TPBI: Linia 32, suspendată până la 31 decembrie; călătorii vor fi preluaţi de linia navetă 632
Articol de arionmihaela, 24 decembrie 2025, 11:15
Linia 32 va fi suspendată în perioada 27 – 31 decembrie 2025, pentru a permite executarea lucrărilor de refacere a căii de rulare a tramvaielor, informează miercuri Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI).
Pentru preluarea călătorilor, TPBI va înfiinţa în această perioadă linia navetă de autobuz 632, care va acoperi în totalitate traseul liniei 32, urmând să funcţioneze între terminalul ‘Depoul Alexandria’ şi capătul ‘Piaţa Unirii’.
Astfel, autobuzele liniei navetă 632 vor circula de la ‘Depoul Alexandria’, pe Şos. Alexandriei, Calea Rahovei, Bd. George Coşbuc, Bd. Regina Maria, ‘Piaţa Unirii’ şi retur.
Vehiculele vor efectua staţiile de pe Şos. Alexandriei, Calea Rahovei şi Bd. Regina Maria, comun cu cele ale liniei 117 şi cu cele ale liniei de noapte N114.