CNAB: 12 curse au fost anulate până în prezent către Abu Dhabi, Ben Gurion, Dubai şi Al Maktoum
Un număr de 12 curse către sau dinspre Abu Dhabi, Ben Gurion (Israel), Dubai şi Al Maktoum au fost anulate până în acest moment, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
Articol de bucurestifm, 28 februarie 2026, 14:41
Este vorba despre 7 decolări şi 5 aterizări ale unor curse aparţinând operatorilor aerieni AnimaWings, El Al, FlyDubai, HiSky, TAROM şi Wizz Air Malta.

Compania Națională Aeroporturi București
Zborul Hisky 8671, care la 8:30 de la Bucureşti spre Dubai, a aterizat la Riyadh, dar se va întoarce pe Otopeni, potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.
La bord se află 173 de pasageri.
De asemenea, o cursă a companiei aeriene FlyDubai, cu 123 de persoane la bord, care a decolat sâmbătă dimineaţa, la ora 8:22, de la Bucureşti cu destinaţia Dubai, a aterizat la Buraidah, în Arabia Saudită.
Până acum, companiile aeriene TAROM, Animawings, El Al şi Hisky au anunţat suspendarea zborurilor programate în zilele următoare către Tel Aviv în timp ce Wizz Air a decis suspendarea tuturor zborurilor către şi dinspre Israel, Dubai, Abu Dhabi şi Amman.