Programele pentru simulările examenelor naţionale, publicate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Articol de arionmihaela, 11 februarie 2026, 14:22
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare a publicat miercuri programele pentru simulările examenelor naţionale.
Simulările organizate la nivel naţional se vor desfăşura conform calendarelor specifice, astfel:
* în perioada 16-18 martie 2026 – probele scrise pentru simularea Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a;
* în perioada 23-26 martie 2026 – probele scrise pentru simularea Bacalaureatului.
Disciplinele la care se organizează simularea Evaluării Naţionale în anul şcolar 2025-2026 sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii aparţinând minorităţilor naţionale care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă şi matematică.
Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat în anul şcolar 2025-2026 sunt: limba şi literatura română, limba şi literatura maternă pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale, matematică, istorie, fizică, chimie, biologie, informatică, geografie, logică, argumentare şi comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie.