Ascultă Radio București FM Live

Ciucu: Fiecare arbore de pe malul lacului Herăstrău va fi evaluat

Ciucu: Fiecare arbore de pe malul lacului Herăstrău va fi evaluat

Articol de arionmihaela, 15 iulie 2026, 09:32

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că fiecare arbore de pe malul lacului Herăstrău va fi evaluat individual.

Administraţia locală va face tot ce este posibil pentru a salva fiecare exemplar în parte.

Faptul că unii arbori au fost marcaţi de constructor nu înseamnă că vor fi defrişaţi, precizează edilul general, pe Facebook.

“În acest moment nu am semnat niciun aviz de defrişare pentru arborii pe care îi vedeţi marcaţi pe malul lacului. Marcarea reprezintă doar propunerea constructorului, întrucât aceştia sunt amplasaţi în zona de protecţie a malului. Trebuie să găsim cele mai bune soluţii pentru a salva cât mai mulţi arbori şi, în acelaşi timp, pentru a putea realiza lucrările. Proiectul tehnic va fi revizuit în măsura în care acest lucru este posibil”, precizează Ciucu.

Edilul a fost pe teren împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei de Mediu, ai Asociaţiei Peisagiştilor, ai ADP Bucureşti şi ai constructorului, pentru a stabili strategia de intervenţie.

 

Nu vor putea fi salvaţi arborii amplasaţi la mai puţin de 50 de centimetri de grinda de coronament a malului

 

În acea zonă trebuie săpat un şanţ necesar pentru înglobarea grinzii în parapetul de sprijin.

De asemenea, nu vor putea fi salvaţi arborii cu peste 70% din coroană deasupra apei şi care, în acelaşi timp, sunt bolnavi şi irecuperabili.

În locul arborilor care nu vor putea fi salvaţi vor fi plantaţi copaci din aceeaşi categorie.

“Pentru executarea lucrărilor este necesar un spaţiu de lucru vertical de aproximativ 10 metri de la nivelul grinzii. Din acest motiv, va fi necesară toaletarea arborilor ale căror ramuri se află deasupra apei, strict în limita necesară desfăşurării lucrărilor. Ulterior, aceşti arbori vor beneficia de lucrări de îngrijire: solul va fi aerat, iar arborii vor fi trataţi cu îngrăşăminte şi prin metode specifice de întreţinere. Sperăm ca astfel să reuşim să păstrăm cât mai mulţi dintre ei”, adaugă Ciprian Ciucu.

Pe de altă parte, unii arborii au fost marcaţi deoarece se află în zona de protecţie, sunt amplasaţi la mai mult de 50 de centimetri de grindă şi nu au coroana deasupra apei. Aceştia vor fi protejaţi.

Avizele de defrişare şi de toaletare vor fi emise numai în urma unei analize comune realizate de Direcţia de Mediu din cadrul PMB şi de Asociaţia Peisagiştilor, pentru fiecare arbore în parte.

ASOP va instrui şi va monitoriza echipele din teren, astfel încât metodele folosite să fie cât mai puţin invazive şi să protejeze rădăcinile arborilor.

De aceea, săpăturile din apropierea acestora vor fi executate manual.

Mai atent de atât nu cred că se poate lucra. Dar dacă vom identifica soluţii prin care putem proteja şi mai mulţi arbori, le vom aplica.

Ne pasă şi nu luăm decizii din birou. Suntem permanent pe teren, iar constructorul este implicat şi vom coordona fiecare etapă a lucrărilor, adaugă Ciucu.

 

În acest moment se lucrează în trei puncte

 

Constructorul nu a putut interveni în mai multe zone, deoarece în urma ploilor abundente mâlul foarte umed nu a permis utilizarea eficientă a utilajelor, acestea afundându-se în stratul gros de nămol, adaugă edilul.

“Am luat legătura cu Apele Române pentru a asigura o evacuare mai eficientă a apei, astfel încât terenul să se usuce mai repede. Începând de săptămâna viitoare vom lucra deja în cinci puncte”, transmite el.

La rândul său, administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, subliniază importanţa echilibrului între siguranţă şi protejarea naturii.

‘Fiecare arbore va fi evaluat de specialişti. Acolo unde poate fi salvat, se va face tot posibilul pentru protejare. Doar arborii care nu mai pot fi păstraţi vor fi înlocuiţi prin plantări noi. Ne dorim ca peste ani să privim în urmă şi să putem spune că am făcut ceea ce trebuia: am consolidat un parc care avea nevoie de intervenţie şi, totodată, am protejat tot ceea ce putea fi protejat. Pentru că adevărata măsură a unei administraţii este ceea ce lasă în urmă generaţiilor care vin’, scrie Judele.

Pe data de 8 iulie, Primăria Capitalei informa că 103 arbori de pe marginea lacului din Parcul Herăstrău urmează să fie defrişaţi, în contextul lucrărilor de punere în siguranţă a malurilor.

‘Specialiştii au finalizat inventarierea arborilor de pe malul Parcului Herăstrău. 1.600 sunt în zona lucrărilor de punere în siguranţă. Dintre aceştia,103 vor fi defrişaţi, fix cei care sunt aplecaţi pe marginea malului, şi 91 vor fi toaletaţi. Colegii de la Direcţia de Mediu a emis ieri avizele, astfel că în zilele următoare demarăm lucrările’, preciza PMB.

Prima hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 12:08

Prima hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România

România are, pentru prima dată, o hartă națională a zonelor cu risc de căderi de roci, realizată de o echipă de cercetători coordonată de...

Prima hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România
Bulevardul Dimitrie Pompeiu va fi transformat complet
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 09:39

Bulevardul Dimitrie Pompeiu va fi transformat complet

Bulevardul Dimitrie Pompeiu este situat în una dintre cele mai importante zone de afaceri din nordul Capitalei, considerată de mulți “La...

Bulevardul Dimitrie Pompeiu va fi transformat complet
Vreme calduroasa
Actualitate joi, 16 iulie 2026, 06:37

Vreme calduroasa

Vreme calduroasa astazi in Capitala si cu disconfort termic. Cerul va fi variabil, cu innorari dupa-amiaza si seara cand vor fi averse, descarcari...

Vreme calduroasa
România rămâne sub ţintele de vaccinare, potrivit unui raport publicat de UNICEF şi OMS
Actualitate miercuri, 15 iulie 2026, 21:18

România rămâne sub ţintele de vaccinare, potrivit unui raport publicat de UNICEF şi OMS

Datele arată că zeci de mii de copii nu au fost imunizaţi împotriva unor boli grave precum rujeola, difteria, tetanosul şi tusea convulsivă....

România rămâne sub ţintele de vaccinare, potrivit unui raport publicat de UNICEF şi OMS
Actualitate miercuri, 15 iulie 2026, 18:01

Vremea se menține călduroasă în Capitală

La noapte, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, dar condițiile pentru averse vor fi reduse. Temperatura minimă va fi de 18 grade. Potrivit...

Vremea se menține călduroasă în Capitală
Actualitate miercuri, 15 iulie 2026, 17:41

Primăria Sectorului 3 face demersuri pentru exproprieri în vederea amenajării Parcului Pallady

Consiliul Local Sector 3 a aprobat un proiect prin care solicită acordul Consiliului General al Capitalei pentru exproprierea unor terenuri private...

Primăria Sectorului 3 face demersuri pentru exproprieri în vederea amenajării Parcului Pallady
Actualitate miercuri, 15 iulie 2026, 16:58

Lucrările la Școala Gimnazială I.G. Duca continuă conform graficului de execuție!

Lucrările la Școala Gimnazială I.G. Duca continuă conform graficului de execuție, a anunțat,  edilul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, ...

Lucrările la Școala Gimnazială I.G. Duca continuă conform graficului de execuție!
Actualitate miercuri, 15 iulie 2026, 16:22

Ciucu: Niciun oraş nu se poate repara şi pune la punct fără şantiere

Ciucu: Niciun oraş nu se poate repara şi pune la punct fără şantiere, deşi pot genera disconfort în trafic. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu,...

Ciucu: Niciun oraş nu se poate repara şi pune la punct fără şantiere