Gestionarea deșeurilor în România și blocajele care afectează reciclarea

De ce oamenii nu știu unde să ducă un aparat stricat

Sistemul de colectare a deșeurilor electrice funcționează fără repere clare pentru cetățean. Lipsa infrastructurii creează incertitudine în situații simple. Diferența dintre reciclarea ambalajelor și cea a echipamentelor este vizibilă. Acolo unde există puncte clare, comportamentul devine predictibil.

„Sistemele noastre de colectare sunt încă la început. De multe ori, când avem în mână un aparat stricat, ne întrebăm unde să-l ducem. În schimb, la o sticlă de plastic știm exact ce avem de făcut, pentru că există puncte de returnare și reguli clare, aplicate la fel peste tot.”

Reparația a dispărut din economie, dar rămâne o soluție

În ultimii ani, modelul de consum a eliminat treptat reparația ca opțiune în viața noastră. În lipsa meseriașilor și a unei piețe funcționale, înlocuirea devine soluția implicită. Această schimbare are un impact direct asupra volumului de deșeuri. Reintroducerea reparației rămâne o soluție de luat în calcul.

„ După părerea mea, ar trebui să reînvățăm lucruri pe care le știam, și anume că echipamentele electrice sau electronice, aparatele sau cum vreți să le spunem, se pot repara. Ca să se poată repara, trebuie să am la îndemână și un loc în care se face această reparare, un meseriaș care știe să o facă. Societatea de consum i-a cam alungat pe meseriașii care reparau tot felul de lucruri. De asta spun că trebuie să ne reamintim, pentru că inevitabil vom reinventa această meserie.”

 Reutilizarea depinde de reparație și de o piață funcțională

Reutilizarea nu ține doar de intenție, ci de infrastructură și încredere economică. Fără servicii de reparații accesibile și fără ca cei care lucrează în acest domeniu să fie siguri că își pot asigura traiul zilnic, nu putem vorbi despre reutilizare.

 „În Uniunea Europeană există o preocupare majoră pentru reutilizare. Reutilizare care înseamnă că, poate, înainte de a trece de la mine la dumneavoastră, sau invers, pentru a-l putea reutiliza, cineva trebuie să asigure că încă mai este în stare de funcționare, că este ok din punct de vedere al siguranței de folosire și așa mai departe, ceea ce înseamnă această meserie de mic meseriaș, pe care noi va trebui să o refinanțăm, de fapt. Că nu e vorba că oamenii nu și-ar dori să facă această meserie, ci că ei nu au încredere că pot trăi din ea.”

România stă mai prost în statistici, dar și raportarea este incompletă

Evaluarea performanței sistemului este afectată de lipsa datelor complete. O parte din reciclare nu apare în statistici oficiale. Din acest motiv, în statisticile Uniunii Europene, România este codașă.

„Stăm mai prost decât alții, dar mai bine decât credem noi. Mai prost decât alții, aici, când îmi spun asta, mă refer în principal la celelalte state membre ale Uniunii Europene, pentru că cu ei ne comparăm dintr-un motiv foarte simplu. Ne raportăm la același cadru de reglementare și avem aceeași metodă de calcul ca să ne putem compara între noi. Și, din punctul ăsta de vedere, în statisticile europene  România stă prost.”

În paralel, infrastructura locală nu transmite informația centralizat. Diferența dintre realitate și raportare complică orice încercare de a face o analiză comparativă.

„Cred însă că o parte din lucrurile pe care le facem nu suntem capabili să le raportăm. Nu avem cifrele respective în întregimea lor. Spre exemplu, este o situație în care multe echipamente electrice dispar pentru că ele pleacă ca fier vechi. Ne putem gândi, spre exemplu, la mașinile de spălat. Noi le reciclăm, dar în cifrele oficiale nu se vede această reciclare.”