Ascultă Radio București FM Live

De două ori mai mulți oameni folosesc AI pentru informare decât anul trecut

De două ori mai mulți oameni folosesc AI pentru informare decât anul trecut

Articol de Vicentiu Andrei, 15 octombrie 2025, 10:03

Flavia Durach, conferențiar universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformarea în mediul online, ne prezintă marca reportajelor de calitate: diversitatea surselor de informații!

Bine te-am regăsit la „Break the fake”!

Ce cred oamenii despre inteligența artificială și cum o folosesc? Această întrebare și-au pus-o și cercetătorii de la Reuters Institute, în parteneriat cu Universitatea Oxford, care au implementat pentru al doilea an consecutiv un sondaj de opinie despre AI, în șase țări: Argentina, Danemarca, Franța, Japonia, Marea Britanie și SUA.

 

Iată cele mai interesante rezultate:

Utilizarea AI de către public a crescut semnificativ în ultimul an. În prezent, 61% dintre participanții la sondaj afirmă că au folosit inteligența artificială generativă, cum este ChatGPT, comparativ cu 40% în 2024. De două ori mai mulți oameni decât anul trecut folosesc AI în fiecare săptămână (34%), iar ChatGPT este cel mai popular sistem, cu o utilizare săptămânală de 22%.

Și gradul de conștientizare a crescut spectaculos de la un an la altul. În prezent, 90% dintre respondenți au auzit despre cel puțin un instrument AI.

Utilizarea inteligenței artificiale generative este dominată de tineri. În categoria de vârstă 18–24 de ani, 59% au folosit un instrument de AI generativă în ultima săptămână, comparativ cu doar 20% dintre cei de peste 55 de ani.

În ceea ce privește modurile în care instrumentele AI sunt folosite, aflăm că principalul mod de utilizare în prezent este căutarea de informații. Folosirea inteligenței artificiale pentru informare a crescut de la 11% la 24% (săptămânal), depășind crearea de conținut media (care a atins 21%). Interacțiunea socială prin AI este încă la început: 7% la nivel general, cu un vârf de 13% în rândul tinerilor de 18–24 de ani.

Obținerea știrilor prin intermediul AI rămâne o practică minoritară. Utilizarea săptămânală a AI pentru știri crescut de la 3% la 6%; este cea mai ridicată în Argentina și SUA, precum și în rândul tinerilor de 18–24 de ani (8%), fiind totodată mai frecventă în rândul persoanelor cu studii superioare. Printre utilizatorii care apelează la AI pentru știri, cele mai comune scopuri sunt accesarea „celor mai recente informații” (54%) și asistența la rezumarea, evaluarea sau rescrierea conținutului.

Tinerii tind să folosească AI-ul mai mult pentru a-i ajuta să înțeleagă știrile: 48% dintre cei de 18–24 de ani folosesc AI pentru a oferi claritate, față de doar 27% dintre cei peste 55 de ani.

Încrederea în aceste instrumente depinde mult de cum sunt utilizate și de brandul în cauză. În medie, 29% dintre respondenți spun că au încredere în ChatGPT, urmat de Gemini (18%), Copilot (12%) și Meta AI (12%); celelalte branduri sunt de obicei sub pragul de 10%, în principal pentru că oamenii nu au auzit de ele.

Utilizatorii apreciază viteza și capacitatea inteligenței artificiale de a agrega informații, dar nivelul de încredere depinde și de miză. În domenii sensibile, precum sănătatea sau politica, mulți aleg să verifice răspunsurile primite de la AI prin surse tradiționale, considerate mai sigure.

Atât pentru azi, rămâi cu BucureștiFM, sursa sigură de informații!

Pentru că suntem bombardați de informații contradictorii, senzaționale, uneori plauzibile, pentru că fiecare dintre noi s-a întâlnit cu fenomenul fake news în social media, pentru că nu știm pe cine să credem, ne-am gândit să o credem pe Flavia Durach, sursa noastră de încredere în ceea ce privește fenomenul dezinformării.

Ascultă-i rubrica „Break the fake! Informare despre dezinformare” în fiecare miercuri pe 98,3 FM de la 09:15, 13:40 și 18:30! Dacă ai pierdut-o, mai ai o șansă, sâmbătă la 09:20 sau duminică la 16:20.

Flavia Durach este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice și specialist în dezinformare

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 08:31

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont

Doua persoane au fost salvate in ultimele 24 de ore de pe munte. Un turist a fost găsit decedat. Acesta si-a pierdut viata dupa ce a alunecat pe o...

Prudenta si responsabilitate- sfatul Salvamont
Prognoza meteo
Actualitate duminică, 8 noiembrie 2026, 06:57

Prognoza meteo

Vreme placuta astazi in capitala cu cer mai mult senin, vant slab pana la moderat si o maxima de 11- 12 grade. Si in tara se anunta cer mai mult...

Prognoza meteo
Vreme rece la noapte, în Capitală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 19:51

Vreme rece la noapte, în Capitală

În această noapte, cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de -4…0 grade....

Vreme rece la noapte, în Capitală
Atac armat la Cracovia
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 17:57

Atac armat la Cracovia

UPDATE: Atacul armat din Cracovia s-a soldat cu cel puțin șase morți și cincisprezece răniți. Autorul atacului este un cetățean polonez care...

Atac armat la Cracovia
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 16:46

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici

Românii cu venituri mici au timp până pe 20 noiembrie să depună cererile pentru ajutorul de încălzire. De acest sprijin beneficiază...

Ajutor de încălzire pentru persoanele cu venituri mici
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 15:24

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală

Polițiștii verifică, în acest weekend, dacă șoferii respectă tarifele și dețin documentele necesare pentru desfășurarea activității....

Taximetriștii din București, verificați de Poliția Locală
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 10:51

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!

Naționala României a fost învinsă, vineri seară, pe Stadionul Arcul de Triumf din București, de selecționata din Tonga, într-un meci din...

România, învinsă de Tonga, în World Rugby Nations Cup!
Actualitate sâmbătă, 7 noiembrie 2026, 09:43

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în Capitală

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în toate sectoarele Capitalei. Potrivit Primăriei Municipiului București, în...

Lucrările de reabilitare a rețelei de termoficare continuă în Capitală