Ascultă Radio București FM Live

România are nevoie de donatori de sânge. Crucea Roșie lansează o campanie națională de conștientizare

România are nevoie de donatori de sânge. Crucea Roșie lansează o campanie națională de conștientizare
Foto: Lucian Judele

Articol de bucurestifm, 8 iunie 2026, 12:48

Crucea Roșie Română, împreună cu Institutul Național de Transfuzie Sanguină, a lansat campania națională de informare și conștientizare „Faci bine, te simți bine. DONEAZĂ! Sânge pentru viață”, un demers menit să încurajeze donarea voluntară și regulată de sânge în România.

Inițiativa vine în contextul în care nevoia de sânge rămâne constantă în spitalele din întreaga țară, iar fiecare donare poate salva până la trei vieți. Potrivit organizatorilor, sângele și componentele sanguine sunt esențiale în tratarea pacienților cu afecțiuni grave, a victimelor accidentelor, dar și în cazul intervențiilor chirurgicale complexe sau al tratamentelor oncologice.

Donarea de sânge, un gest care salvează vieți

Datele prezentate arată că, în anul 2025, în România au fost înregistrați aproximativ 352.000 de donatori unici de sânge, reprezentând 3,3% din populația eligibilă. Acest procent plasează România în media europeană, dar necesarul de sânge rămâne ridicat și constant.

Reprezentanții sistemului de transfuzie subliniază că donarea voluntară și regulată este esențială, deoarece sângele nu poate fi produs artificial și nu poate fi înlocuit.

„În România, vorbim prea des despre donarea de sânge doar atunci când apare o urgență. Dar nevoia există în fiecare zi, în spitale, pentru pacienți care nu ajung la știri, dar pentru care o pungă de sânge poate însemna diferența dintre viață și moarte”, a transmis Adrian Halpert, directorul general al Crucii Roșii Române.

Acesta a subliniat că obiectivul campaniei este transformarea donării într-un gest constant și firesc, nu doar într-o reacție la situații de criză.

Apel la solidaritate din partea specialiștilor

La rândul său, Institutul Național de Transfuzie Sanguină atrage atenția că, deși numărul donatorilor a crescut în ultimii ani, nevoia de sânge rămâne permanentă.

„Fiecare donare contează, iar fiecare donator poate face diferența între viață și moarte pentru mai mulți pacienți. Îi încurajăm pe cei eligibili să transforme acest gest de solidaritate într-un obicei care salvează vieți”, a declarat Tania Bălașa Mihalcia, director general al institutului.

Campanie pentru creșterea solidarității sociale

Prin această inițiativă, Crucea Roșie Română și Institutul Național de Transfuzie Sanguină urmăresc creșterea gradului de informare privind importanța donării regulate de sânge și consolidarea unei culturi a solidarității în rândul populației.

În cadrul campaniei, angajații și voluntarii Crucii Roșii vor dona sânge pe 11 iunie, invitând și populația să li se alăture.

Crucea Roșie Română este una dintre cele mai vechi organizații umanitare din țară, activă de 150 de ani, cu misiunea de a sprijini persoanele vulnerabile și de a contribui la protejarea sănătății și vieții.

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi restaurat în 5 ani
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:30

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi restaurat în 5 ani

Potrivit lui Bogdan Trâmbaciu, directorul Unităţii de Management a Proiectului din Ministerul Culturii, documentaţia se află în etapa finală...

Muzeul Naţional de Istorie a României va fi restaurat în 5 ani
Vremea va fi închisă și va mai ploua în București
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:08

Vremea va fi închisă și va mai ploua în București

Marți, vremea se va menține rece, închisă și va ploua (cantități de apă vor fi în general de 6…8 l/mp). Vântul va avea intensificări...

Vremea va fi închisă și va mai ploua în București
Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:07

Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării

Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării. Preşedintele Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor...

Accesul pacienţilor la medicamente este afectat de lipsa de predictibilitate a rambursării
Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 17:01

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală

Anunţul a fost făcut luni, 2 noiembrie, la Muzeul Naţional de Istorie a României, de ministrul Culturii, Ioana Ciocan. Aceasta a precizat că...

Restaurarea Coifului de la Coţofeneşti a ajuns în faza finală
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 16:55

Proiecte în Sectorul 1. Taxe și investiții pentru 2027

De la 1 ianuarie 2027, locuitorii vor plăti o taxă separată de salubritate. Cum va funcționa noul sistem și ce servicii vor primi în schimb?...

Proiecte în Sectorul 1. Taxe și investiții pentru 2027
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 16:24

„Winter Wonderland” deschide sezonul de iarnă la Circul Metropolitan București

Regia este semnată de Adrian Tapciuc, iar coregrafiile au fost concepute de Bogdan Boantă și Andra Cocuța Gheorghe. „Winter Wonderland” își...

„Winter Wonderland” deschide sezonul de iarnă la Circul Metropolitan București
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 16:01

România, pe primul loc la competiția internațională RoboChallenge

Echipele din România au obținut 15 medalii la cea de-a XVII-a ediție a competiției internaționale RoboChallenge, desfășurată în perioada 30...

România, pe primul loc la competiția internațională RoboChallenge
Actualitate luni, 2 noiembrie 2026, 16:01

Makeup Swan by Ali: de la glumele celor din jur la o carieră construită în online | Fabricat în București

De la o pasiune neînțeleasă la o profesie Când Maria Alexandra Ioana își începea videoclipurile cu „Bună, sunt Ali de la Makeup Swan!”,...

Makeup Swan by Ali: de la glumele celor din jur la o carieră construită în online | Fabricat în București