Ascultă Radio București FM Live

Ministrul Educaţiei a semnat ordinul pentru aprobarea programelor şcolare la nivel liceal

Ministrul Educaţiei a semnat ordinul pentru aprobarea programelor şcolare la nivel liceal

Articol de arionmihaela, 19 decembrie 2025, 13:52

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat joi ordinul pentru aprobarea programelor şcolare la nivel liceal, după avizul Comisiei de Dialog Social.

‘Deşi mandatul meu ca ministru l-am asumat cu un caracter temporal clar determinat (luna mai, pentru a se încheia aşezarea instituţiei prezidenţiale), acesta a fost prelungit în etape pentru alte obiective-cheie, printre care şi reforma curriculară. Reforma curriculumului pentru învăţământul liceal, fiind un proces complicat pe care l-am început eu, era normal să-l închei tot eu. A mai rămas, în faza de aprobare, programa pentru Limba şi literatura română, unde mă aştept la integrarea propunerilor formulate în timpul dezbaterilor şi, ţinând cont de caracterul pronunţat constructivist al domeniului literaturii, la rute flexibile în cadrul unor repere fundamentale bazate pe competenţe şi autori reprezentativi. Conţinutul va putea fi structurat prin modalităţi diverse, iar autorii reprezentativi vor putea fi completaţi în funcţie de interesele diadei profesor-elev’, a afirmat ministrul Educaţiei, citat într-un comunicat de presă.

Daniel David a precizat că, la finalul lunii ianuarie, vor fi lansate în transparenţă şi programele pentru clasele a X-a – a XII-a.

‘Marele câştig al întregului demers, dincolo de modernizarea, după aproximativ 20 de ani, a unor conţinuturi curriculare – devenite astfel mai relevante şi mai aerisite, cu discipline mai bine coordonate între ele şi în legătură cu celelalte niveluri educaţionale, inclusiv prin accentuarea unei componente ştiinţifice (nu doar cunoştinţe, ci şi modul de dobândire a acestora) – este faptul că 25% din timpul alocat fiecărei discipline va fi rezervat activităţilor educaţional-remediale’, a arătat ministrul.

Daniel David consideră că, în măsura în care aceste activităţi vor fi bine realizate, ele vor avea un impact major asupra reducerii analfabetismului funcţional prin:

* a forma competenţele care trebuiau dobândite în perioada-standard, dar nu s-a atins acest obiectiv;
* a consolida-fixa competenţele dobândite;
* a învăţa cum să utilizezi competenţele în viaţa cotidiană şi a dezvolta aceste competenţe, acolo unde se doreşte, pentru performanţă.

Ministrul a mai spus că după această etapă urmează elaborarea manualelor şi formarea profesorilor pentru implementarea curriculumului prin metode moderne.

‘Nu în ultimul rând, în acest proces vor fi finalizate standardele naţionale de evaluare pentru fiecare programă şcolară, la nivel primar, gimnazial şi liceal (începând cu clasa a IX-a). În acest context, recomand ministerului evaluarea în timp a acestor noi programe curriculare, prin impactul lor asupra performanţelor elevilor la testele naţionale şi internaţionale. Aşa cum am mai declarat, în urma acestei reforme, cred că generaţia de elevi care va avea şansa să fie pregătită la nivel liceal prin noul curriculum – începând cu clasa a IX-a din anul şcolar 2026-2027 – va atinge standardele educaţionale aşteptate de ţară, iar analfabetismul funcţional, care a devenit în ultimii ani un risc de securitate naţională, va fi drastic redus’, a mai declarat Daniel David.

În final, ministrul le-a mulţumit celor peste 1.500 de specialişti care au elaborat conţinuturile curriculare şi care au participat la dezbaterea acestora, în comisii şi/sau în spaţiul public.

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Actualitate vineri, 28 august 2026, 06:35

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare

* Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei/metrul cub, în vederea realizării unor bazine de retenţie, necesare...

Şedinţă CGMB – Primăria Capitalei ar putea suspenda sau restrânge o serie de stimulente financiare
Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori
Actualitate vineri, 28 august 2026, 04:14

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori

Vineri, în Capitală, Vremea va deveni frumoasă, potrivit ANM. Valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date....

Vineri, deasupra Capitalei vor fi mai multe avioane decât nori
Pasajul Englez: un altfel de București
Actualitate joi, 27 august 2026, 18:12

Pasajul Englez: un altfel de București

Pasajul Englez – vedeta acestui articol – nu e tocmai ușor de găsit, însă spiritul de orientare merită pus la încercare. Intrarea este...

Pasajul Englez: un altfel de București
Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:44

Vremea va deveni frumoasă în Capitală

La noapte, cerul va avea înnorări și la începutul nopții vor mai fi averse (cantități de apă de 2…6 l/mp). Vântul va sufla slab și...

Vremea va deveni frumoasă în Capitală
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:30

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap

Dacă va fi adoptat, proiectul va modifica prevederile actuale, conform cărora stimulentul financiar în cuantum de 1.000 de lei se acordă lunar...

PMB vrea să reducă stimulentul financiar pentru copiii cu handicap
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:04

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641

Potrivit purtătorului de cuvânt al STB, Constantin Tobescu, un tramvai s-a defectat în staţia Piaţa Crângaşi, iar echipa tehnică lucrează...

Linia 41, blocată pe sensul Piaţa Presei. S-a pus în circulaţie linia navetă 641
Actualitate joi, 27 august 2026, 17:01

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”

Cititorii din România o pot întâlni în cadrul a două evenimente publice: 1. Marți, 1 septembrie, 16.00 –17.30 la Librăria Humanitas de la...

Angela Merkel vine la București pentru lansarea volumului de memorii „Libertate. Amintiri 1954–2021”
Actualitate joi, 27 august 2026, 16:39

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE, transmite Ministerul Apărării Naționale. MAPN salută efectuarea de către...

MAPN- România a primit prima plată în cadrul instrumentului SAFE