Tururi ghidate, dezbateri și expoziții, duminică, pe Calea Victoriei
Calea Victoriei din București este închisă traficului rutier și devine exclusiv pietonală duminică, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și Splaiul Independenței, în cadrul evenimentului „Străzi Deschise – București”.
Articol de alinaene, 28 iunie 2026, 12:09
De la ora 10:00, zona se transformă într-o promenadă urbană, în al nouălea weekend al proiectului, care are ca temă „Bucureștiul rezilient: patrimoniu, comunitate și siguranță urbană”, anunță Primăria Capitalei.
Programul zilei include un tur ghidat desfășurat între 11:00 și 12:30, cu tema „Explorează Bucureștiul la pas pe Calea Victoriei”, coordonat de ghidul cultural și istoric Anita Sterea. Turul pornește de la Statuia Ecvestră a Regelui Carol I și se încheie la Muzeul Național de Istorie a României.
La Piața Revoluției sunt programate, începând cu ora 17:00, o dezbatere pe tema reducerii riscului seismic, precum și o expoziție dedicată acestui subiect.
Discuția este moderată de Răzvan Munteanu și îi reunește pe mai mulți invitați din domeniu.
Tot de la ora 17:00 poate fi vizitată și expoziția „Reducerea riscului seismic – un efort comun”, iar între 18:00 și 20:00, la Muzeul Național de Istorie a României, are loc evenimentul „La pas cu drepturile tale prin Europa”, o sesiune de informare privind drepturile consumatorilor în Uniunea Europeană.
Calea Victoriei rămâne pietonală până la ora 22:00.