Ascultă Radio București FM Live

VIDEO| Noaptea Muzeelor 2026: Bucureștenii sunt invitați să-și redescopere orașul

VIDEO| Noaptea Muzeelor 2026: Bucureștenii sunt invitați să-și redescopere orașul

Articol de bucurestifm, 21 mai 2026, 11:41

Bucureștiul se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate seri culturale ale anului. Sâmbătă, 23 mai, are loc Noaptea Muzeelor 2026, eveniment care aduce în prim-plan 43 de muzee și spații culturale din Capitală, deschise publicului până târziu în noapte, cu acces gratuit sau la preț redus.

Invitată în matinalul București FM, Silvia Floareș, co-fondator Weekend Sessions și Harta Muzeelor, a vorbit despre interesul tot mai mare pentru patrimoniul cultural și despre felul în care muzeele pot deveni spații vii pentru comunitate.

„Vrem ca muzeele să fie parte din viața orașului”

Silvia Floareș a prezentat proiectul Harta Muzeelor, o inițiativă care își propune să transforme vizitarea muzeelor într-o experiență mai accesibilă și mai atractivă pentru public.

Platforma reunește informații despre muzeele și casele memoriale din București, iar în curând proiectul va fi extins la nivel național. Potrivit Silviei Floareș, în România există peste o mie de muzee și spații culturale, însă echipa lucrează acum la verificarea și actualizarea bazei de date pentru a identifica instituțiile active și deschise publicului.

„Ne dorim să avem un instrument prin care oamenii să poată descoperi toate muzeele și casele memoriale din țară”, a explicat aceasta.

Harta este disponibilă atât în format tipărit, cât și online, în variante în limba română și engleză, iar utilizatorii pot contribui la dezvoltarea ei prin recomandări și sugestii privind muzeele care merită incluse.

Cum îți organizezi traseul pentru Noaptea Muzeelor

Întrebată câte muzee pot fi vizitate într-o singură noapte, Silvia Floareș a atras atenția că timpul de așteptare la cozi poate influența semnificativ experiența.

„Noaptea Muzeelor este puțin mai complicată pentru că nu durează atât vizitarea, cât statul la coadă. E important să-ți alegi o anumită zonă și să faci un plan înainte”, a spus ea.

Cele mai aglomerate zone rămân, ca în fiecare an, Calea Victoriei și zona Universitate, unde se află unele dintre cele mai populare instituții culturale din Capitală. Printre muzeele recomandate de Silvia Floareș se numără și Muzeul Colecțiilor de Artă, pe care îl consideră „unul dintre cele mai frumoase muzee din București”.

Pentru cei care vor să evite aglomerația din centru, recomandarea este orientarea către muzeele din cartiere sau de la periferia orașului. Un exemplu oferit în emisiune a fost Muzeul Nicolae Minovici, apreciat atât pentru colecțiile sale, cât și pentru grădina spectaculoasă.

Muzeele, mai mult decât spații de expoziție

În cadrul discuției, Silvia Floareș a subliniat că muzeele moderne nu mai sunt doar locuri în care vizitatorii privesc exponate în liniște, ci spații dedicate experiențelor sociale și culturale.

Potrivit acesteia, muzeele din București organizează săptămânal între 12 și 20 de evenimente speciale, de la concerte și proiecții de film până la clase de yoga, tururi ghidate și ateliere interactive.

„Muzeele ar trebui să ne unească. Nu sunt doar pentru specialiști sau pentru oamenii care știu deja totul despre colecțiile expuse”, a spus co-fondatoarea Weekend Sessions.

Ea consideră că relația emoțională dintre public și spațiile culturale se construiește inclusiv prin activități sociale, petrecute alături de prieteni sau familie.

Primăria Capitalei și marile muzee, deschise până la miezul nopții

Printre punctele de atracție ale ediției din acest an se numără și deschiderea sediului Primăriei Capitalei, între orele 18:00 și 00:00, cu acces liber și fără programare.

Vizitatorii vor putea participa la tururi ghidate despre istoria clădirii, expoziții dedicate Bucureștiului de altădată, instalații participative și concerte live organizate în curtea interioară.

Program special au pregătit și alte instituții culturale importante, printre care Muzeul Național al Literaturii Române, Arcul de Triumf, Palatul Mogoșoaia, ARCUB, Casa Filipescu-Cesianu, Palatul Suțu și muzeele Storck și Severeanu.

Noaptea Muzeelor a ajuns la cea de-a 22-a ediție și face parte dintr-un program cultural european care reunește anual sute de muzee și galerii de artă din întreaga Europă.

Autor: Cornel Munteanu

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 19:55

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii

Societatea de Transport București marcheaza, printr-un eveniment special, retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru...

STB: După 53 de ani de istorie pe șinele Bucureștiului, tramvaiele Tatra se pregătesc pentru ultimele călătorii
Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 17:07

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ

În perioada 8-9 iulie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere au desfășurat activități de control în trafic în scopul creșterii...

Brigada rutieră verifică legalitatea transportului de persoane in regim de taxi și a transportului alternativ
A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 16:51

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5, din zona Calea Rahovei. Acesta a fost reabilitat și redeschis pentru locuitorii Sectorului 5....

A fost redeschis Parcul Mișcă Petre, din Sectorul 5!
Pentru călătoria în străinătate minorii trebuie să deţină un document de călătorie
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 16:34

Pentru călătoria în străinătate minorii trebuie să deţină un document de călătorie

Pentru călătoria în străinătate minorii trebuie să deţină un document de călătorie, aminteste Poliţia de Frontieră. Minorii trebuie să...

Pentru călătoria în străinătate minorii trebuie să deţină un document de călătorie
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 16:07

Inteligența artificială în antreprenoriatul românesc

Inteligența artificială în antreprenoriatul românesc- Discuție despre ajutorul pe care îl poate oferi AI într-o afacere, susținută de...

Inteligența artificială în antreprenoriatul românesc
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 15:50

Bucureștiul va avea un nou Regulament și o nouă Strategie de salubritate!

Primarul general Ciprian Ciucu va promova, în Consiliul General al Municipiului București un nou Regulament și două Strategii de management al...

Bucureștiul va avea un nou Regulament și o nouă Strategie de salubritate!
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 14:50

Doi pacienți cu arsuri grave, transferați în Regatul Belgiei și Republica Federală Germania

Misiune umanitară complexă: Doi pacienți cu arsuri grave, transferați în unități medicale din Regatul Belgiei și Republica Federală Germania...

Doi pacienți cu arsuri grave, transferați în Regatul Belgiei și Republica Federală Germania
Actualitate vineri, 10 iulie 2026, 14:33

Nibiru transformă vara de la mare într-un spectacol. Răzvan Ioan Dincă: „Am pornit de la o pagină goală”

Beach, Please!, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii, a dat startul distracției la Costinești. De săptămâna viitoare însă, se...

Nibiru transformă vara de la mare într-un spectacol. Răzvan Ioan Dincă: „Am pornit de la o pagină goală”