Dependențele în rândul tinerilor. Tratați, dar abandonați. Unde se blochează recuperarea în România

Lipsa infrastructurii pentru minori

Una dintre cele mai grave probleme, atunci când vorbim despre dependențe, este lipsa locurilor de tratament pentru minori. Familiile rămân fără soluții, chiar și cele cu resurse financiare, iar sistemul nu oferă alternative. Gabriela Gocan spune că ideea proiectului a venit în urma întâlnirii cu mama unei tinere dependente.

„Am întâlnit o mamă, antreprenor, cu resurse financiare, care ne-a spus: < Uitați-vă la mine. Cu toți banii pe care îi am, nu am putut să-mi salvez copilul. A devenit dependentă de etnobotanice și, într-un an, a ajuns în stradă. Am adus-o acasă, a recăzut. Am dus-o din nou, a recăzut. Am mers la spital și mi s-a spus: nu avem ce să-i facem. Așteptați să împlinească 18 ani. Nu există locuri unde să internăm minori cu adicții>.” – Gabriela Gocan – coordonator programe-  Asociația Zi De Bine

 Declicul care a dus la construcția unei rețele de intervenție

A fost un moment clar în care direcția s-a schimbat. Nu o idee vagă, nu un proiect pe hârtie, ci o decizie concretă de a construi ceva aplicat. Întâlnirea cu un specialist în domeniu a dus la structurarea unei intervenții reale, care merge dincolo de tratament și ajunge în prevenție și suport pe termen lung.

„A fost un declic pentru noi când am decis să facem ceva concret pe tema dependențelor. Ne-am pus la masă cu dr. Eugen Hriscu, psihiatru specializat în adicții, unul dintre puținii din România cu această expertiză. Am dezvoltat centrul Creativ și programul KIT pentru prevenție. Lucrăm în licee și am construit o rețea de suport în care formăm profesioniști. Avem aproximativ 500 de oameni care au venit către noi, psihologi, consilieri, educatori, specialiști din DGASPC, care au trecut prin formarea de bază în adicții.”  – Eliza Vlădescu, coordonator comunicare – Asociația Zi de Bine 

Construirea unei alternative în sistemul public

Soluția nu a venit din sistem, ci din inițiativă externă. Parteneriatul cu un spital de stat a făcut diferența. Modelul include tratament medical și program terapeutic activ. Copiii au activități, terapie și structură.

„Am intrat într-un spital de stat și am construit un parteneriat funcțional. Cu 130.000 de euro am creat un compartiment de 24 de locuri, unde copiii cu adicții pot fi internați între 30 și 60 de zile, sau cât este nevoie. Procesul implică și recăderi, dar le oferă șansa reală să meargă mai departe.”  – Gabriela Gocan – coordonator programe-  Asociația Zi De Bine

Adicția de tehnologie – Când controlul părintelui devine parte din problemă

Programul NOLINE a funcționat ca un test de realitate pentru ambele părți. Lipsa tehnologiei nu a fost cea mai mare provocare pentru copii, ci schimbarea ritmului și a modului de relaționare. În paralel, părinții au fost puși în situația de a-și confrunta propriile reacții, nu pe ale copiilor. Pentru unii, acest proces a adus prima formă de conștientizare reală.

 „Programul NoLine a fost primul nostru proiect dedicat dependenței de tehnologie. Am lucrat cu 28 de preadolescenți, clasele a VI-a și a VII-a, împreună cu părinții lor. Ne-am întâlnit trei weekend-uri la rând, apoi i-am pregătit pentru o tabără fără telefoane. Copiii au stat șapte zile fără contact cu părinții, fără televizor, fără tabletă. Pentru părinți a fost mai dificil decât pentru copii. I-am ținut aproape, le-am trimis zilnic fotografii și le-am arătat ce se întâmplă. La final, unii au realizat că problema nu era doar la copil, ci și la ei. Nu este despre vină, ci despre cât de greu este să renunți la control și să-ți gestionezi propria anxietate.” –  Eliza Vlădescu, coordonator comunicare – Asociația Zi de Bine