Ajutor și sprijin pentru sute de vârstnici de Paște
Aproape 900 de vârstnici vulnerabili primesc de Paște sprijin material, dar și atenție și companie, prin programele derulate de Fundația Regală Margareta a României.
Articol de bucurestifm, 9 aprilie 2026, 13:04
Ajutorul include pachete cu alimente și produse igienico-sanitare, tichete sociale, vizite la domiciliu și activități de socializare, menite să aducă nu doar sprijin concret, ci și alinare și speranță persoanelor aflate în situații dificile. În București, peste 150 de seniori beneficiază de astfel de acțiuni, iar la nivel național alți 600 de vârstnici sunt sprijiniți prin organizații locale finanțate de fundație.
Printre inițiativele desfășurate în Capitală se numără distribuirea de pachete alimentare de către voluntari, mese festive pentru seniorii conectați prin Telefonul Vârstnicului, precum și activități intergeneraționale care aduc împreună copii și vârstnici.
De asemenea, în țară sunt organizate programe comunitare în mai multe orașe, unde seniorii participă la activități festive și primesc ajutor la domiciliu. Unele inițiative implică și sprijin pentru copii, prin pachete și donații oferite în perioada sărbătorilor.
Reprezentanții fundației reamintesc că vârstnicii aflați în dificultate pot apela gratuit la Telefonul Vârstnicului, la numărul 0800 460 001, pentru consiliere și sprijin emoțional. În același timp, persoanele și companiile pot contribui la susținerea seniorilor prin donații sau redirecționarea unei părți din impozit.