Primăria Sectorului 2 vrea să preia integral lucrările la Patinoarul “Mihai Flamaropol”
Articol de Mircea Apostolescu, 28 iulie 2026, 09:23
Primăria Sectorului 2 continuă să se implice activ în finalizarea lucrărilor la Patinoarul “Mihai Flamaropol”. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General al Municipiului București (CGMB) de miercuri, se află un proiect de hotărâre privind preluarea contractelor și a datoriilor aferente de la Primăria Municipiului București (PMB), pentru a putea accelera ritmul lucrărilor.
Potrivit primarului Sectorului 2, Rareș Hopincă, lucrările nu vor fi gata la sfârșitul acestui an, ci la un an și jumătate de la reluarea lor efectivă.
“Stadiul lucrărilor nu ne mulțumește. În ultimul an au fost plătite facturi de aproximativ 1 milion de lei, însă ritmul de execuție rămâne nesatisfăcător. De aceea, am solicitat Primăriei Capitalei administrarea Patinoarului Flamaropol și continuarea lucrărilor de către Primăria Sectorului 2. Sunt convins că vom putea monitoriza mai bine constructorul, astfel încât investiția să fie finalizată și patinoarul să fie redeschis. Este exclus ca lucrările să fie încheiate până la sfârșitul acestui an, iar un termen realist este de un an și jumătate de la reluarea efectivă a lucrărilor”, a declarat pentru București FM edilul Rareș Hopincă.
Cât despre cauzele care au dus la această nouă stagnare a lucrărilor la Patinoarul “Flamaropol”, edilul de la Bucur Obor spune că au existat divergențe privind soluțiile tehnice pentru lucrările rămase de executat, că acestea trebuie reprezentate, iar indicatorii proiectului trebuie actualizați.
“Au existat, acolo, o serie de divergențe și de discuții cu privire la soluțiile tehnice. E necesară reproiectarea lucrărilor rămase de executat și, evident, acceptarea acestei reproiectari și trecerea la faza următoare, adică la execuția lucrărilor.
Proiectul prevede lucrări rămase de executat în cuantum de aproximativ 150 de milioane de lei. Sigur că acest deviz nu conține actualizările, conform legii. Deci, s-ar putea ca această sumă să crească cu actualizările legale”, a mai explicat Rareș Hopincă, pentru BucureștiFM.
În context, trebuie amintit faptul că reluarea lucrărilor la Patinoarul “Mihai Flamaropol” a fost marcată, în august anul trecut, printr-o vizită a primarului general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, împreună cu primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă si cu reprezentanții constructorului, Concelex. Atunci, cei doi primari se angajau ca Municipalitatea și Primăria Sectorului 2 să colaboreze si să contribuie, in mod egal, pentru a finaliza investiția, până la sfârșitul acestui an.
Valoarea totală a lucrărilor ramase de executat, în cadrul proiectului, era estimată, cu un an în urmă, la circa 128 de milioane de lei.
Complexul va cuprinde un patinoar olimpic, o sală multifuncțională pentru baschet și alte sporturi, un bazin de înot, un centru de escaladă, un skate-park interior și zone dedicate fitnessului, recuperării și agrementului.
Ordinul de reluare a lucrărilor a fost emis în august 2025, iar termenul de execuție stabilit este de 20 de luni de la începerea efectivă a acestora.
Întregul complex va avea o capacitate de 4.424 de persoane și va fi format din două clădiri interconectate.
Patinoarul Olimpic va avea 3.661 de locuri și o suprafață de joc la dimensiuni olimpice standard (60 x 30 metri), fiind dotat cu o instalație modernă de gheață, vestiare pentru sportivi și arbitri, precum și o sală de forță.
Centrul Sportiv și de Agrement va avea o capacitate de 763 de locuri și va include un bazin de înot, o sală multifuncțională pentru baschet și alte discipline sportive, un centru de escaladă indoor și outdoor, precum și o zonă de wellness cu spații pentru fitness, spa, masaj și recuperare fizică.
Pentru activități de agrement, complexul va dispune și de spații de alimentație publică și de un skate-park interior, iar întregul ansamblu va fi înconjurat de 11 hectare de spații verzi.