Ogradă de păsări, în spatele blocului, pe domeniul public, in Ferentari!
Articol de Mircea Apostolescu, 14 august 2026, 10:26
Dacă unii proprietari își împrejmuiesc de mântuială terenurile sau nu și le imprejmuiesc deloc, permițând transformarea acestora în adevărate gropi de gunoi, un cetățean din Ferentari a îngrădit terenul din spatele blocului, domeniu public, tratându-l ca pe propria curte.
Și, ca omul gospodar, în “ograda” din
spatele blocului, respectivul creștea găini, rațe și porumbei.
Asta a descoperit primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, în spatele unui bloc de pe Aleea Imașului, din Cartierul Ferentari, în timpul verificărilor pe care le face, pe teren, în ceea ce privește salubrizarea stradală.
Edilul a dispus somarea cetățeanului care și-a făcut ogradă de păsări, în spatele blocului, ca în termen de 24 de ore să își mute animalele, și,
deasemenea, desființarea gardului ridicat ilegal, salubrizarea terenului în cauză și a celui învecinat, tot domeniu public, și amenajarea de noi locuri de parcare pentru cetățenii din zonă.
“Gospodarul” care și-a făcut ogradă de păsări, în spatele blocului, pe domeniul public, a fost amendat de către Poliția Locală.
Alte terenuri identificate în aceeași zonă, proprietate privată, de data aceasta,
neîmprejmuite sau împrejmuite de mântuială vor fi îngrădite, salubrizate, se va cosi iarba și se va distruge ambrozia de pe ele.
Cheltuielile ocazionate de salubrizarea și îngrădirea terenurilor proprietate privată le vor fi imputate proprietarilor acestora, prin Direcția Generală de Impozite si Taxe Locale Sector 5.
Totodată, proprietarii vor fi sancționați de către Poliția Locală Sector 5 pentru neîndeplinirea obligațiilor legale ce le revin în calitate de proprietari, de a-și împrejmui și salubriza terenurile.
“Ce este după acel gard? Aaa, ce drăguț…Pui, pui, pui… Ce facem, aici? Ia uite, rațe, chiar frumos! În Sectorul 5, avem rațe, ia uite, porumbei, în spatele blocului!
Vreau ca omul care are grijă de porumbei și de rațe și de găini și de cocoși și de toate cele – că ne mai trebuie girafe, elefanți, prin Sectorul 5, are termen până mâine seară să își ia animalele. Intrăm și salubrizăm zona.
E domeniu public aici. Dacă și terenul acesta e domeniu public, mărim parcarea.
Poliția Locală, Infrastructură, Salubrizare, gard, închis, impus prin Direcția de Taxe și Impozite…
Asta e îngrădire?
Îngrădit cum trebuie, Infrastructură, cu gard!
Ăsta e domeniu public, nu? Tot terenul acesta este îngrădit ilegal – ia uite, adidași, dacă aveți nevoie, se va face parcare, peste tot, asfaltat frumos, igienizat!
Poliția Locală, Salubrizare, vedeți unde este domeniu public, punem gardul, îl înlocuim pe ăsta, cosit, aici, iarbă, flori!
Salubrizare, intrați și aici, bec făcut!“, a dispus primarul Vlad Popescu Piedone.