Ascultă Radio București FM Live

Guvernul va aproba în şedinţă extraordinară prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2025

Guvernul va aproba în şedinţă extraordinară prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2025

Articol de arionmihaela, 1 octombrie 2025, 16:33

Guvernul va aproba miercuri după-amiază, într-o şedinţă extraordinară, prin ordonanţă de urgenţă, prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2025.

Va fi adoptat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025.

În nota de fundamentare a proiectului de act normativ se precizează că, prin promovarea rectificării bugetului de stat pe anul 2025, se pot rezolva, în principal, următoarele probleme:

– alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea, cu prioritate, a cheltuielilor obligatorii;

– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;

-asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale;

– corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele opt luni ale anului;

– asigurarea continuităţii în acordarea materialelor şi prestărilor de servicii cu caracter medical, plata diferenţelor salariale pentru personalul încadrat în unităţile sanitare publice şi pentru acordarea şi decontarea concediilor medicale şi a indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate;

– asigurarea fondurilor necesare finanţării cheltuielilor determinate de implementarea Programului pentru şcoli al României pentru perioada septembrie-decembrie a anului şcolar 2025-2026;

– asigurarea fondurilor necesare finanţării gratuităţii acordate elevilor prevăzuţi la articolul 83 alineat (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr.198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, la transportul public local şi metropolitan rutier, potrivit prevederilor articolul 83 alineat (2) litera a) din acelaşi act normativ;

– asigurarea fondurilor necesare pentru finanţarea drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav;

– alocarea de fonduri pentru finanţarea proiectelor din cadrul Programului Anghel Saligny;

– asigurarea fondurilor necesare pentru compensarea facturilor la energie electrică şi termică pentru consumatorii casnici, precum şi pentru acordarea unui sprijin financiar pentru consumatorii casnici de energie electrică şi termică.

‘În proiectul de act normativ sunt evidenţiate influenţe determinate de reanalizarea proiectelor cu finanţare din sumele reprezentând asistenţa financiară nerambursabilă aferentă PNRR, precum şi a proiectelor cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR. De asemenea, se reglementează şi posibilitatea efectuării de redistribuiri de credite în cadrul anumitor naturi de cheltuieli, în vederea bunei desfăşurări a activităţii ordonatorilor principali de credite. Deficitul bugetului general consolidat reprezintă 8,4% din PIB, în creştere cu 1,36 puncte procentuale faţă de programul iniţial aprobat prin Legea bugetului de stat pe anul 2025 nr. 9/2025’, se arată în acelaşi document.

În şedinţa de Guvern va fi analizat în primă lectură şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice.

Va fi aprobat şi un memorandum având ca temă finalizarea negocierii şi semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României, pe ambele sensuri de control, în punctul feroviar de trecere a frontierei de stat Fălciu (România) – Cantemir (Republica Moldova).

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 10:44

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflației a ajuns la 6,61% în septembrie 2026, după trei luni de deflație, potrivit datelor publicate de Institutul Național de...

Inflația a ajuns la 6,61% în septembrie. Chiriile și carburanții, cele mai mari scumpiri
Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:47

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie

Opt străzi din Sectorul 1 vor avea sens unic începând cu 16 octombrie, potrivit unui anunț al administrației locale. Măsura vizează...

Sensuri unice pe opt străzi din Sectorul 1, din 16 octombrie
Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 09:18

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini

Traficul este restricționat pe ambele benzi în Pasajul Unirii, pe sensul dinspre Strada Colței către Bulevardul Mărășești, după ce două...

Trafic restricționat în Pasajul Unirii după un accident în care au fost implicate două mașini
Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 07:15

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum

Geamurile curate schimbă complet lumina dintr-o casă, dar sunt și printre cele mai frustrante suprafețe de curățat. ⚠️ Urmele, petele și...

Geamurile – trucul cu ziarul e depășit, iată ce funcționează acum
Actualitate marți, 13 octombrie 2026, 06:43

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală

Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp), iar vântul va sufla în...

Temperaturi scăzute și ploaie, în Capitală
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 21:01

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră

Un proiect de lege care prevede introducerea condiției absolvirii unui curs de legislație rutieră pentru conducerea trotinetelor electrice pe...

Senat: Conducerea trotinetelor electrice pe drumurile publice, doar după absolvirea unui curs de legislație rutieră
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 20:13

ANM: Marți, vreme rece

Marți,   Vremea va fi rece pentru această dată și închisă. Trecător va ploua slab (cantitate de apă de 2…5 l/mp). Vântul va sufla...

ANM: Marți, vreme rece
Actualitate luni, 12 octombrie 2026, 19:52

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media

Grecia va deveni una din primele ţări membre ale Uniunii Europene care interzic accesul tinerilor sub 15 ani la social media. Interdicţia, ce ar...

Grecia: De la 1 ianuarie, tinerii sub 15 ani nu vor mai avea acces la social media