Ascultă Radio București FM Live

ANSVSA iniţiază o consultare naţională pentru o strategie privind câinii fără stăpân

ANSVSA iniţiază o consultare naţională pentru o strategie privind câinii fără stăpân
Foto: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor/ facebook

Articol de bucurestifm, 16 februarie 2026, 09:51

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a anunţat lansarea unei consultări la nivel naţional pentru elaborarea unei strategii integrate şi coerente privind gestionarea câinilor fără stăpân, potrivit unui comunicat transmis luni.

Demersul vine în contextul unor situaţii recente semnalate în spaţiul public, instituţia subliniind că soluţiile sustenabile nu pot fi izolate sau exclusiv reactive, ci trebuie construite printr-un efort coordonat, cu implicarea tuturor actorilor relevanţi.

“Gestionarea câinilor fără stăpân trebuie susţinută printr-o strategie naţională integrată, coerentă şi aplicabilă. Aceasta trebuie construită împreună cu autorităţile locale, specialiştii din domeniul sanitar-veterinar şi societatea civilă. Demersul de consultare pe care îl lansăm urmăreşte să identifice soluţii durabile, cu accent pe prevenţie, sterilizare, responsabilizarea deţinătorilor şi mecanisme clare de monitorizare şi control, în deplin respect faţă de bunăstarea animalelor”, a declarat preşedintele ANSVSA, Alexandru Bociu.

Întâlniri cu autorităţi şi ONG-uri

În perioada următoare, ANSVSA va organiza întâlniri de lucru cu organizaţii şi asociaţii de protecţie a animalelor, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, Colegiul Medicilor Veterinari din România, precum şi specialişti în sănătate publică, pentru a contura o strategie naţională integrată.

Printre direcţiile avute în vedere se numără:

  • prevenţia şi sterilizarea sistematică;
  • responsabilizarea deţinătorilor de animale;
  • identificarea şi microciparea corectă;
  • educaţia şi conştientizarea publică;
  • mecanisme clare de monitorizare şi control.

Controale intensificate la nivel naţional

La nivel judeţean, DSVSA-urile, în colaborare cu Birourile pentru Protecţia Animalelor din cadrul Poliţiei, vor intensifica verificările pe întreg lanţul de gestionare a câinilor fără stăpân, de la capturare şi transport până la condiţiile din adăposturi. Autorităţile vor verifica respectarea cadrului legal, standardele de bunăstare, identificarea şi înregistrarea animalelor, trasabilitatea şi utilizarea produselor medicinale veterinare.

ANSVSA a precizat că va continua să asigure transparenţa activităţilor din adăposturile de câini prin platforma registru-caini.ro, unde sunt publicate date privind gestionarea câinilor fără stăpân la nivel naţional.

Instituţia a atras atenţia că suspendarea sau interzicerea activităţii unui adăpost echivalează cu interdicţia de capturare, transport şi adăpostire a câinilor de pe domeniul public, ceea ce duce implicit la imposibilitatea derulării serviciilor sau contractelor pentru gestionarea acestora.

Adăpostul din Suraia, suspendat

Anunţul consultării vine după ce, marţi, pe reţelele de socializare ale unui ONG de protecţie a animalelor au fost publicate imagini dintr-un adăpost privat din localitatea Suraia, în care un câine ar fi fost maltratat şi ulterior eutanasiat.

Activitatea adăpostului a fost suspendată de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Vrancea, iar ancheta este în desfăşurare. Autorităţile urmează să stabilească dacă au fost încălcate prevederile legale privind bunăstarea şi protecţia animalelor.

Pasajul Englez: un altfel de București
Actualitate joi, 27 august 2026, 18:12

Pasajul Englez: un altfel de București

Pasajul Englez – vedeta acestui articol – nu e tocmai ușor de găsit, însă spiritul de orientare merită pus la încercare. Intrarea este...

Pasajul Englez: un altfel de București
Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:44

Vremea va deveni frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va avea înnorări și la începutul nopții vor mai fi averse (cantități de apă de 2…6 l/mp). Vântul va sufla slab și...

Vremea va deveni frumoasă în Capitală
PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:30

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap

Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, conform cărora stimulentul financiar în cuantum de 1.000 de lei se acordă lunar...

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap
Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:04

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641

Potrivit purtătorului de cuvânt al STB, Constantin Tobescu, un tramvai s-a defectat în staţia Piaţa Crângaşi, iar echipa tehnică lucrează...

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:01

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”

Cititorii din România o pot întâlni în cadrul a două evenimente publice: 1. Marți, 1 septembrie, 16.00 –17.30 la Librăria Humanitas de la...

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:39

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE, transmite Ministerul Apărării Naționale. MAPN salută efectuarea de către...

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:33

INSP: 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile

INSP: 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, a informat joi Institutul Naţional de Sănătate Publică. 38 au fost confirmate şi 8...

INSP: 46 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:27

Finanţarea europeană pentru dotarea centrelor de mari arşi, majorată

Finanţarea europeană pentru dotarea centrelor de mari arşi din Timişoara şi Târgu Mureş a fost majorată la 185 de milioane de euro, a...

Finanţarea europeană pentru dotarea centrelor de mari arşi, majorată