentând circa 25 luni de plăţi restante către aproximativ 52.000 de beneficiari.
Plăţile efective au fost sistate de facto din luna noiembrie 2025, ca urmare a epuizării integrale a creditelor bugetare alocate cu aceasta destinaţie.
Costul lunar curent al programului este de aproximativ 26.000.000 lei.
Totodată, Tribunalul Bucureşti- Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal – a pronunţat hotărâri prin care obligă DGASMB la plata integrală şi lunară a stimulentelor, stabilind că lipsa fondurilor nu constituie motiv de exonerare.
‘Instanţa a precizat că obligaţia de plată subzistă până la ‘modificarea condiţiilor legale de acordare’. Prezenta suspendare constituie exact această modificare a condiţiei legale pe care instanţa o menţionează ca temei de încetare a obligaţiei de plată lunară’, prevede documentul.