Încep probele scrise de la Bacalaureat!
Absolvenții de liceu încep de luni, probele scrise din cadrul Bacalaureatului 2026, prima testare fiind cea la limba și literatura română.
Articol de alinaene, 28 iunie 2026, 11:20
Examenul continuă până pe 3 iulie, potrivit calendarului oficial.
Marți este programată proba obligatorie a profilului, respectiv matematică sau istorie, în funcție de specializare. Miercuri elevii susțin proba la alegere a profilului și specializării, iar joi are loc proba la limba și literatura maternă, pentru candidații care au urmat studiile în această limbă.
Accesul în sălile de examen este permis pe baza actului de identitate până la ora 08:30, iar probele încep la ora 09:00. Fiecare test are o durată de trei ore din momentul distribuirii subiectelor.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe 7 iulie, dată la care candidații vor putea depune și contestații.