Ascultă Radio București FM Live

315.000 de persoane s-au închinat în Altarul Catedralei Naţionale

315.000 de persoane s-au închinat în Altarul Catedralei Naţionale

Articol de arionmihaela, 6 noiembrie 2025, 10:20

Un număr de aproximativ 315.000 de persoane au trecut şi s-au închinat prin Altarul Catedralei Naţionale, a declarat  pentru AGERPRES, preotul Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator la Biroul de presă şi relaţii publice al Patriarhiei Române.

Miercuri, până la ora 24:00, a fost ultimul termen până la care pelerinii au mai putut avea acces în altarul lăcaşului de cult.

După încheierea slujbei de sfinţire a picturii Catedralei Naţionale, duminică, 26 octombrie, accesul credincioşilor pentru închinarea în Sfântul Altar s-a făcut în mod organizat, începând cu invitaţii oficiali din interiorul Catedralei şi continuând cu grupurile organizate din eparhii care au asistat la slujbă în spaţiul piaţetei (esplanadei) Catedralei.

În cursul zilei, persoanele aflate în exteriorul gardului Catedralei Naţionale au avut acces la rândul de închinare numai după ce invitaţii oficiali şi grupurile organizate din eparhii au încheiat trecerea prin Sfântul Altar.

În Sfântul Altar au fost aşezate spre cinstire moaştele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale, şi ale Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.

Ulterior, programul de închinare şi trecere prin Sfântul Altar al Catedralei Naţionale a fost prelungit, noul termen limită fiind 5 noiembrie, până la ora 24:00.

Persoanele care au dorit să participe la pelerinajul de la Catedrala Naţională au avut posibilitatea de a verifica online timpul de aşteptare aproximativ şi capătul rândului, accesând un link pus la dispoziţie de Arhiepiscopia Bucureştilor.

Pe tot parcursul evenimentului, pelerinii au fost asistaţi permanent de grupul de voluntari ‘Tineri în acţiune’ al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Potrivit Patriarhiei Române, începând de joi şi până pe 14 noiembrie, inclusiv, Catedrala Naţională este deschisă zilnic spre vizitare, între orele 11:00 – 19:00.

Între 15 – 29 noiembrie, Catedrala Naţională va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare (pictură în mozaic şi instalaţii).

În ziua de 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi al Catedralei Naţionale, Catedrala va fi deschisă pentru Sfânta Liturghie (orele 9.00-12.00), iar în data de 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, Catedrala va fi deschisă pentru slujba de Te Deum, apoi, în 2 decembrie, va fi deschisă pentru vizitare.

Catedrala va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare, în perioada 3-23 decembrie.

Din 24 decembrie, până pe 8 ianuarie 2026, Catedrala va fi deschisă zilnic spre vizitare, între orele 9:00 – 17:00.

În zilele în care Catedrala Naţională este închisă, pelerinii se pot ruga la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, din apropierea lăcaşului de cult.

Rogobete: Când mi s-a recomandat să tai 10% din veniturile doctorilor, relaţia cu premierul s-a deteriorat
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 16:09

Rogobete: Când mi s-a recomandat să tai 10% din veniturile doctorilor, relaţia cu premierul s-a deteriorat

Când mi s-a recomandat să tai 10% din veniturile doctorilor, relaţia cu premierul s-a deteriorat, a declarat Ministrul demisionar al...

Rogobete: Când mi s-a recomandat să tai 10% din veniturile doctorilor, relaţia cu premierul s-a deteriorat
Liniile 53 şi 331, modificate de luni
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 15:59

Liniile 53 şi 331, modificate de luni

Liniile 53 şi 331, modificate de luni! Liniile 53 şi 331 vor circula pe trasee modificate începând de luni, 27 aprilie, ca urmare a demarării...

Liniile 53 şi 331, modificate de luni
Rogobete: Sunt 22 de spitale noi, construite după Revoluţie
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 15:53

Rogobete: Sunt 22 de spitale noi, construite după Revoluţie

22 de spitale noi, construite după Revoluţie! Ministrul demisionar al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că în România sunt în...

Rogobete: Sunt 22 de spitale noi, construite după Revoluţie
Atenție, trafic restricționat în centrul Capitalei!
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 15:43

Atenție, trafic restricționat în centrul Capitalei!

Atenție, trafic restricționat în centrul Capitalei, anunta  Ministerul Afacerilor Interne. Primăria Municipiului Bucureşti, ARCUB –...

Atenție, trafic restricționat în centrul Capitalei!
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 15:12

Licitația pentru modernizarea CET Progresu, lansată pe SEAP!

Un nou pas pentru modernizarea capacităților de producție a energiei electrice și termice ale Electrocentrale București S.A. (ELCEN), companie...

Licitația pentru modernizarea CET Progresu, lansată pe SEAP!
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 14:58

Ce să faci pentru reabilitarea termică a blocului din Sectorul 2?!

Ce să faci pentru reabilitarea termică a blocului din Sectorul 2? Primăria 𝐒𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝟐 finanțează reabilitarea...

Ce să faci pentru reabilitarea termică a blocului din Sectorul 2?!
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 14:30

Salarizarea unitară nu va duce la scăderea veniturilor

Salarizarea unitară nu va duce la scăderea veniturilor, a declarat Premierul Ilie Bolojan. Viitoarea lege a salarizării unitare nu va determina...

Salarizarea unitară nu va duce la scăderea veniturilor
Actualitate vineri, 24 aprilie 2026, 14:20

Tudor Gheorghe, externat din Spitalul de Neurochirurgie

Tudor Gheorghe a fost externat din Spitalul Clinic de Urgenţe ‘Prof.Dr. Nicolae Oblu’ din Iaşi. Managerul Spitalului,  dr Lucian Eva,...

Tudor Gheorghe, externat din Spitalul de Neurochirurgie