PODCAST: Cum să… îți înveți copilul să recunoască oamenii de încredere?

Articol de Vicentiu Andrei, 6 aprilie 2026, 07:03

„M-a oprit zilele trecute o colegă care mi-a spus că era bucuroasă că cel mic al ei are mulți prieteni. Și, pe de altă parte, era îngrijorată pentru că nu-i cunoștea pe toți.”

De aici pornește una dintre cele mai sensibile întrebări pentru orice părinte: în cine poate avea încredere copilul meu?

Într-un nou episod din Cum să…, Flavia Voinea și Amada Bălțățeanu discută despre cum se construiește încrederea — și, mai ales, cum îi învățăm pe copii să nu o ofere prea repede.

„Copiii sar etape. De la necunoscut… la prieten”

Copiii au o deschidere naturală față de lume. Văd oamenii cu bună intenție. Au nevoie de apartenență. Și, mai ales în preadolescență și adolescență, dorința de a avea prieteni devine foarte puternică.

Problema apare atunci când această deschidere nu este dublată de discernământ.

„Copiii fac foarte repede saltul ăsta, prea repede, de la necunoscut la prieten”, spune Amada Bălțățeanu. „Faptul că ai mulți colegi sau că faci parte dintr-o gașcă nu înseamnă automat prietenie.”

De fapt, prietenia are la bază un element esențial: încrederea — construită în timp, nu declarată pe loc.

„Pare de încredere” nu înseamnă „este de încredere”

Unul dintre cele mai importante filtre pe care trebuie să-l învețe copiii este diferența dintre aparență și realitate.

„Oamenii care vor să înșele încrederea par mai întâi de încredere”, explică Amada Bălțățeanu.

De ce? Pentru că știu cum funcționează mintea noastră:

• ne lăsăm influențați de aparență
• asociem anumite comportamente cu „siguranța”
• avem tendința să avem încredere în cei care ne spun ce vrem să auzim

„Îl vezi pe un om că arată într-un fel, vorbește într-un fel, pare sigur pe el… și îl accepți mai repede în cercul tău”, spune ea.

Iar acest mecanism funcționează la fel și la copii — uneori chiar mai puternic.

Întrebarea dificilă: cum îi protejăm fără să-i speriem?

Pentru părinți, tentația este să devină vigilenți… până la suspiciune. Dar excesul de control poate avea efectul invers.

„Cum facem să nu-i facem circumspecți la toate relațiile din jur?”, întreabă Flavia Voinea. „Îi putem face nesiguri.”

Răspunsul nu este nici controlul total, nici libertatea totală. Ci un echilibru între deschidere și atenție.

În loc de reguli complicate sau liste de verificare, Amada Bălțățeanu propune un principiu simplu: dă timp relațiilor.

„Un om poate să pară de încredere o dată, de două ori. Dar nu poate susține asta pe termen lung, dacă nu este autentic.”

Timpul scoate la iveală:

• coerența comportamentului
• diferențele dintre ce spune și ce face
• micile „fisuri” care nu se văd la început

„Nu te grăbi să pui eticheta de prieten”, spune ea. „Fii deschis, dar nu te grăbi să primești pe cineva în cercul apropiat.”

Regula care simplifică totul

Dincolo de instinct și observație, există o regulă ușor de înțeles și de aplicat:

„Spun ce fac și fac ce spun.”

„Dacă oamenii din jurul nostru își ghidează viața după principiul ăsta, este ceea ce crește încrederea între oameni”, spune Flavia Voinea.

Este un filtru simplu, dar extrem de eficient:

• promite și se ține de cuvânt?
• comportamentul este constant?
• există diferențe între vorbe și fapte?

Răspunsurile nu apar într-o zi.
Apar în timp.

Ideea cu care merită să rămânem

Nu îi putem proteja pe copii de toți oamenii nepotriviți. Dar îi putem învăța ceva esențial: să nu se grăbească.

Pentru că, uneori, diferența dintre „pare” și „este” nu se vede imediat. Dar se vede, întotdeauna, în timp.