Ascultă Radio București FM Live

Protest al persoanelor cu dizabilităţi în Piaţa Victoriei

Protest al persoanelor cu dizabilităţi în Piaţa Victoriei

Articol de arionmihaela, 31 martie 2026, 11:35

Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează un protest în Piaţa Victoriei. Nemulţumirile principale vizeaza nivelul indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap şi modificările recente privind impozitarea acestora.

“Aşteptăm în jur de 1.000 de persoane să participe la protest. Deja ne-am adunat trei sferturi din ce am estimat. Este un semnal de alarmă, pentru că persoanele cu dizabilităţi au ajuns la limita suportabilităţii. Trăim un regres fără precedent în ultimii 20 de ani. Din păcate, niciun demers făcut până acum – şi am făcut nenumărate demersuri – nu a dus la soluţionarea revendicărilor noastre. Indemnizaţiile noastre sunt la nivelul anului 2024, în timp ce preţurile au crescut într-un ritm îngrijorător. Ne-au fost anulate scutirile de impozit şi ne-au fost alocate reduceri nesemnificative. Cerem revenirea la scutirile integrale de impozit şi cerem anularea criteriilor de evaluare medicală, pentru că sunt abuzive”, a declarat pentru AGERPRES preşedinta Consiliului, Daniela Tontsch.

Ea a spus că aproximativ 10.000 de persoane cu dizabilităţi foarte grave au fost trecute în grade de invaliditate inferioare şi în felul acesta au rămas fără asistenţi personali şi fără indemnizaţii.

Tontsch a menţionat că un memoriu cu solicitările persoanelor cu dizabilităţi a fost trimis la Guvern.

“Aproape nu mai au din ce să supravieţuiască. Nu au cu ce să-şi achiziţioneze medicamente, tratamente, terapii. Am trimis memoriul nostru la Guvern, cu revendicările noastre şi cu rugămintea de a coborî reprezentantul Guvernului desemnat să vorbească cu noi în mijlocul nostru, pentru că trebuie să ne cunoască. Nu ne dorim să mai fim trataţi ca infractori. Suntem persoane cu dizabilităţi, cu drepturi. Suntem abuzaţi pe stradă din cauza unor afirmaţii în spaţiul public referitoare la fraude cu certificate de handicap. Nu suntem noi vinovaţi de aceste fraude. Nu suntem noi cei care acordăm încadrări în grad de handicap”, a afirmat preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.

ANM: Marți, vreme rece
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece
Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:52

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media

Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media. Interdicţia, ce ar...

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media
Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:13

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2

Consilierii locali din sectorul 2 au fost convocați luni, 12 octombrie, în ședință extraordinară, pentru a vota cele 6 proiecte de hotărâre...

Decizii luate luni, în ședința extraordinară a Consiliului local Sector 2
La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:32

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat

Autobuzele liniei de noapte N106 vor circula pe un traseu deviat, începând din noaptea de luni spre marţi, până pe 17 octombrie. Sunt...

La noapte, autobuzele liniei N106 vor circula pe un traseu deviat
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:19

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!

 Șantier închis, la Podul Constanța! Primăria Capitalei anunță că a finalizat lucrările la modernizarea liniilor de tramvai din zonă și a...

PMB: Se circulă normal la Pod Constanța!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 18:01

Plăti online, la toate terminalele din România

Mastercard va asigura continuitatea plăților în Europa, inclusiv în cazul penelor de curent sau al întreruperilor de rețea. Astfel, din 2027,...

Plăti online, la toate terminalele din România
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:39

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!

Odată cu încheierea sezonului lui Jannik Sinner şi înfrângerea lui Carlos Alcaraz în runda a treia a turneului Shanghai Masters 1000, germanul...

Alexander Zverev încheie anul 2026 pe primul loc în lume!
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 17:22

Târgul Artisan Food Market, în perioada 16-18 octombrie, la Biblioteca Naţională a României

Ediţia a XIII-a a târgului Artisan Food Market, va reuni 105 expozanţi, de trei ori mai mulţi decât la ediţiile anterioare, şi va aduce în...

Târgul Artisan Food Market, în perioada 16-18 octombrie, la Biblioteca Naţională a României