Siguranța rutieră trebuie îmbunătățită prin educație și prevenție
România rămâne printre țările europene cu cele mai multe victime în accidente rutiere.
Articol de Monica Liche, 19 mai 2026, 16:43
Datele privind mortalitatea rutieră arată că viteza, neatenția și comportamentul agresiv continuă să provoace accidente grave aproape zilnic. Discutăm despre educația rutieră, prevenție și măsurile necesare pentru creșterea siguranței în trafic, cu Ion Arseni – vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranța Rutieră, invitatul lui Răzvan Ursuleanu, În Comunitate.
România, în continuare în topul european al mortalității rutiere
Datele privind accidentele rutiere continuă să plaseze România în zona critică a Uniunii Europene. Deși numărul deceselor a scăzut față de anii anteriori, diferența față de media europeană rămâne mare. Reprezentanții Coaliției pentru Siguranță Rutieră spun că problema nu ține doar de infrastructură sau de legislație, ci și de normalizarea riscului în trafic.
„Din păcate, România deține primul loc de ani de zile în Uniunea Europeană la numărul de morți în accidentele rutiere. Noi ne batem acolo cu bulgarii, ba sunt ei pe primul loc, ba suntem noi. În 2025, conform datelor preliminare, cred că România s-a dus pe locul doi după Bulgaria, dar avem în continuare 68 de morți la un milion de locuitori. Media Uniunii Europene este undeva pe la 43. Ceea ce este grav în continuare și e o problemă mare.” – Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră
Tragediile, parte a cotidianului
Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră, a atras atenția că expunerea constantă la știri despre accidente produce un efect de obișnuință socială. În timp, tragediile ajung să fie percepute ca parte a cotidianului. De aceea, campaniile de educație rutieră încearcă să schimbe reflexele și modul în care oamenii se raportează la pericolul din trafic.
„Fiind prezentate doar accidentele, de către presă și societate, lumea ajunge să le accepte ca pe un lucru normal. Oamenii nu mai văd problema în asta. Poate dacă s-ar prezenta mai des campanii de educație rutieră, ce se face în școli, ce se face în online, ne-am aduna cu toții și ne-am coaliza. Noi asta facem la Coaliția pentru Siguranță Rutieră și prin Asociația EDIT, unde de peste 10 ani facem ora de educație rutieră.” – Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră
Educația rutieră începe în școli și continuă prin implicarea părinților
Proiectele de educație rutieră dedicate copiilor sunt dezvoltate direct în școli, prin activități adaptate vârstei. Programul „Ora de educație rutieră” a ajuns deja la sute de mii de copii din România, iar feedback-ul primit din partea profesorilor și părinților arată că intervențiile au efect.
„Facem cel mai mare proiect de educație rutieră din România și am ajuns la peste 300.000 de copii, de la grădiniță până la liceu. Credem foarte mult în educație și sperăm că într-un timp rezonabil să nu mai fim pe primul loc sau pe locul doi la numărul de morți în accidentele rutiere. Ne bazăm pe educație rutieră făcută constant și pe colaborarea dintre societate civilă, instituții și specialiști.” – Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră
Rolul părinților rămâne esențial în formarea comportamentului rutier al copiilor. Trainerii implicați în proiecte spun că diferența dintre mesajul transmis la școală și comportamentul văzut în trafic produce adesea confuzie. De multe ori, copiii sunt cei care corectează comportamentele riscante ale adulților.
„Am văzut de multe ori părinți care vin să ia copiii de la școală și parchează neregulamentar sau traversează pe culoarea roșie a semaforului. Dar am văzut și situații în care copilul și-a tras părintele sau bunicul de mână și a spus: „Nu trecem pe roșu, că am fost la ora de educație rutieră și am învățat cum să traversăm. Copiii rețin informațiile și le aplică.” – Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră
Telefonul mobil, una dintre cele mai mari probleme din trafic
Utilizarea telefonului mobil la volan este considerată a fi una dintre principalele cauze ale neatenției în trafic. Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră, a explicat că problema nu mai ține doar de apeluri telefonice. Folosirea permanentă a dispozitivului pentru mesaje, video sau aplicații mută atenția din trafic către ecran.
„Dacă vă uitați în trafic, fiecare al doilea șofer are telefonul în mână. Vedem foarte multe accidente și tamponări când șoferii folosesc telefonul mobil. Telefonul nu mai e doar un dispozitiv cu care vorbești. E televizor, e calculator, e dispozitiv pentru plăți, pentru filme, pentru rețele sociale. Șoferii trebuie să conștientizeze că nu ar trebui să folosească acest dispozitiv atunci când sunt la volan.” Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră
Proiecte de educație rutieră în școli
Activitățile de educație rutieră organizate în școli includ concursuri, acțiuni de conștientizare și ateliere interactive prin care copiii învață regulile de circulație într-un mod practic.
„În acest an școlar am ajuns la peste 20.000 de copii din București și din țară cu activități de educație rutieră. Avem concursuri de postere, marșuri de conștientizare și proiecte în școli. Copiii desenează intersecții, semne și mesaje pentru șoferi. De multe ori ne-am inspirat chiar din ideile lor pentru campaniile noastre.” – Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră
„În acest an școlar am ajuns la peste 20.000 de copii din București și din țară cu activități de educație rutieră. Avem concursuri de postere, marșuri de conștientizare și proiecte în școli. Copiii desenează intersecții, semne și mesaje pentru șoferi. De multe ori ne-am inspirat chiar din ideile lor pentru campaniile noastre.” – Ion Arseni, vicepreședinte al Coaliției pentru Siguranță Rutieră