Zeci de locuri disponibile la creșele din Sectorul 1
Articol de Sabina Lapadatescu, 14 august 2026, 08:02
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 1 organizează o sesiune suplimentară de înscrieri pentru încă 56 de locuri disponibile la trei creșe.
Înscrierile se fac exclusiv online, în perioada 18 august, ora 08:00 – 23 august, ora 23:59, prin platforma cresa.dgaspc-sectorul1.ro.
Locurile disponibile sunt la:
• Centrul de zi Vrancei, Str. Vrancei nr. 9: 15 locuri;
• Centrul de zi Jiului, Str. Pajura nr. 2C: 20 de locuri;
• Centrul de zi „Sf. Andrei”, Str. Cosmești nr. 15: 21 de locuri.
Locurile sunt destinate copiilor care urmează să frecventeze centrul începând cu luna septembrie 2026. Repartizarea se face în funcție de luna solicitată pentru începerea frecventării, punctajul cumulat și data și ora înregistrării cererii în platforma online.
Părinții trebuie să verifice cu atenție toate informațiile și documentele înainte de transmiterea cererii. După trimitere, cererea nu mai poate fi modificată.
Cererile vor fi analizate în perioada 24–25 august, iar lista provizorie va fi publicată pe 26 august. Contestațiile pot fi depuse în perioada 27–28 august, iar lista finală va fi publicată pe 2 septembrie.
Începând cu 3 septembrie, părinții vor primi pe e-mail informații privind atribuirea unui loc sau rămânerea pe lista de așteptare.
Părinții care au nevoie de ajutor pentru accesarea platformei sau încărcarea documentelor pot primi sprijin la sediul Serviciului Prevenire a Separării Copilului de Familie, din Bd. Mareșal Alexandru Averescu nr. 17, corp F, sau la numărul 021.223.41.95. Programul este de luni până joi, între 08:00 și 16:30, și vineri, între 08:00 și 14:00.
Lista documentelor poate fi consultată AICI.