Linda Noskova este noua campioană de la Wimbledon!
Articol de Alina Neagu, 11 iulie 2026, 20:46
Jucătoarea din Cehia, numărul 12 mondial, a învins-o în finală pe compatrioata sa, Karolina Muchova, locul 9 WTA, cu 6-2, 5-7, 6-3.
Meciul a durat două ore și jumătate.
Noskova, care în turul al treilea a trecut de Sorana Cîrstea, a cucerit în premieră un titlu de Grand Slam.
A fost prima finală de Mare Şlem între două jucătoare din aceeaşi ţară după o pauză de nouă ani.
În 2017, americanca Sloane Stephens a învins-o pe conaţionala Madison Keys în ultimul act la US Open.