Bine de citit: Igiena asasinului
Articol de razvanursuleanu, 11 mai 2026, 09:16
Îmi pare rău că Amélie Nothomb nu face în acest roman nicio referire la Eugen Ionescu, al cărui stil este recognoscibil în multe pasaje. Sunt multe nume de scriitori strecurate cu iscusință în dialoguri iar deferența pe autoarea i-o poartă lui Louis-Ferdinand Céline este uneori chiar exagerat de evidentă, dar îmi amintesc foarte bine acel “Ionesco este autorul care îmi era destinat” din volumul “Dicționar Robert de nume proprii”, astfel că mi-aș fi dorit să-l regăsesc pe scriitorul român măcar o singură dată amintit.
Dar aceasta este doar o părere de rău personală și nicidecum o observație, pentru că “Igiena asasinului” e o carte pe care o consider a fi remarcabilă, și pe care o voi împărți în două segmente pentru mine esențiale.
Prima parte le-ar putea fi dedicată criticilor literari din întreaga lume. Acelor paparazzi ai cuvântului tipărit, care nu pot înțelege că între MIE NU MI-A PLĂCUT ACEASTĂ CARTE (viziunea cititorului) și ACEASTĂ CARTE NU ESTE BUNĂ (viziunea criticului) se află o prăpastie de netrecut. Criticul își arogă aproape de fiecare dată strâmbul drept de a declama postulate în numele tuturor celor care lecturează o anumită carte. Sentința a fost deja dată, iar cititorul-martor al unui text care i-a plăcut sau nu este lipsit de șansa unui recurs.
Iar partea a doua a romanului reprezintă pentru mine o demonstrație literară sclipitoare a faptului că, luând prostia ca unică unitate de măsură a omenirii, prostia bărbaților este mult mai proastă decât prostia femeilor. În urma apariției acestui roman, comunitățile bărbaților ar trebui să angajeze un număr consistent de avocați de înalt calibru, pentru a putea eventual forța o argumentație în favoarea unei prostii masculine un pic mai inteligente.
