Irina Begu a fost eliminată în primul tur la Wimbledon
Jucătoarea din România a fost învinsă marți de britanica Katie Swan, beneficiară a unui wild card, în două seturi, scor 6-4, 6-4.
Articol de alinaene, 30 iunie 2026, 17:09
Irina Begu a început bine partida și a mers cap la cap cu adversara până la scorul de 4-4 în primul set. Katie Swan a reușit însă singurul break al setului și și-a adjudecat prima manșă după 38 de minute de joc.
În actul secund, sportiva britanică a făcut break încă de la început și a păstrat avantajul până la final.
Begu și-a câștigat apoi toate game-urile pe propriul serviciu, însă nu a reușit să profite de oportunitățile de a întoarce soarta meciului. Românca a salvat patru mingi de meci, înainte ca Swan să închidă partida cu un nou 6-4.
Pentru participarea pe tabloul principal de simplu, Irina Begu va primi 10 puncte WTA și un premiu în valoare de 80.000 de lire sterline.
Românca își continuă însă prezența la Wimbledon în proba de dublu, unde va face pereche cu Jaqueline Cristian. Cele două le vor întâlni în primul tur pe favoritele numărul patru, Elise Mertens și Shuai Zhang.
Pe tabloul feminin de simplu au mai rămas în competiție Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, în timp ce Jaqueline Cristian a fost eliminată luni, în prima rundă.